x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Ruxandra Săraru rămâne „pe baricade”

Ruxandra Săraru rămâne „pe baricade”

21 Dec 2010   •   18:22

După ce şi-a dat demisia în urmă cu două săptămâni din funcţia de di­rec­tor Direcţia Comunicare şi Marketing al Radio România, Ruxandra Săraru a revenit ieri asupra de­ci­ziei, motivând că preşedintele di­rector general, Demeter Andras Ist­van, „merită o şansă ca orice tâ­năr”. „Mi-am dat demisia din cauza im­posturii din managementul inferior mie. Timp de două săptămâni a fost o mare frământare în sufletul meu. M-am gândit să plec într-un loc mai călduţ sau să stau pe bari­ca­de pentru a salva Radioul de ve­lei­tarism, pros­tie, hoţie”, a declarat Ru­xandra Săraru.

Potrivit spuselor acesteia, pre­şe­dintele director gene­ral a conside­rat că este mai bine ca de­misia să stea la el în birou decât să o facă pu­bli­că. „Probabil, gândindu-se la mi­ne, a scos foaia la şedinţa Consiliului de Administraţie. Cred că am fost prea impulsivă, prea or­go­lioasă. Dar o să revin asupra de­ci­ziei pentru că aici este casa mea. Nu pără­sesc baricada. Azi e 21 de­cem­brie. N-am făcut revoluţie ca să ne măs­că­­rim astăzi.

La 51 de ani am ales calea să mă bat pentru Ra­dio cu preţul vieţii. Pre­şedintele di­rector general mi-a spus acum cinci minute că doreşte să fim o echipă. Voi rămâne în aceas­tă funcţie pentru că Demeter me­rită o şansă. Este un om tânăr şi tre­buie ajutat să în­veţe ce înseamnă Ra­dioul, să-l iu­beas­că, să-l respecte şi să se lupte pen­tru el”, a adăugat di­rectorul de mar­keting şi comunica­re al Radio Ro­mânia.

×
Subiecte în articol: arte mass-media