x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri TVR a modificat condiţiile de concurs pentru şefia Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport

TVR a modificat condiţiile de concurs pentru şefia Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport

23 Feb 2012   •   21:00
TVR a modificat condiţiile de concurs pentru şefia Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport

Televiziunea Romana a prelungit termenul de inscriere la concursul pentru ocuparea functiei de director al Directiei Emisiuni Informative si Sport, post ramas vacant dupa ce mandatul Rodicai Culcer (foto) s-a incheiat. Initial, data-limita pentru depunerea candidaturilor era 17 februarie, acum, dosarele celor interesati pot fi inscrise pana in 28 februarie. Mai mult decat atat, cerintele sunt usor modificate fata de cele pentru primul concurs organizat de TVR pentru ocuparea acestui post, si facute publice pe site-ul institutiei, in luna decembrie a anului trecut, concurs ce, ulterior, a fost anulat. La acea data, pensionara Rodica Culcer ocupa prin delegare atributiile de director al Stirilor TVR. Asadar, "experienta de conducere in audiovizual – minimum 3 ani" s-a modificat in "experienta de condu­cere in mass-media – minimum 3 ani", lasandu-le astfel si celor din presa scrisa posibilitatea sa se inscrie in cursa. Iar studiile universitare de licenta nu mai trebuie sa fie musai din domeniile "Stiinte ale co­mu­nicarii/stiinte umaniste/management", cum era specificat in 2011. Concursul va avea loc la sediul SRTV, in perioada 02.03.2012-18.03.2012.

Este pentru a doua oara cand TVR scoate la concurs postul de director al Directiei Emisiuni Informative si Sport, de la incheierea mandatului Rodicai Culcer. In 19 ianuarie, reprezentantii Televiziunii Romane au anuntat ca au anulat primul concurs demarat pentru ocuparea postului, pentru ca etapa finala a com­pe­titiei nu s-a putut tine. In acea cursa, conform surselor noastre, se inscrisesera trei concurenti, printre acestia, insasi Rodica Culcer, care raspundea, la momentul respectiv, prin delegare, de stirile TVR. La inceputul lui februarie, Alexandru Lazescu, presedinte-director gene­ral al TVR, se hotaraste, in sfarsit, sa o schimbe pe Rodica Culcer de la sefia Departamentului de Stiri, dupa ce, in doua sedinte ale Consiliului de Administratie, s-a votat revocarea din functie a pensionarei. Aceasta a fost inlocuita cu titlu interimar, pana la reluarea concursului, cu Anca Lazarescu, mana dreapta a Rodicai Culcer. (C.S.)

×