x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Ziua Lacului Sfânta Ana - Sărbătoarea tradiţiilor şi a datinilor locale

Ziua Lacului Sfânta Ana - Sărbătoarea tradiţiilor şi a datinilor locale

19 Iul 2012   •   08:15
Ziua Lacului Sfânta Ana -  Sărbătoarea tradiţiilor şi a datinilor locale

Sambata, 21 iulie, va avea loc festivalul “Ziua Lacului Sfanta Ana', eveniment autentic contemporan finantat din fonduri europene care are ca obiectiv promovarea turismului romanesc si a culturii autohtone.

Evenimentul aduce in prim-plan posibilitatile actuale de agrement asociate lacului – intreceri cu barca, parcurgerea traseelor turistice, practicarea de scubadiving, concerte, scena, lumini, sonorizare, foc de artificii, bataie cu flori, precum si interactivitate pentru copii si adulti pe apa lacului si in jurul acestuia.

Festivalul "Ziua Lacului Sfanta Ana' se va deschide la ora 11:00, pe malul singurului lac de origine vulcanica din Europa Centrala si de Est, inconjurat de varfurile semete ale muntilor si situat la hotarul dintre judetele Harghita si Covasna, la o altitudine de 946 m in masivul Ciomatu, la 28 km departare de Baile Tusnad si la 15 km de Baile Bálványos.

Turistii care viziteaza in acest week-end lacul Sfanta Ana vor fi prinsi in competitii, pe care organizatorii le vor pregati foarte atent, vor avea ocazia sa descopere traditiile si valorile locale, sa se infrupte din bucatele traditionale, sa se familiarizeze cu muzica si dansul popular din zona si sa descopere datinile stravechi si legendele chiar de la oamenii locului.

Ritmurile de rock popular ale formatiei Szekler Band vor rasuna pe malul lacului intr-un spectacol vulcanic, promovand astfel cultura muzicala locala.

Lacul Sfanta Ana reprezinta pentru turisti una dintre modalitatile cele mai potrivite de a evada din rutina de zi cu zi si de a se bucura de o gura de aer curat, natura virgina si peisaje mirifice. In plus, lacul si imprejurimile sale ofera numeroase solutii pentru petrecerea timpului liber. Muntii ascund locuri fascinante, iar o plimbare calare este un bun prilej de cunoastere, recreere, dar si de tratament. O plimbare cu barca pe lac e sanatate curata, datorita faptului ca zona este puternic ionizata negativ, iar oamenii locului spun ca efectul de relaxare asupra sistemului nervos se simte imediat.

×
Subiecte în articol: mass media