x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Astăzi e ziua ta... Ioan Mihai Roşca!

0
Autor: Ramona Vintila 12 Dec 2009 - 00:00
Astăzi e ziua ta... Ioan Mihai Roşca!


Ioan Mihai Roşca, director general al Agenţiei Naţionale de Presă Agerpres, împlineşte astăzi 62 de ani. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".



"Nu mi-e deloc la îndemână când sunt invitat să vorbesc despre mine pentru simplul motiv că nici eu nu mă cunosc suficient de bine, deşi trăiesc cu mine de 62 de ani. În anii liceului - când creşteam mai mult decât suporta uniforma care, oricât aş fi tras de pantaloni dezvelea nişte cotonoage de care mă ruşinam - făceam socoteala câţi ani voi avea în 2000. Mi se părea o vârstă matusalemică, la sfârşit de lume.

Am depăşit-o, şi vreau ca în astfel de momente aniversare, pe care nu le întâmpin cu mare plăcere, să fac nişte nebunii pe care le-am împins mai încolo, în timp, de la un an la altul. Vreau să mă pilesc, să râd de felurite tâmpenii greţoase care abundă la televizor, să nu mă mai enervez până la sufocare pentru prostia umană care ne ameninţă mai abitir decât gripa porcină.

Cele mai frumoase trei amintiri? Aş vrea, şi asta mi se întâmplă tot mai des, să fiu din nou acel copil a cărui singură grijă era să se adune de pe maidanele Mărţişorului arghezian şi Mandravelei, să suport usturimea pe care mi-o provoca săpunul de casă ca o cărămidă, frecat de jegul şi zgârieturile care îmi brăzdau picioarele. Şi să dorm bine.

Întâlnirea cu o fată blondă, cu ochi verzi neasemuit de frumoşi, pe care am pupat-o timid pe obraji pe o bancă în Herăstrău şi care mi-a spus cu glas pierit «mai e ceva vitregit», şi atunci am sărutat-o de-adevăratelea pe viitoarea şi singura mea mireasă. Se întâmpla cu 40 şi ceva de ani în urmă. În ordine cronologică, o altă întâmplare - amintire, s-a petrecut în septembrie 1993, pe un vaporaş care traversa Bosforul.

În urma discuţiei cu un OM, pe care-l consider cel mai strălucit politician român, intelectual rasat, cum doar Titulescu a mai fost (categorie care, inevitabil, atrage pizma şi ura pigmeilor umani) mi s-au schimbat destinul, cariera, viaţa.

Cum am descoperit gazetăria? În Mărţişor, pe când mergeam cu «nea Baruţu», să-i colindăm tatălui său, marele Tudor Arghezi, şi iubitei sale Parascheva din Buneştii Bucovinei, am fost fascinat de biblioteca maestrului. L-am rugat pe tata să-mi cumpere cărţi şi am descoperit o lume mai fascinantă decât jocurile copilăriei. A fost primul îndemn. În 1972, când am terminat facultatea, la repartiţia guvernamentală am avut de ales între Radio, TV economic şi Agerpres.

Am optat pentru ştirea de presă, pentru concizie, acurateţe şi exactitate. Am abordat, apoi, mai toate genurile publicistice - eseul şi reportajul mi-au fost cele mai apropiate. O colegă dragă mie, care provenea de la şcoala Scânteii Tineretului şi care semna «DIF», mi-a oferit, la Flacăra lui Păunescu, o rubrică la care «am tras» din 1975 până în 1989.

Chiar n-am ce-mi reproşa în carieră, fie în cea de ziarist, de purtător de cuvânt al Guvernului Văcăroiu, sau în cea de manager al Agerpres.

Dacă sunt adevărate cuvintele lui Napoleon înaintea bătăliei de la Waterloo - «în raniţa oricărui soldat stă bastonul de mareşal» -, atunci mi se potrivesc. Am început soldat şi acum sunt un fel de mareşal la Agerpres. Şi sunt mândru că am realizat totul de unul singur.

Aţi vrea să aflaţi cine este RIM (pseudonimul de ziarist)? Un bărbat care, pe măsură ce trece timpul şi cunoaşte tot mai mulţi oameni şi femei (ardelenism), iubeşte tot mai mult trandafirii, pomii, albinele, fluturii, aburul mămăligii în laptele proaspăt muls, mirosul cetinei de brad, Feteasca neagră, gutuile, femeile neostentativ şi artificial frumoase. Presa nu ar trebui să fie atât de «fudulă» încât să aibă pretenţia să se autoreglementeze. Trebuie, ca în orice alt domeniu, stabilite nişte repere (cod deontologic? să lăsăm...) cu putere de lege.

E o părere. Cel mai rău lucru care se întâmplă acestei superbe profesii este tabloidizarea, care, pentru mine, înseamnă dominaţia agresivă a facilului, a superficialului, a prostiei tipărite pe hârtie sau sticlă şi, mai rău, crearea de «modele», care ne jignesc neuronii."
Citeşte mai multe despre:   calendar

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de