x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar 10 septembrie 2007

10 septembrie 2007

de Mihai Stirbu    |    Ramona Vintila    |    10 Sep 2007   •   00:00

Este ziua 253 a anului
Au mai rămas 112 zile


Soarele

Răsare la 6:48 ● Apune la 19:37

Luna

Răsare la 5:24 ● Apune la 19:10
Lună nouă 11 septembrie ● Primul pătrar (Luna in creştere) 19 septembrie ● Lună plină 26 septembrie ● Ultimul pătrar (Luna in descreştere) 3 octombrie


Sărbătoare creştină

Astăzi, creştinii le sărbătoresc pe Sfintele Muceniţe
Minodora, Mitrodora şi Nimofodora. Aceste fericite, surori după trup, au trăit in Bitinia in timpul domniei impăratului Galeriu Maximian. Din dragoste pentru Hristos s-au retras in munţi, aproape de apele cele calde numite Pitia. Departe de oameni şi de grijile lumeşti, ele au cultivat florile sfintelor virtuţi şi s-au indulcit cu mierea vederilor dumnezeieşti, astfel că au devenit locaşuri ale Duhului Sfănt şi mulţi veneau la ele ca să ia vindecare, atăt de bolile trupeşti, căt şi de cele sufleteşti. Fiind părăte lui Fronton, mai-marele cetăţii, şi amare chinuri suferind pentru mărturisirea lui Hristos, şi-au dat sufletele către Domnul.


● Calendar creştin-ortodox: Sf. Muceniţe Minodora, Mitrodora şi Nimfodora

● Calendar romano-catolic: Sf. Nicolae din Tolentino, proroc

● Calendar greco-catolic: Sf. Muceniţe Minodora, Mitrodora şi Nimfodora


Psalmul 51 al lui David
Ce te făleşti intru răutate, puternice? Fărădelege toată ziua, nedreptate a vorbit limba ta. Iubit-ai răutatea mai mult decăt bunătatea, nedreptatea mai mult decăt a grăi dreptatea. Iubit-ai toate cuvintele pierzării, limbă vicleană! Pentru aceasta Dumnezeu te va dobori pănă in sfărşit, te va smulge şi te va muta din locaşul tău şi rădăcina ta din pămăntul celor vii. Vedea-vor drepţii şi se vor teme şi de el, vor răde şi vor zice: "Iată omul care nu şi-a pus pe Dumnezeu ajutorul lui, ci a nădăjduit in mulţimea bogăţiei sale şi s-a intărit intru deşertăciunea sa". Dar eu, ca un măslin roditor in casa lui Dumnezeu, am nădăjduit in mila Lui, in veac şi in veacul veacului. Amin!


Click istoric

Astăzi se implinesc 135 de ani de la moartea lui Avram Iancu, democrat revoluţionar romăn şi unul dintre conducătorii revoluţiei de la 1848-1849 din Transilvania. S-a născut la Vidra, in Munţii Apuseni, din părinţi ţărani. In preajma izbucnirii revoluţiei făcea parte dintre fruntaşii intelectualităţii romăneşti transilvănene, luptătoare pentru eliberarea socială şi naţională a romănilor. A fost conducătorul cetelor inarmate de ţărani şi de mineri din Munţii Apuseni. Bolnav şi adănc indurerat de nedreptăţile ce se făceau ţăranilor, a căror eliberare reală nu o putuse vedea infăptuită, Avram Iancu a rămas printre moţi, in Munţii Apuseni. A fost ingropat la Ţebea.


S-a intămplat azi

In Romănia
● 1883 - Apare bilunar la Iaşi, revista de muzică Astra. A publicat articole şi studii de orientare, cronici;
● 1914 - Acord romăno-italian, la Bucureşti, prin care cele două părţi se angajau să se consulte reciproc in problema menţinerii neutralităţii, iar dacă aceasta va fi incălcată, să se acţioneze de comun acord, in vederea salvgardării intereselor lor;
● 1919 - S-a semnat la Saint Germain-en-Laye Tratatul de pace intre puterile aliate şi asociate şi Austria. Articolul 59 stipulează că Austria renunţă in favoarea Romăniei la toate drepturile asupra părţii fostului Ducat al Bucovinei, recunoscăndu-se astfel unirea Bucovinei cu Romănia;
● 1939 - Al doilea război mondial. Guvernul german atrage atenţia guvernului romăn că acordarea de azil politic guvernului polonez "ar constitui o violare a neutralităţii".

In lume
● 1898 - Impărăteasa Elisabeta a Austriei este asasinată de Luigi Lucheni;
● 1991 - Mihail S. Gorbaciov convoacă la Moscova prima conferinţă asupra drepturilor omului din URSS.

Născuţi la 10 septembrie
● 1709 - Antioh Cantemir, scriitor (m. 1744);
● 1950 - Joe Perry, muzician (Aerosmith).


Credinţe populare, tradiţii, semne

In concepţia celor vechi, casa copilului se intemeia, ca oricare alt adăpost, după un scenariu ritualic care cuprindea, printre altele, descoperirea locului favorabil intemeierii, de obicei prin vănătoarea rituală, intemeierea adăpostului prin actul bătutului parului sau stălpului (actul nupţial), insufleţirea adăpostului creat printr-o jertfă. Crearea omului de către om e un act divin, care putea fi implinit de mire şi mireasă după consacrarea acestora prin cununia creştină şi colăcăria precreştină. După colăcărie şi cununie, mirii devin trecător personaje sacre, care pot aduce, prin actul nupţial, pruncul din lumea de dincolo in lumea de aici. In timpul nunţii, tot ce vine in contact cu corpul lor sacru poartă noroc, fertilitate, prosperitate: nuntaşii caută să prindă şi să mănănce din bucăţile de colac sau turtă rupte deasupra capului miresei şi aruncate de nănaşă nuntaşilor ca hrană sacră, obiceiul vechi de a păstra cămaşa de mire sau mireasă, odăjdii care au invelit trupurile divine la nuntă, pentru infăşarea copilului la naştere, imbrăcarea lor pe patul morţii; obiceiul contemporan de a scrise pe talpa pantofului de mireasă numele prietenelor pentru a le grăbi căsătoria. După consacrarea rituală prin colăcărie şi cununie, mirii erau iniţiaţi in ce au de făcut prin imperecherea in timpul nunţii a unor substitute divine ale masculinităţii (bradul, steagul, toiagul) cu cele feminine (colacul, mărul, cununa).
Profesor Ion Ghinoiu

×
Subiecte în articol: calendar