x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar 136 de ani de când a fost brevetat telefonul

136 de ani de când a fost brevetat telefonul

de Luminita Ciobanu    |    06 Mar 2012   •   21:00
136 de ani de când a fost brevetat telefonul

7/10 martie 1876. O zi deosebit de importanta, in care a fost facut marele pas catre sistemul de comunicatii. Audiologul american de origine scotiana Alexander Graham Bell, la nici 30 de ani impliniti, avea sa schimbe radical, la aceasta data, modalitatile de comunicare de pana atunci. In martie 1876, Alexander Graham Bell a devenit prima persoana care a brevetat un dispozitiv capabil sa emita si sa receptioneze cuvintele rostite: telefonul.

Vreme de doua generatii, familia omului de stiinta a fost recunoscuta drept o autoritate in dictie si in corectarea vorbirii. Alexander Graham Bell a urmat scoli de prestigiu, intre care Liceul Regal si Universitatea din Edinburgh, apoi University College din Londra, insa cunostintele temeinice, care au stat la baza inventiei sale, le-a capatat in familie si ca autodidact.

Dezlegarea misterelor in care era invaluit sunetul a devenit o prioritate pentru Alexander Graham Bell. S-a angajat ca profesor la o scoala din Elgin, predand elevilor sai muzica si dictiune, apoi in 1864 a realizat primele studii despre sunet, pe cand era masterand rezident la Academia Weston House Elgin. Asa avea sa-si inceapa cariera de profesor cercetator. Patru ani mai tarziu era deja asistent al tatalui sau in Londra. Dupa ce parintele sau a inceput sa tina cursuri in America, a preluat postul de profesor titular. In 1871, Bell a tinut mai multe prelegeri la Boston, unde a demonstrat eficienta sitemului propus de tatal sau in volumul "Vorbirea vizibila", o metoda de a-i invata sa vorbeasca pe cei care nu aud. Rezultatele, formidabile, l-au determinat sa aprofundeze cercetarile, ba chiar sa deschida o scoala in Boston, unde erau instruiti profesorii care predau celor lipsiti de auz. Intre timp avea sa-l cunoasca pe Thomas Watson, un tanar mecanic, re­ceptiv si entuziast, care, fara sa stea pe ganduri, a acceptat propunerea lui Bell de a-l ajuta sa proiecteze un aparat pentru transmiterea sunetului prin intermediul elec­tricitatii. Norocul le-a suras in momentul in care Bell a auzit prin fir sunetul unui ceas de perete. Cei doi lucrau din greu noaptea, pentru ca ziua profesorul Alexander Gra­ham Bell aveau programul incarcat: cerinte profesio­nale. La 6 aprilie 1875, Bell a primit brevet de inventie pentru telegraful multiplu. Dar munca asidua i-a subre­zit sa­natatea, astfel ca s-a intors in casa parintilor, din Canada, spre a se reface. Aici, in 1875, a inceput sa lucreze la un nou aparat, cel care avea sa puna punct, ulterior, distan­telor dintre oameni, orase si mai taziu tari. In martie 1876 i-a fost acordat brevet pentru "metoda si apara­tul pentru transmiterea sunetelor vocale sau a altor sunete pe cale telegrafica, cu ajutorul ondulatiilor electrice, asemanatoare ca forma cu vibratiile de aer care insotesc sunetele vorbite sau alte sunete.' Inaintea lui Alexander Graham Bell, omul de stiinta italian Antonio Meucci a intentionat sa breveteze o versiune timpurie a telefonului si chiar a depus o notificare in 1871, ramasa nefi­na­lizata din lipsa de fonduri. Pentru cercetarile lui Meucci, Camera Reprezentantilor din SUA a aprobat, in 2002, o rezolutie prin care i-a fost recunoscuta contributia la primele cercetari in domeniu. Insa nu doar Meucci a cercetat misterele sunetului, ci si Elisha Gray, care a avut o intampinare, la 14 februarie 1876, la doar cateva ore dupa ce Alexander Graham Bell a predat cererea de patentare a telefonului.

La un an de la brevetare, la sfarsitul lui 1877, telefonia a ajuns si in Romania. Dar sa revenim la inventiile lui Bell, care nu se opresc aici. Ideile sale geniale nu au fost pu­se in practica in totalitate insa, cele pe care le-a reali­zat i-au adus 18 brevete personale si alte 12 in colaborare cu alti cercetatori. Intre acestea se afla brevetele pentru telefon, telegraf, fotofon, fonograf, dar si pentru vehicule aeriene, hidroavioane si pentru o celula de seleniu.

×