Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La acea vreme, românii din Transilvania imperială aveau statut de toleraţi. Cei mai mulţi erau iobagi, aveau de plătit biruri greu de suportat. Toată munca lor era pentru grofi. Mai aveau dreptul să respire. Românii şi-au trimis capii să-i spună împăratului, Josef al II-lea, că aşa nu se mai poate.
"Pentru un iobag ardelean al secolului al XVIII-lea, un drum până la Viena se făcea pe jos şi dura cam patru săptămâni. Vasile Nicula Ursu, zis Horea, a fost la Beciu (Viena) de patru ori, ca trimis al iobagilor din Apuseni la curtea imperială, pentru a-i aduce «craiului» la cunoştinţă situaţia dificilă în care se găsea această categorie socială. De trei ori, Horea a fost însoţit de Cloşca, dar a patra oară a fost fără acest tovarăş de încredere al său. Această ultimă şedere a fost şi cea mai lungă, din postul Crăciunului anului 1783 şi până după Paştele din 1784. Se pare că această ultimă vizită a pecetluit, într-un fel sau altul, direcţia în care aveau să evolueze lucrurile în toamna anului 1784", ne spune domnul Tudor Roşu, de la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia.
Astfel, la 28 octombrie 1784, în zi de târg la Brad, s-a stabilit întâlnirea de la Mesteacăn din 31 octombrie, ceea ce avea să marcheze începutul evenimentelor. "600 de oameni s-au adunat la biserica din Mesteacăn, mânaţi de dorinţa de a auzi «poruncile aduse de Horea» de la împărat. Horea nu a fost prezent la această întrunire, în schimb Cloşca şi Crişan au fost prezenţi. Crişan le-a arătat iobagilor crucea de aur primită de Horea de la împărat şi o scrisoare prin care îi îndemna pe români să meargă să se înroleze în regimentele de grăniceri, pentru a scăpa de iobăgie. Existenţa acestor lucruri aveau să certifice în ochii iobagilor că Horea este omul împăratului."
Dornici să scape de iobăgie, "ţăranii prezenţi la adunare au pornit spre Alba Iulia pentru a se înrola şi a primi arme. În drumul spre «cetatea Bălgradului», la 1 noiembrie, câţiva slujbaşi au încercat să îi oprească la Curechiu, însă au fost omorâţi de mulţime. În ziua de 2 noiembrie, iobagii conduşi de Crişan, ce vor constitui de altfel aripa cea mai violentă a răscoalei, au atacat curtea nobilului din Crişcior, moment decisiv în evoluţia situaţiei. Începea astfel una dintre cele mai ample şi mai radicale răscoale ale epocii."
În zilele următoare răscoala se va întinde în regiunile Zarand, Alba, Hunedoara, Cluj, Mureş, Sălaj etc.
"Cererile iobagilor au reieşit cel mai lămurit din ultimatumul lansat la asediul cetăţii Deva: «nemeşi», adică nobilime să nu mai fie, nobilii să părăsească pentru totdeauna moşiile nobiliare şi să plătească dările întocmai ca norodul, iar posesiunile nobiliare să se împartă în popor. Pe de altă parte, iobagii răsculaţi nu s-au atins de proprietăţile statului austriac şi nici de «cătanele imperiale», întrucât au văzut în împărat un aliat împotriva «grofilor»", mai arată istoricul.
Răscoala, la care au participat şi iobagi maghiari şi saşi, a fost înăbuşită în decembrie 1784.
O recompensă generoasă a fost pusă pe capul fiecărui conducător al răscoalei. Din cauza banilor sau din cauza promisiunilor că vor scăpa de iobăgie, au existat şi trădători. La 27 decembrie, Horea şi Cloşca au fost prinşi în pădurea Scorucet. Crişan avea să fie prins la sfârşitul lunii ianuarie 1785.
Crişan se va spânzura în închisoare. Horea şi Cloşca au fost condamnaţi la cea mai grea pedeapsă din Codex Theresianum frângerea cu roata. În ziua execuţiei, 28 februarie 1785, moţii din satele care au luptat au fost obligaţi să vadă cu ochii lor uciderea lui Horea şi a tovarăşului său.
După această ridicare împotriva nedreptăţilor, moţii au primit mai multe drepturi, printre cele mai importante dezlegarea de glie şi dreptul la învăţătură.
Articol realizat cu sprijinul Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia.
