Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Una dintre cele mai importante scriitoare autohtone, Gabriela Adamesteanu, implineste astazi 70 de ani. Jurnalul National ii ureaza “La multi ani!'.
“Anul acesta aniversez 10 ani de cand m-am intors la literatura, dupa o absenta de alti 10. Mi-au aparut in acest interval doua romane, «Intalnirea» si «Provizorat». Acum lucrez, alternativ, la un altul, «Gustul acrisor al libertatii» si la un volum de amintiri/eseuri, «Anii romantici» (titlurile sunt provizorii). Scrisul mi-a dat mereu un echilibru interior, cand nu mai stiu incotro sa o iau, nu intru in panica, ci las lucrul inceput deoparte: ma intorc la el, mai devreme sau mai tarziu, cu solutia gasita. Culianu mi-a povestit, in interviul din decembrie 1990, ca nuvelele lui s-au scris lent, crescand «ca niste plante». Am recunoscut in definitia lui felul meu de a scrie.
In ultimii sapte ani am publicat si la edituri straine, asta a insemnat timp consumat cu traducatori, editori, actiuni de promovare etc., cu sprijinul substantial al ICR. Dar sa te plangi de asa ceva mi se pare un rasfat. M-am bucurat cand unele traduceri au fost bine primite, nu doar fiindca a fost confirmata calitatea cartilor, ci si fiindca imaginea romanilor este deplorabila in strainatate, si exportul produselor culturale este una dintre putinele posibilitati de contrabalansare. In interesul cititorului pentru o carte intra si interesul pentru o cultura, pentru o tara.
Am inceput sa scriu relativ tarziu, la 28 de ani, si, desi de mica auzisem ca as avea aptitudini literare, cred ca as fi putut sa nu ajung scriitoare daca nu aveam, din pura intamplare, un context literar incurajator. De obicei, profesiunea de scriitor/scriitoare este dorita din copilarie, din adolescenta, dar eu am avut reticente fata de ea si am incercat s-o abandonez aproape dupa fiecare carte aparuta. Abia acum zece ani am avut revelatia ca libertatea pe care mi-o da literatura nu o mai pot gasi nicaieri. Dar tot atunci am descoperit ca statutul omului de cultura se micsorase, in raport cu un sistem de valori, tot mai dezamagitor. In acesti zece ani, literatura romana a evoluat foarte bine, dar consumul de carte este mai mic decat in tarile cu care ne place sa ne masuram.
Nu obisnuiesc sa imi fac bilanturi. Imi fac in schimb reprosuri in privinta persoanelor dragi din familia mea, carora nu le-am dat destul din timpul meu, mai ales cand lucram de dimineata pana seara, inclusiv week-end-urile, la revista 22. Moartea lor mi-a luat posibilitatea sa mai repar ceva.
Cand eram tanara, unul dintre motivele care ma faceau sa ma tem de profesiunea de scriitoare era indiscretia istoricilor literari fata de viata personala. Jurnalele de eleva le arsesem, as fi vrut sa nu las in urma nici scrisori de dragoste, ma tem insa ca unele tot or fi ramas.
Daca ce ai scris rezista timpului, viitori biografi iti scormonesc viata si construiesc un personaj mai mult sau mai putin asemanator tie. Daca literatura ta cade in uitare, beneficiezi de discretia care invaluie vietilor muritorilor.
Imi plac filmele englezesti despre vietile scriitorilor si am citit biografii pasionante despre viata Margueritei Duras, a Margueritei Yourcenar, a Virginei Woolf, a Simonei de Beauvoir. Dar portretele acestea fac sa retraiasca intr-adevar aceste scriitoare sau sunt doar fictiuni? Ma intreb de fiecare data.
Nu ma gandesc insa la posteritatea in care, la fel ca si presa scrisa, cartea se poate schimba radical, sub presiunea variantelor electronice, a comercialului si divertismentului.'
