x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Acum 100 de ani: Cursele de bobsleigh de la Sinaia

Acum 100 de ani: Cursele de bobsleigh de la Sinaia

02 Ian 2012   •   21:00

Sinaia – 2 ianuarie. In vederea curselor de bobsleight, aseara a sosit in localitate ASR Principele Carol, iar azi au sosit cu trenul de la amiaza AA. LL. RR. Principele Ferdinand si Principesa Maria, impreuna cu principesele Elisabeta si Marioara. De asemenea, au sosit azi cu trenul foarte mult sportsmeni. Cursele, care se fac de sus, de la rezervoarele castelului, au inceput la ora 3 d.a. si au durat pana la 5. Juriul e compus din d. inginer Schlawe, ca presedinte, si dnii Em. Ghica, Al. Bellio, Murgoci, dr. C. Radulescu, membri.
Prima cursa de bobsleigh, a doamnelor, s-a inceput la ora 3 si a durat pana la ora 3:30, participand doua bobsleigh-uri, conduse de dra Ghica si dna Balaciu.
La cursele de saniute, care s-au facut tot de sus de la rezervoare, pana la corpul de garda, au concurat domni si doamne participand si ASR Principele Carol. AA. LL. RR. Principele Ferdinand si Principesa Maria au asistat la aceste curse, privind de pe o estrada anume construita in fata corpului de garda, unde dupa terminarea curselor au oferit un ceai sportsmenilor care au participat. Premiul I, in cursele de saniute, a fost castigat de ASR Principele Carol care cu saniuta No. 7 a strabatut 1100 metri, intr-o minuta si 54 secunde. Premiul de bobsleigh a fost castigat de dra Michaela Ghica. Distanta parcursa, in 3 minute si 20 secunde, a fost de 2500 metri. Premiul II (2500 metri strabatuti in 4 minute 35 secunde) a fost decernat dnei Zoe Balaciu.
Azi au fost curse pentru doamne, iar maine, la 9 dim., vor incepe cele pentru domni, cand vor avea loc diferite curse de bobsleigh si ski, precum si o cursa cu saniute pentru copiii din localitate, organizata de d. prof. Murgoci. (...)

Miscarea culturala a musulmanilor din Dobrogea
Medgidia – 2 ianuarie. Azi s-a tinut in localul scoalei musulmane din Medgidia adunarea absolventilor seminarului musulman al Statului din Dobrogea, care s-a constituit in asociatie culturala. A participat un numar insemnat de absolventi. A prezidat d. Munip Demirgean Efendi, care a vorbit despre starea ina­po­ia­ta a populatiunii musulmane, in­dem­nand pe absolventi sa lupte pentru ridicarea nivelului ei intelectual. Incheind a aratat insemnatatea acestei asociatiuni care organizandu-se va aduce multe foloase tarii si coreliogenarilor sai. D. Etem C. Molla a vorbit asupra necesitatii gruparii absolventilor in jurul asociatiunii, caci numai astfel absolventii isi vor ridica starea lor morala si materiala; a aratat totdeodata dorinta sa de a se lupta pentru aducerea la o buna stare si re­gula a organizatiei geamiilor. Au mai vorbit d. Izet Baubec si altii. Dupa propunerea presedintelui intrunirii, s-a aprobat, in unanimitate, expedierea unei telegrame M.S. Regelui si dlui ministru al cultelor C.C. Arion.
In urma discutiunilor urmate s-a votat in unanimitate statutul asociatiei.
Conform dispozitiilor art. 16 din statutele asociatiei, s-a aclamat ca presedinte de onoare d. Al. Alecu, directorul seminarului musulman. S-a procedat apoi la alegerea comitetului, in persoana dlor Etem C. Molla, presedinte, Izet Baubec, casier, Osman Ziadin, secretar si Sadula Geafer si Sucri Calet, membri. Dupa intrunire, congresistii au mers in corpore la locuinta dlui Al. Alecu si i-au adus la cunostinta alegerea sa ca presedinte de onoare al asociatiei.

Buletinul atmosferic pe ziua de marti, 3 ianuarie 1912
In tara. Ninsoarea a continuat ieri in toata Moldova si numai pe alocuri in Dobrogea si in estul Munteniei.
Ger simtitor pretutindeni, cu deosebire in partile de jos, unde termometrul s-a coborat peste noapte sub –20 de grade; temperatura a variat intre –2 grade la Craiova si –27 grade la Armasesti (in judetul Ialomita).

×