x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Acum 100 de ani: Dizolvarea dietei, în Bucovina

Acum 100 de ani: Dizolvarea dietei, în Bucovina

04 Iun 2012   •   21:00
Acum 100 de ani: Dizolvarea dietei, în Bucovina

La Cernauti, certurile dintre deputatii romani apararisti si democrati a atins apogeul. In coloanele ziarelor, ambelor partide continua de catva timp un violent schimb de cuvinte si amenintari reciproce. Dupa versiunea lansata de un ziar german, apararistii ar fauri planul ca in apropiata sesiune din septembrie a dietei sa inceapa o strasnica opozitie, care ar duce la dizolvarea dietei.

Prin aceasta, apararistii urmaresc scopul ca sa se rafuiasca cu democratii, inaintea alegatorilor, si spera ca vor reusi sa micsoreze cu mult – la o eventuala noua alegere – numarul mandatelor democratilor. Pe de alta parte, se vorbeste ca democratii ar fi facut apararistilor propunerea ca ambele grupuri politice sa depuna mandatele in buna intelegere, pentru ca apoi sa inceapa lupta electorala in vederea noilor alegeri. Aceste versiuni nu se pot acredita deocamdata, cert este ca apropiata sesiune a dietei va fi una dintre cele mai bogate in scandaluri si unii pesimisti prevad chiar incaierari care, cu toata toleranta guvernului austro-ungar, nu pot duce decat la dizolvarea dietei.

Teatru romanesc in Cernauti
O trupa compusa din artisti de la Teatrul National din Bucuresti a sosit la Cernauti pentru a da o serie de reprezentatii in Teatrul Municipal. Trupa se afla sub conducerea apreciatului artist C. Belcot, binecunoscut in Bucovina inca din anii trecuti, cand, impreuna cu regretatul Petre Liciu, si-a atras admiratiunea publicului romanesc cu ocazia reprezentatiilor teatrale ce le aranjase aici. Trupa Teatrului National din Bucuresti va da 5 reprezentatii in Cernauti si va pleca apoi la Storojinet, Siret, Gura Humorului, Campulung si Suceava, unde vor avea loc de asemenea cate una, doua sau chiar trei reprezentatii. Deschiderea stagiunii a avut loc ieri, cu piesa lui Molieré "Avarul". Numerosul public romanesc a rasplatit cu tunete de aplauze si rechemari necontenite pe valorosii artisti, care au aratat cu prisosinta, ca si in ceilalti ani, ca arta romaneasca a ajuns la un nivel imbucurator.

Un ziar vienez despre statuia lui Cuza
"Politische Korrespondenz" publica o dare de seama mai lunga asupra solemnitatiii inaugurarii statuii lui Cuza Voda. Ea constata inainte de toate ca nici un fruntas liberal nu a participat la aceasta inaugurare, desi politica n-avea ce sa caute acolo. Ocupandu-se de persoana lui Cuza, revista zice: "Cu toate ca independenta si bazele actuale ale Romaniei s-au realizat sub si prin regele Carol, totusi se datoresc lui Cuza, care a fost rasturnat printr-o conjuratie militara, nu inainte de a da o serie de sanatoase masuri pregatitoare. Numai el personal a putut obtine de la Puteri recunoasterea Unirii. El a dezrobit taranii si i-a improprietarit, bineinteles in masura modesta pe care a putut-o smulge de la boieri. Cuza nu poate fi socotit barbat de stat genial. El n-a avut nici razboaie glorioase. Sinceritatea lui insa, dragostea pentru popor, rezistenta contra oricarei tiranii i-au atras, inca pe cand era prefect de Galati, simpatia generala si au pus bazele popularitatii, care si-a gasit cea mai frumoasa expresie in monumentul inaugurat".

● Din "Dimineata", 5 iunie 1912; texte selectate de Magda Cristina Ursache

×
Subiecte în articol: calendar