Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Dan Spătaru ar fi împlinit astăzi 74 de ani. S-a născut la 2 octombrie 1939, la Aliman, aproape de Medgidia. S-a stins la 8 septembrie 2004, în Bucureşti. Dan Spătaru a fost un om prea blând şi prea sentimental pentru lumea în care trăia. Orice cânta el devenea şlagăr. A fost un om care a făcut muzică din pasiune şi cu respect. Pentru el, scena era ca un templu.
Dan Spătaru a început să cânte când era student, la Casa de Cultură a Studenţilor. A jucat şi fotbal, la Sportul Studenţesc; apoi a avut un accident, a stat 6 luni în spital. După aceea nu a mai putut să practice fotbal, deşi era un mijlocaş foarte bun, ne spunea Sida Spătaru, soţia sa, în 2007, când am realizat Ediţia de Colecţie “Dan Spătaru”. Prin 1962, a început să cânte muzică italiană, aceasta era la modă. Nu se apucase de muzică pentru că renunţase la fotbal. “În familia lui, taică-său cânta la vioară, iar pe Dan şi pe sora lui, Maria, când erau mici, îi puneau să cânte când aveau musafiri”, ne mai spunea Sida Spătaru.
Camelia Dăscălescu a fost “naşa” lui în muzică. “L-a ascultat o dată, la Mon Jardin, şi a spus că acest băiat o să ajungă ceva, are voce caldă, transmite, este frumuşel – că era frumuşel foc! Apoi a făcut cu el lecţii. Primele piese au fost ale Cameliei Dăscălescu, apoi Temistocle Popa a fost cel care i-a furnizat şlagăre.
Colegii de generaţie îl considerau cel mai mare dintre artiştii români. Timp de aproape 40 de ani, “sentimentalul” a fost unul dintre idolii celor care iubesc muzica uşoară românească. A fost cel mai bun şi a rămas aşa în amintirea multora. La sfârşitul acestei săptămâni, vineri, sâmbătă şi duminică, la Medgidia, se va desfăşura cea de a VIII-a ediţie a Festivalului internaţional de muzică uşoară “Dan Spătaru”.
Soţia sa, Sida Spătaru, ne spune cu amărăciune: “La Bucureşti nimeni nu face nimic. L-au uitat. Dar facem acest Festival în fiecare an”. Noutatea acestei ediţii este aceea că nepoata lui Dan Spătaru, Maria, alintată de familie “Măriuca”, va cânta pentru prima oară pe scenă, alături de orchestra condusă de Ionel Tudor. “A moştenit urechea muzicală a bunicului ei. Va intepreta «Trecea fanfara militară». Este o piesă pentru vârsta ei. De anul acesta se ocupă serios de muzică. Ionel Tudor a repetat de două ori cu ea piesa şi apoi ne-a spus că nu mai este nevoie.” Măriuca seamănă foarte mult cu bunicul ei. Acum este în clasa a III-a. Scena este ceva frumos şi simplu de abordat pentru ea.
Pentru Dan Spătaru a fi pe scenă nu era o meserie. Era o credinţă, era pasiunea şi viaţa lui. “El nu a făcut meseria asta pentru bani, altfel ar fi fost bogat”, ne spunea Sida Spătaru. “Lui i-a plăcut atât de mult şi avea un mare respect… venea cu două ore înainte la spectacol, să vadă cum e cu sunetul. Dădea telefon, de acasă, la casa de cultură, să întrebe câte bilete s-au vândut, dacă sunt spectatori... Îl interesa spectacolul şi nu gajul lui, banii; nu cum fac alţii că pun banii în faţă şi apoi meseria, dacă mai este loc pentru ea. El avea un cult pentru scenă. Apărea doar îmbrăcat impecabil. Când era mai tinerel cânta cu diferite formaţii în care oamenii veneau îmbrăcaţi pestriţ. Şi lui nu-i plăcea. Câteva orchestre au fost îmbrăcate de el. El a cântat numai live, nu-i plăcea altfel, nu simţea. Când era invitat la diferite emisiuni nu putea să cânte live şi de multe ori a renunţat chiar din cauza asta. El a cântat cu orchestra în spate. Altfel te simţi, altfel cânţi, altfel transmiţi.”
A fost o perioadă foarte grea pentru artiştii din vechea gardă. După ’90, Dan a fost apreciat mai mult în străinătate. “A trebuit să moară Dan Spătaru pentru ca lumea să-i redescopere pe marii artişti. Nu-i mai invitau la nici un turneu. Le spuneau dinozauri”, ne mai spunea Sida Spătaru. “Dan a fost un familist convins. A iubit-o pe Dana, fiica noastră, de nu se poate spune în cuvinte.” Cu siguranţă ar fi adorat-o pe Măriuca, nepoata sa, care s-a născut după ce “Bunul Dan” nu a mai fost. Mai ales că, la nici 3 ani, (în 2007 n.r.) spune că vrea să devină artistă şi cântă toate cântecele bunicului. Dan a fost mai modest decât trebuia.
Dragostea pentru muzică a fost imensă. Dan Spătaru spunea: “O să mă las de muzică atunci când o să simt că publicul s-a săturat de mine. Mă voi retrage înainte de a mă da cineva afară... cum am renunţat la multe dintre lucrurile care nu mi-au adus satisfacţii, aşa mă voi lăsa şi de cântec: întotdeauna cu fruntea sus!”.
A lăsat în urma sa o ladă de zestre pentru cei îndrăgostiţi de muzica uşoară românească: “Măicuţa mea, îţi mulţumesc”, “Ţărăncuţă, ţărăncuţă”, “Oare, oare”, “Îţi pare rău”, “În rândul patru”, “Nu m-am gândit la despărţire”, “Te-aşteaptă un om”, “Drumurile noastre”, “Trecea fanfara militară”, “Măicuţa mea”, “Raza mea de soare”, “Să nu te joci cu dragostea”, “Spune-mi unde, spune-mi cine?”, “Hai, hai, hai dragoste”, “Eu sunt sentimental” şi aşa mai departe.
