Armistiţiul de la Focşani şi urmările lui

Pierderea unui război nu înseamnă, obligatoriu, înfrângerea unei naţiuni. O dovedeşte istoria primei coflagraţii mondiale a lumii moderne, în care România a dat dovada unui comportament militar şi diplomatic ieşit din comun, adjudecându-şi victoria după o serie de cedări controversate.

În 1917, războiul civil din Rusia şi preluarea puterii de bolşevici au dus la pierderea unui aliat puternic al Antantei pe frontul din Răsărit. În atari condiţii, România se vede, la sfârşitul anului, singură şi izolată în faţa Puterilor Centrale, în aşa-numitul “triunghi al morţii”. După ce Rusia Sovietică parafează, la 22 noiembrie, la Brest-Litovsk, un armistiţiu de încetare a operaţiunilor militare, Guvernul român refugiat la Iaşi (în urma ocupării Bucureştiului de către trupele germane) înaintează aliaţilor un memoriu, cu scopul de a-i convinge că salvarea României era condiţionată de încheierea unui armistiţiu. Propunerea de armistiţiu a fost recunoscută de aliaţi şi acceptată de inamic, Puterile Centrale trimiţând la negocieri un grup de ofiţeri austrieci, bulgari, germani şi turci. Începute la 24 noiembrie 1917, în Casa Apostoleanu din Focşani, negocierile au durat până pe 26 noiembrie, când a fost adoptată forma finală a armistiţiului. Între prevederile documentului se aflau obligaţia suspendării ostilităţilor pe întregul front răsăritean şi interdicţia dislocării unor efective militare într-un procent mai mare de 10% din totalul armatelor prezente pe acest front. Armistiţiul a fost prelungit de mai multe ori, până la încheierea Păcii de la Bucureşti, dar ostilităţile au continuat sub o altă formă. Pe de o parte, retragerea dezordonată a militarilor ruşi, cărora Lenin le ceruse imperativ să dezerteze, a fost o provocare serioasă pentru armata română, nevoită să apere populaţia de jafuri şi distrugeri şi să facă faţă la atacuri neaşteptate. A rămas celebră Bătălia de la Galaţi între ruşi şi români (pe atunci încă aliaţi), cu un deznodământ unic în istoria primului război mondial, când ruşii s-au predat armatelor germane; bătălia a fost considerată prima în care s-au folosit, concomitent, trupe terestre, marine şi de aviaţie. Pe de altă parte, Guvernul trebuia să respingă tentativele bolşevicilor de a transforma România într-o republică sovietică. Lenin trimisese un agent la Iaşi, pentru a-l suprima pe generalul rus Scerbacev şi a-l detrona pe Regele Ferdinand. Comandantul garnizoanei române a reuşit însă dezarmarea complotiştilor. În dezordinea generală, Basarabia refuză să mai fie gubernie rusească şi decide să ceară ajutorul armatei române. După mai multe apeluri, Guvernul Brătianu hotărăşte să trimită peste Prut două divizii de infanterie şi două de cavalerie, pentru restabilirea ordinii, protejarea populaţiei, apărarea căilor de comunicaţie şi a depozitelor. Puterea sovietică a considerat însă intervenţia drept un act de agresiune pe propriul teritoriu şi a rupt relaţiile diplomatice cu România, confiscându-i tezaurul naţional, aflat atunci, în păstrare, la Moscova.

În sfârşit, ca un un ecou final al Armistiţiului de la Focşani, la 24 aprilie 1918 a avut loc semnarea Tratatului de pace de la Bucureşti dintre România, pe de o parte, şi Germania, Bulgaria, Austro-Ungaria, Turcia, pe de altă parte.

Un tratat umilitor, prin care România ceda Dobrogea către Bulgaria, accepta rectificări de frontieră în Carpaţi şi pierdea monopolul asupra petrolului pe 90 de ani, a comerţului cu cereale, a exploatării şi prelucrării lemnului, a căilor ferate române etc. Norocul României a fost însă că  acest Tratat nu s-a ratificat niciodată de Parlament şi nu a fost  promulgat de Regele Ferdinand I. În octombrie 1918, înţelegerile au fost anulate de Guvernul Marghiloman, o dată cu reluarea ostilităţilor, alături de francezi, împotriva Puterilor Centrale. Le-a urmat Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, războiul româno-ungar de la 1919, înfrângerea Austro-Ungariei şi destrămarea ei.