Astăzi e ziua ta: Adela Mărculescu

Nimic nu poate patrunde in adancurile tale asa cum o face vocea Adelei Marculescu. Transmite un soi de sensibilitate, de fragilitate insotita de o nebanuita putere de expresie. O feminitate atat de aparte, incat doare, o stralucire atat de puternica, incat arde tot ce este nevaloros. O capaci­ta­te rara de a patrunde la temelii. Zgu­duitoare cand lasa libertate ape­lor profesiunii sale de credinta, si la fel de incredibila in marile sale taceri. O vorba scurta, un gest aidoma, discret. Dar cand te priveste in ochi poti fi sigur ca esti cel care trebuie sa fii, caci altfel nu se poate. Talentul sau iti inunda fiinta si din acea clipa nu mai esti singur niciodata. Crede in Teatru. Crede in forta Cuvantului. Crede in Prieteni, crede in Adevar. Pentru Adela Marculescu, teatrul este un mod de viata. Unicul. Astazi, Adela Marculescu isi sarbatoreste ziua de nastere. Jurnalul National ii ureaza "La multi ani!".

"Bucuria si generozitatea ne curata sufletul"
"Ce a insemnat anul care a trecut, cu bune si cu rele? Bine zis. Cu bune si cu rele. Sau invers. Dar sa nu contabilizam. Socotelile nu-mi plac. Nu de alta, dar, de cate ori le-am facut, am iesit prost. Anul trecut, asadar: cu echilibru le-am trecut pe toate. Pentru ca stiam ca vine iar Craciunul, ziua mea, bucuria pomului impodobit. Ce a insemnat? Ce vreau sa insemne: bradul cu plete de beteala multicolora langa care timpul m-a adus... pe mine. Si asa, an de an. Timpul, marele stapanitor a toate. Vedeti? De asta nu fac socoteli.

Ma felicit pentru credinta mea neabatuta in Dumnezeu, in Parinti, in Prieteni, si pentru ei, si pentru mine, in Profesiunea mea – in Teatru...

Si ma mustru – ba, chiar, ma cert rau! – pentru ca n-am avut taria – sau nu am gasit un bob zabava – de a-mi cere iertare. Cu glas tare, raspicat.

Motorul care ma face sa merg inainte? Loialitatea fata de toti cei pomeniti mai inainte. Si increderea ca legamantul nostru de respect, onoare si iubire va fi dus mai departe... Si mai departe. E Craciunul, nu? Bucuria si generozitatea ne curata sufletul. Eu sunt doar un dar al Sau!

O zi pierduta? Cand am incercat ceva, si a fost zadarnic. Cand am spe­rat ceva, si speranta a fost desarta. Cand am vrut sa visez, si am fost tre­zita brusc. Cand am simtit ca simtul humorului ma paraseste... E cel mai grav. Ma scutur, ma iau la tranta cu mine... si castig. Sunt de-a lui Mos Craciun, nu?

Nu prea am de ce sa mai zambesc, stiu. Dar nu vreau sa stiu. Recunosc. Zambesc des la animalutele de pe strada, la flori, la pomi, la cer... la prieteni... Am invatat mai tarziu, ce-i drept – dar nu prea tarziu – ca esential este simtul humorului. In «caracterele» sale, La Bruyère spunea cam asa: «Trebuie sa radem inainte de a fi fericiti, de teama sa nu murim fara sa fi ras». Nu va temeti, oameni buni, si vine si Craciunul!

Daca mai am incredere in oameni? Pai, cum altfel as putea face o asemenea meserie? Scena e legata de oamenii de pe aceeasi scandura, si, la fel de strasnic, de cei din fata ta. Si apoi... cand oamenii isi aduc aminte de tine. Cand dumneavoastra o faceti, Craciun de Craciun, asa cum o faceti, cum sa nu ai incredere in ei?

Daca ar fi ma intalnesc cu Adela Marculescu adolescenta ce sfat i-as da? La o vorba rea, sa raspunda cu o dragalasenie. La un gest brutal, cu o mangaiere. La o fapta de harpagon, cu un dar. La indiferenta, cu o parti­cipare totala. Sa se respecte pe sine, si atunci va sti sa-i respecte pe ceilalti. Sa fie sincera fata de sine, si atunci nu poate fi falsa fatade ceilalti. Si, mai presus de toate, sa-si pastreze intact simtul humorului, si va sti sa cearna si sa discearna binele de rau. Cam multe? Asa-i cand vine clipa cea mare a... Craciunului. Pe scurt? Sa fie ea si sa rada cu sufletul."