x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Astăzi e ziua ta, Adrian Alui Gheorghe

1
Autor: Ramona Vintila 05 Iul 2013 - 00:24
Astăzi e ziua ta, Adrian Alui Gheorghe Picasa


Poet, prozator, publicist, Adrian Alui Gheorghe împlineşte sâmbătă 55 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”.

Cititorul e captivul meu, e fratele, e duşmanul, e victima mea

“Nu dau vina pe vremuri dacă o ducem prost, cum nu pun pe seama vremurilor posibilitatea de a o duce, eventual, bine. Vremurile sunt opera noastră, a fiecăruia în parte şi a tuturor, ca actori într-un spectacol mare cât lumea. Avem impresia că azi e mai degradat decât ieri, că generaţia tânără e mai decăzută decât cele care i-au premers, în realitate omul e acelaşi de la începutul lumii, s-au schimbat doar mijloacele, cele care asigură confortul şi modifică ceea ce numim convenţional civilizaţie. În faţa unui răsărit de Lună sau a unei flori care ia chipul lui Dumnezeu au oftat exact la fel şi Homer şi Shakespeare şi Kafka şi Nichita Stănescu, ca să iau nişte repere din timpuri diferite. Că nevolnici nu suntem în faţa muntelui care se prăvale, ci în faţa frumuseţii pe care o simţim dar nu o înţelegem. Aşa am ajuns la artă, la poezie, din nevoia de a converti urletul din piept, din inimă în şoaptă. Că poezia, arta în general, asta face, dă iluzia că frumuseţea, misterul pot fi atinse, că pot fi pipăite cu gândul, cu inima, cu şoapta. Plecând cu toată inconştienţa la drum, dintr-o chemare neexplicată, am scris primele texte pe la nouă, zece ani şi am publicat primele «poezele» în Cutezătorii, revista pionierilor, girat de avangardistul Virgil Teodorescu, pe la unsprezece ani. Habar nu aveam ce destin tulburam, deşi trecând zilnic prin faţa porţii lui Ion Creangă, «megieşul» meu, aveam o sfială aparte faţă de cei înveşniciţi prin cuvânt, încât păşeam, din respect, din teamă, pe vârfuri.

Ce ar trebui să ştie despre mine eventualul cititor...? Că în toate textele mele, fie poezie, proză sau eseu, el, cititorul, este personajul principal. E captivul meu, e fratele, e duşmanul, e victima. I-am întins capcane peste tot, l-am luat părtaş scrierilor mele. Nu le citeşte? El e singurul care pierde, care e în pericol.

Mă întreb, deseori, dacă a fi om de cultură în România noastră, astăzi, nu e un fel de a lupta cu morile de vânt. Iar ca aceste mori de vânt să funcţioneze, tot tu trebuie să sufli ca să pui în mişcare acele aripi uriaşe. De ce spun asta? Mă chinui de câîţiva ani să scot o revistă adevărată de cultură la Piatra Neamţ, «Conta» (cultură, arte & atitudini), iar nişte consilieri judeţeni, se opun cu înverşunare. Am scos douăsprezece numere din acest trimestrial de cultură, cu încăpăţânarea inocentului, peste 300 de pagini pentru fiecare număr, din 2010 încoace, revista a luat trei premii naţionale pentru valoare şi seriozitate, iar acum a fost eliminată de la finanţare pentru că nu se aliniază... politic. Asta e provincia, ţara nimănui şi a mediocrităţii agresive!  

Am luat, pentru poezie mai ales, ceva premii în viaţa asta, cred că m-am strecurat, aşa, printr-un tunel de premii de prin 1980 încoace, unele mai importante, altele mai convenţionale, dar toate necesare pentru un scriitor care şi-a fixat centrul universului în provincie, la Piatra Neamţ. Sunt locuri – şi Piatra Neamţ e unul dintre ele! – în care cele mai importante evenimente locale ţin de schimbarea anotimpurilor. Habar nu aveţi cu ce fast vine toamna la Piatra Neamţ! De asta, cel mai mare premiu pentru un scriitor care ştie ce e cu el pe lumea asta e cartea următoare pe care o scrie, pe care o duce la bun sfârşit. Când ai pus punctul final la o carte în care crezi, ai în buzunar «Nobelul» personal. Aşa am simţit când am pipăit cărţile de poezie publicate, când am încheiat romanul «Bătrânul şi Marta», apărut în două ediţii, când am încheiat romanul «Urma», tipărit acum la «Cartea Românească», când am încheiat alt roman, nepredat încă vreunei edituri, «Luna Zadar»...!

 Adun acum 55 de ani. Vârsta e, evident, o convenţie căreia i te supui. Nu mă cred nici eu pe mine însumi, acum când îmi spun în oglindă că am atâta amar de ani. Încă îmi zdrelesc genunchii prin ciulinii copilăriei, pe Valea Ozanei...!

Vă las, la sfârşit, un fragment dintr-un text scris acum, un poem, ca să mă împac cu mine însumi: «(...) Între timp s-a făcut noapte/ s-a făcut dimineaţă/ şi eu am împlinit 55 de ani.// Deja multe lucruri au căpătat înţeles:/ mamă te-am iertat pentru că m-ai născut,/ tată te-am iertat că ai pierdut/ cel de-al doilea război mondial».”
Citeşte mai multe despre:   Adrian Alui Gheorghe

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de