x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar “Astăzi e ziua ta...”: Adrian Streinu Cercel

“Astăzi e ziua ta...”: Adrian Streinu Cercel

de Roxana Vintila    |    30 Aug 2008   •   00:00
“Astăzi e ziua ta...”: Adrian Streinu Cercel

Astăzi, profesorul doctor Adrian Streinu Cercel îşi aniversează ziua de naştere. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani”.

I-ar plăcea să trăiască în viitor, întrucît bolile infecţioase nu vor dispărea curînd şi tot timpul vor apărea provocări noi. Astăzi, profesorul doctor Adrian Streinu Cercel îşi aniversează ziua de naştere. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani”.


“La începutul carierei visam la medicină spaţială, acum visez la nanorobotică în practica medicală imediată. Timpul poate însemna nimic sau totul, depinde ce faci cu el! Problema este că nu-mi place să pierd timpul degeaba. Sînt o persoană căreia îi place ce face şi caută cu fervoare să dezvolte lucruri. Mă nemulţumeşte total principiul cu ´capra vecinuluiş şi nu-mi place să privesc în curtea acestuia! Din timpul facultăţii am dorit să aduc ceva în plus în medicină şi să încerc să descifrez un diagnostic acolo unde lucrurile nu sînt evidente. N-am făcut nimic deosebit în acest scop în afară de faptul că mi-am văzut de treabă indiferent de ora din zi sau din noapte. Restul a venit de la sine. De asemenea, am dorit să dovedesc că se poate face performanţă în sectorul sanitar la noi în ţară şi că se pot crea condiţii de lucru decente pentru medici şi se pot asista pacienţii în condiţii civilizate (cazare, diagnostic, îngrijiri medicale etc.)

O viaţă salvată te apropie uşor, uşor de divinitate, problema este să realizezi întotdeauna că nu eşti aşa ceva. Dacă reuşeşti acest lucru, atunci într-adevăr eşti un om normal şi poţi să-i înţelegi şi pe cei din jurul tău. Evident că în plan profesional nu poate exista o satisfacţie mai mare decît o viaţă salvată, însă este bine să-ţi temperezi elanul şi să dai Cezarului ce-i al Cezarului adică să conştientizezi cît ţine de tine şi cît de Cel de Sus. Dacă devii conştient de acest lucru atunci ai şanse mari să faci performanţă fără să ţi se urce la cap. Vorbele de apreciere de la pacienţii mei ar fi foarte multe, dar mulţumirea o vezi în ochii oamenilor fără vorbe. Pentru un om cu capul pe umeri un simplu mulţumesc spus din inimă contează mai mult decît o mie de vorbe bine ticluite. Una dintre cele mai mari probleme ale medicinii rom‚neşti este reprezentată de condiţiile de cazare din unităţile spitaliceşti. Această problemă este urmată îndeaproape de dotarea cu echipamente care trebuie să ţină pasul cu tot ce apare şi are implicaţii importante pentru asistarea pacienţilor în fiecare moment. Dacă se întîmplă aşa, atunci cadrele medicale sînt motivate să se autoperfecţioneze şi implicit cel care beneficiază de acest lucru este pacientul.

Este greu să alegi între a salva o viaţă sau alta... Decizia ţine de evidenţierea unor riscuri imediate pentru mamă sau pentru făt şi respectiv de prognosticul imediat pentru fiecare în parte. Altfel spus este văzînd şi făcînd. Evident că trebuie să încerci din răsputeri să-i salvezi pe amîndoi.”

 

Limită

“O viaţă salvată te apropie uşor, uşor de divinitate, problema este să realizezi întotdeauna că nu eşti aşa ceva. Dacă reuşeşti acest lucru, atunci într-adevăr eşti un om normal şi poţi să-i înţelegi şi pe cei din jurul tău”
Adrian Streinu Cercel, directorul Institutului de Boli Infecţioase “Matei Balş”

×
Subiecte în articol: calendar