x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Astazi e ziua ta, Alexandru Andrieş

Astazi e ziua ta, Alexandru Andrieş

de Dana Andronie    |    13 Oct 2014   •   14:29

“Nimeni nu-şi poate perimite orice, indiferent de vârstă”. Alexandru Andrieş: vede lumea la fel, tot fără ochelari

 Timpul curge... altfel pentru el. Nu poartă ceas, nu are telefon mobil care să-i indice... ora şi totuşi nu întârzie niciodată. Nu şi-a complicat viaţa, trăieşte simplu şi frumos. Nu se uită în buletin, dar astăzi este ziua lui. La mulţi ani, Alexandru Andrieş! S-a împlinit cu 60 de ani. Cum se vede lumea acum? “Nu se schimbă lumea de ziua mea, asta-i sigur, iar eu o văd la fel, tot fără ochelari”, ne-a răspuns menestrelul.

Dacă ar veni peştişorul de aur la Alexandru Andrieş, ce-ar face? “Peştişorul ăsta e vânat de toată lumea, cum să pun eu mâna pe el? Şi cred că e deja sleit de puteri de când îndeplineşte tot felul de dorinţe. Ştii ce, o să-l las în pace, de data asta”... Balanţa noastră de şase decenii ne-a mărturisit că “nimeni nu-şi poate permite orice, indiferent de vârstă... Poate doar politicienii noştri mioritici, aflaţi în afara timpului şi într-o lume total paralelă cu a noastră, îşi imaginează că-şi pot permite orice”.

Ce ne pregăteşte menestrelul? Este foarte calculat şi ordonat în gândire, trebuie să aibă o "schiţă"... “Nu-mi place să vorbesc despre lucruri care există doar în mintea mea şi deocamdată promit să dau un semn când mă apropii de final cu următorul proiect aflat acum în fază de <>"...

Alexandru Andrieş este un optimist incurabil, chiar dacă în România se trăieşte la limita sistemului nervos. Prin muzica sa, ne face, pentru câteva clipe, să  trăim bine şi să mai bem câte un pahar plin... de optimism, că-i tare sănătos! Îi urăm să o ţină tot aşa, iar astăzi să destupe o sticlă de şampanie pentru a marca un an pus pe răbojul vieţii lui frumoase şi liniştite.

 

×