Astăzi e ziua ta: Alexandru Tocilescu

De la teatru se iese "pe ganduri", de la cinema se iese "visand". De la piesele regizate de Alexandru Tocilescu se iese intotdeauna cu intrebari care te pun pe ganduri. Contactul dintre spectator, actori si regizor este simplu, direct si fara dificultate. Teatrul pe care Alexandru Tocilescu il are in sange este acela care-i ajuta pe oameni sa se inalte de la sensibil la inteligibil, care-i invata ca exista si altceva decat ceea ce se petrece in jurul lor, care-i determina sa fie constienti de ei insisi. A primit Premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol in 1999 – "O scrisoare pierduta" de I.L. Caragiale, montat la Teatrul National Bucuresti, apoi i-a fost decernat Premiul UNITER pentru intreaga activitate. Este cel dintai regizor care a primit o stea pe Walk of Fame, Aleea Celebritatilor din Piata Timpului din Bucuresti. Crede ca incertitudinea este partea sa­natoasa a meseriei sale. "In momentul in care pleci la sigur s-ar putea sa gresesti", spune regizorul Alexandru Tocilescu, care isi sarbatoreste astazi ziua de nastere. Jurnalul National ii ureaza "La multi ani!".

De acum inainte regret lipsa timpului
Isi iubeste actorii, i-a iubit intotdeauna, dar nu s-a asteptat ca si ei sa-l iubeasca, pentru ca uneori mai ur­la, mai face urat. "Uite ca m-au iertat de toate", a spus Tocilescu, a­tunci cand a primit o stea pe Walk of Fame. Este recunoscut pentru obiceiul sau de a urca pe scena si de a conduce actorii chiar punand mana si asezandu-i in anumite pozitii, raporturi. De la acest gest a plecat si una dintre cele mai frumoase prie­tenii pe care regizorul le-a avut, cea cu Stefan Iordache. "Mie imi placea foarte mult ce facea el, dar s-a suparat intr-o zi si a inceput sa tipe ca de ce nu vin sa-l asez si pe el cu mana ca pe ailalti, de ce adica, de ce nu-l asez, ce am cu el. A fost una dintre cele mai rare si adanci prietenii pe care le-am avut vreodata cu cineva. Nimic nu a schimbat relatia dintre noi, fie ca am incercat ceva si nu s-a dus pana la capat, fie ca am incercat ceva si lui nu i-a placut ce a iesit, dragostea dintre noi nu s-a schimbat." Se regaseste in toate piesele pe care le-a regizat, pentru ca intotdeauna a incercat sa se exprime pe sine. Alexandru Tocilescu crede ca destinul teatrului este sa fie in continuare un lucru viu in fata unor lucuri care sunt doar imitatii ale vietii. Intamplarea l-a orientat catre aceasta meserie. Modelul profesional este profesorul sau, David Esrig, dar si alti regizori importanti. "Niciodata nu am fost tentat sa renunt la cariera mea, in pofida oricarui esec. In cariera mea de pana acum nu am nici un regret. De acum inainte regret lipsa timpului." "Una dintre treburile noastre, ale regizorilor, este sa incercam sa aducem mereu figuri noi, persoane interesante, actori tineri, sa-i lansam. Regia nu e o meserie singuratica, trebuie sa ajuti omenii sa se afirme, sa arate ce pot, sa misti intr-un fel piata de teatru. Ceea ce mi-am dorit sa fac am facut. Sunt foarte multe lucruri pe care mi le doresc in continuare, dar nu stiu daca o sa am timp sa le fac. Daca ar fi fost sa fac alta meserie, m-as fi facut psihiatru, pentru ca, practicand meseria pe care o am, mi-am dat seama ca trebuie sa fii un psiholog foarte bun ca sa poti intelege oamenii si sa-i faci sa te inteleaga." Ziua sa de nastere este o zi pe care nu numai domnia sa, ci multi oameni din jurul sau o asteapta cu placere, ca sa se bucure toti, dar "bucuria lor e mai mare decat a mea".