x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Astăzi e ziua ta, Carmen Brumă

Astăzi e ziua ta, Carmen Brumă

de Ramona Vintila    |    09 Mai 2013   •   00:03
Astăzi e ziua ta, Carmen Brumă

Şi-a început cariera în teleziune în anul 1999, când a fost asistentă la “Tele Euro Bingo Show”, la Antena 1. Se întâmpla după terminarea facultăţii de Drept. “Am fost atrasă de televiziune de când mi-am dat seama că jobul meu de jurist la Administraţia Financiară nu mă ajuta nici măcar să-mi plătesc benzina. Recunosc că am fost atrasă de poleiala acestei lumi. Am început de jos, de la cărat casete. Am fost reporter, redactor, de toate”, povestea, într-un interviu, sărbătorita noastră, Carmen Brumă. Astăzi împlineşte 36 de ani.

“Îmi doresc să lansez o continuare a programului «3 S – Sănătoasă, Suplă, Sătulă», care a avut foarte mare succes şi a realizat vânzări record în România”
Om de televiziune experimentat, Carmen Brumă este o femeie care îşi tratează cu seriozitate şi disciplină nu doar profesia, ci orice proiect în care se implică. Prima ei carte, “Cum am dat jos 30 de kilograme şi nu le-am mai pus înapoi”, lansată în 2008, s-a vândut extrem de bine, iar reacţiile pozitive pe care le-a primit au încurajat-o să lanseze anul trecut “3 S: Sănătoasă, Suplă, Sătulă”, o carte şi un dvd. S-a transformat într-un exemplu personal pentru sute de femei care îşi doresc să fie suple, sănătoase, frumoase, iar campaniile ei, care promovează stilul de viaţă echilibrat, au tot mai mult succes. Pentru promovarea sportului şi a vieţii sănătoase, prin emisiunea “Kilocruciada”, a primit un premiu internaţional acordat de Federaţia europeană de Fitness şi Body-Building.
La acest început de an de viaţă, ne-a mărturisit că îşi doreşte să lanseze o continuare a programului “3 S – Sănătoasă, Suplă, Sătulă”, care a avut foarte mare succes şi a realizat vânzări record în România, să realizeze în continuare emisiunea “Ai grijă de tine” şi bunica ei să treacă sănătoasă peste o încercare grea care urmează în viaţa ei.

×
Subiecte în articol: carmen bruma