Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Coca Bloos face parte din stirpea rară a actriţelor pe care dacă ai ocazia să le vezi pe scenă eşti pentru totdeauna schimbat. Te îmbracă în haina surâsului său, te luminează pe dinăuntru, aşa cum nu credeai vreodată, te tulbură până la lacrimi şi te salvează, aducându-te la mal. A alergat, a triumfat, a obosit şi apoi a găsit resurse să o ia de la capăt. Coca Bloos are o blândeţe aparte, răbdare dincolo de gând şi deseori am sentimentul că este o preoteasă a cuvintelor rostite şi scrise, într-atât le călăuzeşte spre tine, spectatorul său interlocutorul său binecuvântat de atingerea sa. Coca Bloos îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”.
“Din cauza nerăbdării, am fugit de multe ori paralel cu mine…”
Credinţa cu care a servit scena a făcut-o să nu trişeze
“Născută toamna, am iubit şi iubesc acest anotimp. Uitaţi-vă ce culori sunt în jur, chiar dacă viaţa este aşa de zbuciumată, în devăl¬m㬺ie şi de foarte multe ori avem sentimentul că ne smintim. Anotimpurile îşi văd de treaba lor, iar toamna a ve¬nit şi mă bucur să văd cât este de frumoasă... Cătinel, că¬tinel, schimbi viteza, nu mai zbori cu avionul, nu mai călătoreşti cu In¬ter¬city, preferi mocăniţa, mai mergi pe lângă ea, te mai dai jos, te mai urci, ai timp să priveşti în jur, să gândeşti la tine, la vremuri şi la vreme. Încerci să te împrieteneşti cu stări pe care în tinereţe aievea le-ai bănuit că exis¬tă, dar nu le-ai simţit, precum răb¬da¬rea, ascultarea... Că a fost drumul greu, că a fost drumul cu pumni şi lovituri, de mine a depins să ajung în punctul în care mă aflu acum… E foarte greu să păstrezi linia dreaptă. Realitatea este mult mai puternică acum şi vine peste tine, mai agresiv, mai violent ca niciodată şi, din nefericire, nu mai poţi să-ţi găseşti resursele şi nici modele. Este o devălmăşie, un haos, şi noi în fiecare zi ne pierdem ca oameni. Nu mai există comunicare. Nu mai avem timp să comunicăm între noi. E foarte greu să faci în viaţă ceva care să-ţi placă şi să nu regreţi.
Din pricina nerăbdării mele, care m-a pus în tot felul de situaţii grele în viaţă, nefiind o armonie între mine şi timp, întotdeauna a fost greu… Acum, spre bătrâneţe s-a mai regăsit ceva din această armonie şi mă mai cioplesc pe ultima sută de metri. Cred că nu am exploatat şi n-am stors toată bogăţia pe care mi-a dat-o Dumnezeu. Din cauza nerăbdării, am fugit de multe ori paralel cu mine… Credinţa cu care am servit scena m-a făcut să nu trişez. Relaţia dintre mine şi teatru a fost foarte corectă. N-am trişat, deşi am avut trădări şi laşităţi… Nu poţi să-ţi minţi partenerul, pentru că te minţi pe tine. Nu poţi să-l minţi pe Dumnezeu, pentru că te minţi pe tine. Şi nu poţi să minţi pe scenă, pentru că te minţi tot pe tine. Nu ştiu ce fel de actriţă am fost. N-am ştiut niciodată şi n-am fost conştientă niciodată cât pot. Şi poate că asta a fost bine. Regrete în privinţa asta n-am. Dar dacă am un mare regret, acela e că n-am copii. Îmi doresc sănătate, pe care dacă şi cei din jurul meu o au voi fi şi eu să¬nă¬toasă şi la minte, şi la trup. Poate că trupul te mai lasă, dar îl spri¬jini cu atele, însă de dorit, asta îmi doresc, sănătatea minţii şi a sufletului. Dumnezeu a fost mărinimos cu mine, a fost atât de bun şi nu ştiu dacă am me¬ritat sau am făcut pe măsură. Totdeauna mi-am spus că personajele pe care le-am interpretat au trăit aievea. Nu ştiu când, dar ştiu că au trăit.” (L.P.)
