x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Astăzi e ziua ta: Constantin Lăcătuşu

Astăzi e ziua ta: Constantin Lăcătuşu

de Ramona Vintila    |    21 Feb 2014   •   00:26
Astăzi e ziua ta: Constantin Lăcătuşu

Primul român cuceritor al Everestului şi singurul deţinător al performanţei TOP7, cucerirea celor mai înalte vârfuri de pe cele şapte continente, Constantin Lăcătuşu împlineşte astăzi 53 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”


Îşi doreşte să dea primul autograf pe prima sa carte
“Vreau să urc un vârf de munte, de unde să văd o Românie normală, locuită de oameni relativ fericiţi, care ştiu să se respecte între ei”
 “Am demarat deja un proiect de mediu dedicat unei arii protejate din zona Cheilor Bicazului, locul meu de suflet, acolo am început să devin alpinist. Clubul Montan Român derulează un proiect cu finanţare europeană, pe parcursul a 2 ani, obiectivul central fiind asigurarea unui management adecvat al unui sit NATURA 2000 de excepţie. În paralel, pregătesc două expediţii în Himalaya. În mai, mă întorc în Nepal, în acelaşi masiv Tsartse unde am de dus la bun sfârşit un proiect din 2006, un vârf virgin.

În 1998, la 3 ani după Everest, aveam deja o experienţă care mi-a pemis abordarea unui proiect unic până acum în alpinismul nostru. Am urcat al 6-lea vârf al lumii, Cho Oyu (8.201 m, Himalaya), într-o expediţie solitară, fără oxigen şi fără ajutorul şerpaşilor, într-un timp record, doar 11 zile, cea mai rapidă ascensiune din acel an. Oricât ar fi de greu, pasiunea pentru aventură, pentru provocări care te implică total, mă face să merg înainte. O zi pierdută pentru mine e atunci când eşti obligat să stai la pat, atât de bolnav încât nu poţi nici măcar citi o carte sau urmări un film.

O etichetă peste alpinismul românesc? «Explore the Carpathian Garden.»

Cele mai frumoase 3 amintiri... Aş vrea să-mi revăd bunicii. Aş mai savura un meci de handbal din campionatul şcolar sau de juniori împreună cu echipa al cărei căpitan eram în anii ’70.  Mi-ar plăcea să retrăiesc cele două zile de iarnă petrecute în premieră în Ceahlău alături de profesorul de matematică şi colegii de la Liceul «Petru Rareş». 

Îmi doresc să dau primul autograf pe prima mea carte, primului meu cititor. Apoi, să urc un vârf de munte de unde să văd o ţară normală, frumoasă şi curată, locuită de oameni relativ fericiţi, care ştiu să se respecte între ei. Acea ţară să fie România.

Mi-e dor de cei care mi-au fost foarte apropiaţi, născuţi în aceeaşi zi cu mine sau în preajma acestei zile. Unii sunt plecaţi departe de ţară, alţii nu mai sunt deloc.”

×
Subiecte în articol: constantin lăcătuşu