Astăzi e ziua ta, Cornel Dinu

“Acest neam se autodistruge şi a devenit o colonie”
Cornel Dinu, unul dintre puţinele şi realele simboluri ale lui Dinamo şi al naţionalei care scria istorie pe platourile de la Guadalajara în anii '70, împlineşte astăzi 70 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”.

“Văd vârsta de 65 de ani ca pe o barieră a destinului, care mă încearcă”
“Simt această vârstă ca pe o barieră a destinului care mă încearcă şi anume faptul că împlinesc 65 de ani, adică exact cifrele cu care am jucat eu, 6 şi 5. O barieră de care vreau să trec. Am senzaţia că dacă voi trece de ea mă pot duce încolo, spre 70. Cea mai mare grijă a mea este legată de familie, să am grijă de copiii mei şi de nepoţică. Al doilea lucru pe care mi-l doresc este să se înţeleagă că la Dinamo orice construcţie se face cu linişte, probabil cu neînţelegeri, dar care nu se rezolvă prin presă, ci numai în familie. Se face cu răbdare, cu competenţă, cu discreţie, cu sacrificiu, cu unitate şi în special mizându-se pe jucători tineri, aşa cum s-a întâmplat în repriza secundă a meciului cu Vaslui. În prima repriză a fost mai mult un meci de oină”. Ttot ceea ce înseamnă poporul român şi momentul actual îl întristează profund pe omul Cornel Dinu. “În continuare suntem tributari unor proverbe şi unor învăţăminte ale trecutului. În continuare este mai mult decât viabilă şi periculoasă legenda meşterului Manole: ca să zideşti ceva, trebuie întâi să dărâmi. Şi lucrul ăsta ne costă fantastic. Practic, generaţia actuală a distrus ceea ce prin sacrificiu şi în condiţii foare grele a construit şi a făcut-o, de multe ori cu calitate, până în 1990 poporul român. Prin generaţia aceea, o generaţie în care la nivelul de conducere, în ciuda limitelor care erau, legate de un singur partid şi poate că n-a fost chiar atât de rău acest aspect, existau oameni capabili, care conduceau întreprinderi, decenţi şi era criteriul performanţei şi al capacităţii, lucruri pe care nu le mai găseşti astăzi. Sunt înlocuite paradoxal cu apartanenţa la un partid politic, care de fapt te duce la ideea că pentru a decide ceva trebuie să te înregimentezi politic. Pe criteriul de valoare şi competenţă nu te mai bagă nimeni în seamă. Ceea ce nu era valabil în 1980 şi 1990. Regret foarte mult că prezentul ne arată un cu totul alt trecut decât cel pe care l-am trăit şi l-am înţeles noi atunci. Asta e cea mai mare durere a mea. Am sperat foarte mult că acest neam va şti să se conducă singur, dar din păcate el se autodistruge şi a devenit o colonie. Pentru câteva secunde am văzut-o pe Maica Domnului, iar apoi ne-am întors din nou la suferinţa noastră şi la  autodistrugerea noastră. La dezbinare dacică, orgoliu delirant roman, tembelism slav, fundamentalism islamic. Din păcate, nu putem să scăpăm de acest cocktail dăunător, nociv. Mai mult, am devenit prizonierii unei singure insistuţii: FMI-ului!”.