Astăzi e ziua ta, Cornel Patrichi

“Am fost răsfăţat de public, un răsfăţat al sorţii”

O să rămân toată viaţa cu dragostea pentru dans

Pentru cei care au făcut din dans un mod de viaţă acesta este ca un drog. Dansul este totul. De fapt, dansul este în centrul existenţei oricărui coregraf, dansator sau balerin. Nu se pot opri să danseze indiferent de vârsta pe care o au. Numele lui Cornel Patrichi este sinonim cu baletul şi cu dansul la noi în ţară. Promotor al dansului modern, a creat nenumărate coregrafii de-a lungul timpului, toate purtându-i amprenta clară, uluitoare. Am putea vorbi despre o epocă înainte şi după Cornel Patrichi, pentru că a impus noi standarde. A absolvit Liceul de Coregrafie în 1962, şi-a început cariera ca prim balerin la Teatrul “Constantin Tănase”, iar din 1970 s-a angajat la Teatrul Fantasio tot ca prim balerin. La vârsta de 26 de ani a primit derogare pentru a fi maistru. Nu a existat spectacol de varietăţi în care Cornel Patrichi să nu fi fost prezent la televiziune în anii ’70. A lucrat la câteva coregrafii şi colaborarea cu Alexandru Bocăneţ a fost una fructuoasă de ambele părţi. A fost solicitat să apară în câteva filme, destinul său fiind unul asemănător cu al unui alt balerin cunoscut în toată lumea, Mikhail Baryshnikov, de origine rusă, care a cerut azil politic în Canada după un turneu. Cornel Patrichi a plecat din ţară în 1987 şi s-a întors în 1999. “Detaşamentul Concordia”, “Melodii, melodii...”, “Gloria nu cântă”, “Alexandra şi infernul”, “Un august în flăcări”, “Veronica”, “Pentru că se iubesc”, “Pădurea pierdută”, “Balul de sâmbătă seara”. A realizat coregrafia pentru “Viraj periculos”, “Eu, tu şi Ovidiu”, “Buna seară, Domnule Wilde” (la televiziune), “Actorul şi sălbaticii”, “Cântecele mării”. Cornel Patrichi împlineşte astăzi 69 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”.

“Nu aş spune că a fost un an greu pentru mine. Nu am întâmpinat greutăţi, nu s-a întâmplat nimic deosebit, nimic rău. Nici un efort, viaţa mea a mers destul de frumuşel înainte. E adevărat, românilor din străinătate le este ruşine să spună că sunt români, dar nu suntem toţi de vină. Sunt puţini aceia şi tot ei blamează românul de bună credinţă, muncitor şi harnic. Am şi acum casă în Italia şi cunosc mulţi români care nu vorbesc româneşte, ci doar italiană. Nu cred că a dispărut complet dragostea de ţară şi de glie, dovadă că am muncit 25 de ani în Italia şi acum ne-am întors acasă. Mi-era dor de bălţile din România, de pescuitul de aici, de multe. Am fost atras cu promisiuni la şcoala de coregrafie. Mi s-a spus că voi avea o bursă de 375 de lei, iar asta însemna un palton şi un costum de haine. Primii ani am fost atras de această bursă, nu am avut chemarea sau pasiunea în suflet. Încet, încet, pentru un copil care face meseria asta, cei mai grei sunt primii ani, de la clasa a IV-a la clasa a VII-a. Atunci se face Abecedarul meseriei, poziţii, tehnică. Din anul V încep lucrurile să devină interesante, te apropii de ceea ce se cheamă dans. Din momentul acela au început să mi se dezvolte dragostea şi pasiunea pentru meserie. Cred că o să rămân toată viaţa cu dragostea asta.

În clipa în care m-am dus la şcoală mama mi-a spus să am grijă să nu-i spun tatei, că dacă aude că mă fac balerin cine ştie ce mai iese. M-am dus la şcoală pe blat, ca să folosesc un termen de argou, fără să-i spun tatei. Am început să iau premii şi destul de târziu a aflat că sunt la şcoala de balet. Era contabil de meserie. Nu avea multe în comun cu arta, cu spectacolul. După aceea a fost mândru de mine. Îi povesteam soţiei mele că de 1 Martie întotdeauna mă trezeam, mă spălam, mă îmbrăcam frumos şi plecam în cămaşă cu mânecă scurtă să-i cumpăr mamei un mărţişor. Era un moment nemaipomenit de frumos şi de plăcut. Mă gândeam ce vremuri erau atunci de 1 Martie, ce frumos era şi ce cald şi cum a fost luna martie acum.

Vorbind despre prietenie, da, cred că o asemenea relaţie presupune cinste, corectitudine, respect. Ca să fii respectat şi iubit trebuie să respecţi şi să iubeşti la rândul tău. Acesta este secretul prieteniei. De ziua mea nu-mi doresc nimic special, vom ieşi undeva împreună, eu şi soţia mea.

Pentru un artist contează admiraţia publicului. Felul în care te percepe el, în care te iubeşte, faptul că te admiră, sunt lucruri care îţi fac viaţa frumoasă ca artist. Am fost un răsfăţat de public, al sorţii”.