x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Astăzi e ziua ta, Cristina Deleanu

2
Autor: Loreta Popa 21 Dec 2012 - 23:53
Astăzi e ziua ta, Cristina Deleanu


“Consider bradul cea mai frumoasă expresie a cinstei şi a dreptăţii”

Am fost curioasă să aflu din DEX ce înseamnă actor. Am găsit ceva de genul ”ACTOR  - m. Persoană care interpretează roluri în piese de teatru şi în filme”. Recunosc, m-a durut definiţia. Aşa că mi-am adus aminte de ceea ce Adrian Pintea, poate cea mai frumoasă, reprezentativă şi fabuloasă voce şi personalitate artistică a noastră, a românilor, spunea: “Actorii sunt dovezi vii ale faptului că sufletul există”.  Doar astfel mi-am imaginat-o pe actriţa Cristina Deleanu: o dovadă a faptului că sufletul există. Pentru cei din generaţia mea, Directoarea “Liceenilor” a fost un model. Pe scenă şi în afara ei, în film şi dincolo de marele ecran. Un exemplu de actriţă care arde intens la fiecare rol rămânând aceeaşi flacără vie. Cristina Deleanu îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”

“Anul care se încheie a însemnat încă un an, în primul rând, un adaos la vârstă, dar pe mine nu mă tulbură foarte tare. Sigur că sunt puţin tristă, dar am atâta bucurie în suflet pentru viaţa mea şi pentru atâtea fericiri alături de un om drag, pe care îl ştiţi, pe Eugen Cristea, încât uit până la urmă că timpul trece şi că la un moment dat va fi şi un sfârşit. Nu vreau să mă gândesc la el, vreau să mă bucur de fiecare clipă, aşa cum m-am bucurat, de exemplu, că am primit un brăduţ de la un prieten. Ştia că vreau unul mic în ghiveci şi mi l-a făcut cadou. Sunt foarte fericită, e mic şi puţin argintiu aşa. A fost un an, ca şi ceilalţi, în care noi am făcut împreună lucrurile. Vorbesc întotdeauna de noi, nu numai de mine, pentru că sunt în această echipă cu Eugen de aproape 29 de ani.  Aşa ne dorim, aşa ne descurcăm: împreună. Am făcut câte ceva, am mai inventat nişte spectacole pe cont propriu, eu nemaiavând nici un fel de legătură cu o instituţie în care să fiu angajată, iar Eugen, foarte puţine oportunităţi ale instituţionalizării. Suntem bine, poate puţin îngrijoraţi că zbaterea e prea mare şi că poate la un moment dat meritam altă soartă, lucru pe care l-am spus de mai multă vreme. Ce speranţe să ne mai facem, poate doar cele care depind de noi.

Crăciunul înseamnă  pentru mine mult mai mult decât orice altă sărbătoare. Sunt născută în preajma lui şi probabil că din fiinţa mea mea ceva se apropie de anotimp. Nu răceala sufletească, doar starea. Starea pe care mi-a transmis-o şi pe care a trăit-o mama mea. Mi-a povestit, la un moment dat, că făcea cozonaci atunci şi probabil efortul pe care l-a făcut când frământa aluatul i-a declanşat naşterea, aşa că s-a gândit să mă aducă pe lume. Crăciunul arată poate mai mult a sărbătoare decât altele. De ce? Nu mă refer la Sfintele Paşti, nici la alte sărbători, ci la faptul că este mai în casă, mai la gura sobei. Aşa e şi povestea. Vine Moşul pe horn, focul e aprins, pe masă aşteaptă o plăcinţică, un pahar de vin.  Dar niciodată, nici sărbătoarea asta, nici altele nu au însemnat pentru mine nevoia de abundenţă culinară sau de hămeseală. Dimpotrivă. Parcă e un făcut. Exact în această perioadă fac mai puţine cumpărături, atunci fac mai puţină mâncare. Nu socot că asta e tradiţional neapărat, să mănânci mult, să te îmbuibi şi eventual să şi arunci din mâncăruri pentru că ai luat prea mult. Pe mine lucrul acesta mă deranjează foarte tare. «Hai să avem şi de aia, şi de aia», într-o frenezie stupidă, când ştii foarte bine că tu nu ai nevoie de toate, iar alţii nu au nici un sfert. Bucuria din sufletul meu şi rugăciunile pe care mi le fac sunt aceleaşi în fiecare zi, nu doar de aceste sărbători şi de Anul Nou. E o destăinuire aparte, pe care o fac aidoma fiecărui om cu lucrurile din sufletul lui.

Zăpada, pentru mine, înseamnă picioare ude. Am fost într-un loc foarte frumos, în afara Bucureştiului, aproape de o pădure şi de un lac, unde era mult mai frig, şi a nins şi a viscolit. În afară de spaima că nu mai ajungem acasă, m-am bucurat şi am ieşit în zăpadă afară de câteva ori ca să mă ningă pe cap, pe faţă. E o senzaţie de curăţenie. E minunat să mergi undeva în natură, nu numai în oraş. Oraşul nu e natură.  Oraşul e un ciment murdar, îmi pare rău!  M-am bucurat de această ieşire. Mi-a dat aşa o linişte pe dinăuntru. Mă bucur de zăpadă cum mă bucur de flori vara şi de verde. Eu iubesc natura foarte tare şi încerc prin micile mele puteri să o protejez.

 Pe cititorii Jurnalului Naţional, dacă mă iubesc şi contează gândul pe care îl spun, îi rog să fie buni şi curaţi la suflet ca zăpada din pădure, cinstiţi şi drepţi ca bradul!  Consider bradul cea mai frumoasă expresie a cinstei şi a dreptăţii.”


Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de