Astăzi e ziua ta: Dorina Chiriac

Priveşte viaţa gravă din jurul ei cu ochii copilăroşi, dar e matură şi serioasă în orice rol. Dorina Chiriac reprezintă o pată de culoare în mijlocul griului apăsător al acestei lumi. Ascunde o teribilă forţă de impact emoţional, gata oricând să izbucnească de sub masca transparentă, de voal, a nevinovăţiei. Dorina Chiriac împlineşte astăzi 38 de ani. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".


"Trăim vremuri tulburi, dispare speranţa..."
"Trăim vremuri tulburi, dispare speranţa. Am noroc că o am pe Sonia, fetiţa mea, care mă obligă să nu-mi pierd speranţa. Cu speranţă privesc anul care vine tocmai pentru că o am pe ea. Altfel simt enorm, văd monstruos. E din ce în ce mai tulbure totul. Îmi doresc să am putere şi răbdare anul acesta. Ziua mea trece în general repede. Nu am nimic pregătit. Mă bucur că primesc telefoane de prin toată ţara, de unde nici nu mă aştept, şi că ies la iveală oameni pe care i-am întâlnit în turnee şi îşi aduc aminte că este ziua mea. Altfel a mai trecut un an. Am 38 de ani deja. O zic cu mândrie că ştiu că nu se vede. Dacă aş fi trăit în aceste timpuri şi aş fi fost la şcoală cred că aş fi ales acelaşi drum. Sper ca şi Sonia să facă la fel. Am avut norocul să îmi descopăr destul de devreme abilităţile, am fost lăsată de părinţii mei. Nu am fost bruiată şi obligată să fac nişte lucruri. Atunci nu am fost o penibilă comandantă de detaşament, am fost o penibilă comandantă de unitate. Am învăţat foarte bine ce mi-a plăcut, la restul eram aproape corigentă. Nu m-a obligat nimeni, nu m-a împins nimeni de la spate, nu am suferit de comparaţie între mine şi restul clasei. Mă sperie sistemul actual de învăţământ. În primul rând că profesorii nu mai au pregătirea pe care o aveau profesorii noştri. Sigur că există diferenţe între cum sunt plătiţi, dar în acelaşi timp eu ştiu că această meserie, ca şi meseria mea, este una vocaţională. Eu nu pot să joc pe scenă în funcţie de câţi bani primesc de la stat. Cred că nu este normal să depună efort atât cât sunt plătiţi pentru că depinde foarte mult de cum se joacă ei cu sufletele copiilor. Nu-mi place sistemul, nu-mi place pericolul care este în şcoli. Nu umblăm la educaţie de la esenţă, dacă elevii vin cu droguri şi arme la şcoală, noi mai punem nişte garduri şi nişte gardieni şi apoi o să ajungem să scoatem pixurile pentru că şi acelea sunt nişte arme. În loc să o luăm din interior, de la relaţia aceea afectivă, de atragere a copiilor către şcoală. Fac demult traduceri din engleză sau invers, piese care se joacă, traduc destul de bine, vreau să spun că am învăţat engleză pentru că mi-a plăcut profesoara. Nu am avut meditator de limbă engleză, ai mei nu-şi permiteau aşa ceva, dar am învăţat foarte bine pentru că m-a atras profesoara spre asta. Profesorul era el un pasionat şi te chema şi pe tine spre asta. Cei mai mulţi din clasa mea erau atraşi de literatură, de gramatică datorită lui. Ori asta înseamnă vocaţie.

Îmi joc spectacolele în continuare, «Vărul» la Teatrul de Comedie, «Leonce şi Lena», la Metropolis am «Jocul de-a adevărul» şi «Opposites Attract», cu Florin Piersic Junior. Aş juca şi în filme, dar nu-mi place ce se întâmplă cu filmul românesc. Ar comenta unii că dacă nu mă ia nimeni în filme de ce să zic de bine, dar declar că, chiar dacă părerea mea despre filmul românesc la ora asta e chiar proastă, nu-mi place deloc cum fac filme cei din tânăra generaţie. Mă bucur că au mare succes, poate şi datorită temelor pe care le aleg, dar nu-mi place cum e folosit actorul, că pare că nu-i trece nimic prin cap niciodată. Mai sunt accidente, gen Vlad Ivanov, care este un mare actor, însă recunosc că aş juca într-unul din filmele acestea pentru că-ţi aduc foarte mulţi bani. Am noroc că sunt încă cerută prin mai multe teatre. Am o educaţie cuminte, balcanică, acasă, şi atunci nu prea îmi saltă nasul, o fi şi din cauză că sunt mai mică şi de aceea am fost mirată atunci când am fost în juriu la un festival de teatru pentru actori foarte tineri, iar trei dintre premianţi mi-au mulţumit mie personal pentru că le-am fost inspiraţie să se apuce de teatru. Uite că se poate juca şi în felul acesta, credibil, că este ceva ce ei urmăresc. Credibilitatea. M-am simţit într-un fel, mi-am spus că se vede. Am simţit că nu e degeaba. Sunt câţiva care observă exact particularităţile tale. Mănânc ciocolată înainte de spectacol, asta urmez din ce mi-a spus profesoara mea, Sanda Manu. Mai este un lucru pe care ni l-a zis de o sută de mii de ori, dar îl practic pentru că acum fetiţa mea a devenit cea mai importantă latură a existenţei mele, şi anume că lucruri grave pe lume sunt doar boala şi moartea. Restul ocolesc, dacă iau totul uşor chiar îmi e. Dacă reuşeşti să te detaşezi, poţi vedea lucrurile dinafară şi le poţi planifica şi rezolva mai uşor."