Astăzi e ziua ta...Draga Olteanu-Matei

"Dacă vrei să ai noroc, râzi norocului în faţă că altminteri te ocoleşte el pe tine!”

Sunt foarte încântată când văd că mă cunosc şi tinerii

Când i s-a spus că va face comedie, a început să plângă şi să tot plângă! Să arate că poate face dramă. Şi-atunci i s-a spus că nu este de-ajuns să plângă ea, trebuie să-i facă şi pe alţii să plângă. De asemenea, nu s-a gândit că o să ajungă actriţă, dar a existat de timpuriu ceva... S-a pomenit dintr-o dată gândind bine, recitând bine, dansând bine şi la 3 ani i s-a dat rolul lui Iepurache-Ţac, cel care deschidea uşa lui Moş Crăciun. Nu-şi aminteşte ce a făcut acolo,  dar lumea s-a amuzat şi nimeni nu a mai luat-o de pe scenă de atunci. Este un meşter care şlefuieşte de zor la rolurile sale, dându-le strălucire de diamant, nu o ia niciodată pe drumuri cunoscute de alţii şi refuză compromisurile de orice natură ar fi acestea. Draga Olteanu-Matei îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere. La mulţi ani!
"Chiar lucrez acum de-mi sfârâie călcâiele. Am avut tot felul de probleme, au fost alegerile acestea, tot tămbălăul pe care îl ştiţi, dar în sfârşit s-au liniştit. Trupa mea de amatori în sfârşit a venit şi lucrăm în tot, ce să zic, punem în scenă «Escu» de Tudor Muşatescu, repetăm de zor. Ne pregătim să reluăm o piesă mai veche, «Visul unei nopţi de iarnă», de Tudor Muşatescu. Noi nu punem decât comedii româneşti dintre cele două războaie mondiale. Am impresia că nu prea mai atrage pe nimeni treaba asta şi e păcat, zic eu, să nu se cunoască literatura noastră de bună calitate. «Escu» este atât de actuală... Sunt la repetiţie mai toată ziua, dar ne îngrijim de sănătate. Scriu la un scenariu pe care nu-l mai termin, un scenariu de televiziune, un miniserial de zece episoade. De vreun an scriu şi tot nu l-am mai terminat, dar printre picături o să reuşesc. Mai depinde şi de inspiraţie. Sunt zile când lucrez câte zece pagini şi zile în care abia reuşesc o pagină. Depinde cum pică, cum sună, cum se potriveşte. Dacă vrei să înveţi ceva şi te interesează ca drumul tău să fie frumos, şi curat în viaţă şi bun eşti atent la tot ce te înconjoară. Te orientezi după oamenii care au realizat ceva în viaţă, care fac ceva pentru semenii lor. Asta e de-a lungul vieţii, dar un sfat pe care l-am primit de la Marcela Rusu, cam în primii ani de teatru, a fost să râd norocului în faţă. Să nu mă plâng niciodată. Aveam o colegă, Dumnezeu s-o ierte, Elena Sereda, cu care de câte ori te întâlneai spunea: «Vin de la un spital, madam Cutare are cancer!» «Vai, am văzut pe unul pe care l-a călcat tramvaiul!» «Vai de mine, a murit cutare!» Cum o vedeam îmi întorcea sufletul pe dos.  Astfel, m-am întâlnit cu Marcela Rusu pe coridorul teatrului... M-a întrebat ce am păţit şi i-am spus că m-a impresionat foarte tare. Mi-a spus: «Ocoleşte-o, fetiţă! Dacă vrei să ai noroc râzi norocului în faţă că altminteri te ocoleşte el pe tine!»

Am avut un noroc uriaş, mulţumesc lui Dumnezeu că am putut să-i prind pe toţi. I-am prins de mică pentru că sunt bucureşteancă din moşi strămoşi şi ai mei m-au dus la teatru de la 4 ani. Primul spectacol pe care l-am văzut a fost la Teatrul Muncă şi lumină înfiinţat de Mihai Ralea. Am văzut acolo o piesă care se numea «Ocheşel şi Bălăioara», cu Raluca Zamfirescu şi când am ajuns în Teatrul Naţional, am descoperit că fiica marelui scriitor Jimmy Zamfirescu, care-mi devenise colegă, era partenera ei într-un spectacol. După atâţia ani. Vorbesc de toţi ceilalţi, de Silvia Dumitrescu Timică, Elvira Godeanu, Cella Dima, Nina Diaconescu, maeştri Calboreanu, Giugaru, Birlic, Băltăţeanu. Ce se întâmplă, eu pot să înşir actori mari o mie de ani, nu-i mai ştie lumea. Noi suntem în ochii publicului doar cât suntem pe scenă. Acum doar specialiştii ne mai ştiu. Asta e viaţa de actor. Mi-a dat telefon o domnişoară de la o televiziune să mă întrebe dacă am numerele de telefon ale Silviei Popovici, Constantin Rauţchi, Gheorghe Cozorici... Ce să mai spun! Nu trebuie să ne speriem şi nu trebuie să suferim. Generaţiile îşi trăiesc vremea lor şi îşi au idolii, actorii lor. Merg pe stradă, încă mă mai cunoaşte multă lume, mai ales oamenii de vârsta a doua, dar sunt foarte încântată când văd că mă cunosc şi elevi, pentru că ei nu au de unde să mă ştie bine. Eu apar foarte rar la televizor, filmele în care am jucat eu sunt rar date. Nu au de unde să ştie. Cei din Piatra Neamţ mă ştiu pentru că toată ziua mă văd pe stradă, încoace şi încolo. Nu sufăr deloc când cineva nu mă cunoaşte pentru că mi se pare că e firesc. Am repetiţie de ziua mea şi de obicei nu fac tămbălău. Eu o pomenesc pe biata mama care în ziua aceea s-a chinuit să mă nască şi nu dau atenţie deosebită zilelor de naştere, de nume. Pe voi, cei de la Jurnalul Naţional, vă iubesc, pentru că niciodată nu uitaţi”.