Astăzi e ziua ta, Floriana Jucan

Remarcabil jurnalist, director general al revistei Q Magazine, Floriana Jucan împlineşte mâine 38 de ani. Îi urăm “La mulţi ani!”

“Dacă mă preţuiesc astăzi este nu pentru unde am ajuns, ci pentru câte obstacole am depăşit”
“Oricât ar părea de hilar, anul trecut am crezut că împlinesc vârsta mea de anul acesta şi am şi scris-o aici, tot în acest spaţiu, negru pe alb. Pur şi simplu fără să-mi dau seama, însă, privind retrospectiv şi oarecum amuzată, constat că nu ştiu câţi ani am pentru că nu îi simt şi pentru că nu acord prea mare importanţă numărului în sine, ci experienţelor şi realizărilor.

Am fost întrebată, de-a lungul călătoriei mele magice prin lume, cum am dobândit succesul. O întrebare stereotipă pe care şi noi, la rându-ne, am adresat-o ca jurnalişti aproape fiecărui om din înalturile laudei sociale. Admiţând că l-aş fi dobândit, îmi dau seama că, în ciuda admiraţiei pe care am nutrit-o în copilărie pentru eroii istorici şi la maturitate pentru cei literari, nu mi-am dorit vreodată să fiu ca nimeni dintre cei care au făcut obiectul admiraţiei mele. Mi-am dorit întotdeauna să fiu ca mine, să desăvârşesc propria mea personalitate, permanentizând efortul de-a învăţa, de a şti, de a progresa, de a face mai mult. Am văzut succesul mai mult ca pe o călătorie şi mai puţin ca pe o destinaţie şi cred, precum filosoful, că nu există desăvârşire, dar există drumul spre ea.

Sunt câteva interogaţii care m-au jalonat permanent şi probabil mă vor însoţi mereu, nu atât pentru a-mi defini existenţa, cât mai ales pentru a-mi stabili mereu alte şi alte borne spre care să mă îndrept. Care este menirea mea pe pământ?, Ce îmi doresc?, Cred în mine?, Unde mă voi opri?...

Cândva îmi doream să dobândesc Puterea, iar când am avut-o am folosit-o pentru a schimba destinele oamenilor, fără să le spun. Cred şi astăzi că este forma supremă de bunătate: să faci bine fără să vorbeşti celorlalţi despre asta, ci doar lui Dumnezeu în Confesional.

N-am încetat vreodată să visez pentru că, nu-i aşa, «adevăratele înfrângeri sunt renunţările la vis». Asta mi-a ţinut sufletul viu, energia mobilizată, mi-a dat sens şi direcţie, mi-a potenţat capacităţile psihice şi intelectuale şi m-a dus spre edenuri nebănuite, umane sau terestre.

N-aş fi putut avea succes dacă n-aş fi fost pregătită şi pentru eşec. Înfrângerile m-au învăţat că nimic nu este ireversibil în afara morţii şi că talentul fără muncă şi tenacitate nu duce decât la reuşite conjuncturale si efemere.

Am luptat permanent să duc în consonanţă eul meu psihologic cu eul meu social. Am continuat să particip fie independent, fie asociativ la proiecte naţionale, crezând că ţara mea merită mai mult decât i se dă şi oamenii exemplu pe care i-am întâlnit în căutările mele jurnalistice, m-au făcut optimistă. Fiind născută chiar la 1 decembrie sunt indisolubil legată de ea, fie doar şi prin momentul aniversar. Chiar dacă nu mai nutresc idealismul unei salvări colective, există buni români care construiesc sisific reuşita  în microuniversul lor şi cred că ceilalţi pot fi mimetici nu doar în a imita răul, ci şi în a se alătura binelui. România a dăruit umanităţii oameni geniali, dar trebuie să lucreze încă susţinut la fenotipul care îi rejectează pe cei mai notabili dintre noi, împingându-i fie spre exilul teritorial, fie spre refugiul interior.

Şi astăzi, chiar în mijlocul depresiei naţionale care ne stăpâneşte, există elite emergente în domeniul juridic, bancar, cultural, în mediul antreprenorial, la nivelul factorilor de protecţie şi decizie a siguranţei şi securităţii naţionale, conectate la valorile occidentale, care trag după ei întreaga naţiune. Aflată încă la vârsta adolescenţei democratice, România suferă de tulburări identitare, pendulând haotic între spiritualitatea tradiţională şi materialismul occidental aspiraţional. Trebuie să-şi găsească drumul şi liderul care să o ajute să traverseze deşertul.

O ajut şi eu, cu umila mea contribuţie. Fiecare dintre noi trebuie să o facă, înainte de-a cere imperativ să facă ea pentru noi!

Nu mi-am obosit braţele cărând după mine trecutul, ci doar amintirile şi oamenii cărora le datorez recunoştinţa. Asta m-a ajutat să constat că dacă mă preţuiesc astăzi este nu pentru unde am ajuns, ci pentru câte obstacole am depăşit.

Mi-am fixat mereu ţinte înalte, aproape de Empireu, spunându-mi că imposibilul este un cuvânt doar în dicţionarul neputinţei. De şase ani finanţez şi coordonez revista Q Magazine, încercând să modelez conştiinţele sociale, să evidenţiez oamenii valoroşi şi să arăt că într-o lume tot mai virtuală reperele adevărate rămân mama care ne-a născut, pasiunea pentru ceea ce ne împlineşte, dragostea şi Dumnezeu. Sunt biecuvântată că anul acesta, la 1 decembrie, icoana vieţii mele trăieşte încă, pun pasiune în profesia mea, iubesc şi CRED.”