x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Astăzi e ziua ta, Florin Codre

1
Autor: Ramona Vintila 18 Apr 2013 - 00:09
Astăzi e ziua ta, Florin Codre Marin Raica/Intact Images


Regizorul peliculei “Şobolanii roşii”, primul film românesc realizat din iniţiativă particulară după ’89, autor a numeroase opere de artă, mai puţin cunoscut ca şi cascador, pasionat crescător de cai de rasă, sculptorul Florin Codre împlineşte astăzi 70 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”.

“Îmi pare rău că nu sunt şmecher, dar mi-ar plăcea să fiu”
“Mi s-a tocit total optimismul, dar, oricum, sper ca încet-încet să se aşeze lucrurile în România şi să mai fie nevoie de oameni şi de categoria mea. Am fost un inutil pentru societatea românească până acum. Mi-am propus să continuu să fac ce am făcut toată viaţa necontenit, şi sper să se observe lucrurile pe care eu le fac cu oarecare discreţie şi smerenie. Mă ocup de artă, şi creşterea calului este o operaţiune total artistică. Poate că mă trag din Attila, Gingis Han sau chiar Ştefan cel Mare, pentru că şi el a fost un mare crescător de cai. Ultimul mare crescător de cai «pământeni» în zona aceasta carpato-dunăreană a fost Ştefan cel Mare. Eu am crescut cai de când mă ştiu. În familia mea se creşteau cai, şi din primii bani pe care i-am câştigat după ce am terminat facultatea, prin ’70, mi-am cumpărat primul cal. În studenţie am făcut parte dintr-o echipă de cascadori, şi pot spune că eram unul dintre soliştii sau dintre iniţiatorii cascadoriei călare. Am vrut să cresc şi eu cai în mod organizat, dar nu mi-a permis atunci statul. Era monopol de stat creşterea calului de rasă. Am ieşit în străinătate, am câştigat bani şi m-am plantat în Normandia, pentru că e leagănul cailor. În lumea noastră modernă nu mai poate fi vorba de independenţă, de semeţie, de orgoliu... Trebuie să fim toţi disciplinaţi, numerotaţi, să avem toţi cărţi de credit, să trecem ordonat la semafor... Calul este încă acea bucăţică de natură, natural adevărată, cu care mă confrunt zilnic. Fără el probabil m-aş pierde, m-aş aliena definitiv”, ne povestea sărbătoritul nostru.

Nu se consideră un artist în înţelesul clasic al cuvântului. Este omul care se ocupă cu invenţia, creaţia. “Sunt mai degrabă un tip care gândeşte, care construieşte, care proiectează. Realizez proiecte, fie că e sculptură, creşterea calului sau film. Mi-am zis că, după Revoluţie, românii nu au nevoie de sculpturi, au nevoie de un film care să le explice ce s-a întâmplat cu ei. De aceea am făcut «Şobolanii roşii». Nu din pasiunea pentru regie am realizat acest film, ci din dorinţa şi din nevoia de a spune ceva. Cred că trebuie să vorbim mai mult despre caractere decât despre artă şi despre artişti.”

Privind în urmă, se felicită pentru toate gândurile de acum 30-40 de ani, pentru că toate s-au adeverit. “Îmi pare rău că nu sunt şmecher, dar mi-ar plăcea să fiu. Poate trebuia să fiu şi eu un pic mai şmecher în viaţă. Sunt mândru de sculpturile făcute în ’70-’74. Nu am ce să-mi reproşez la capitolul profesiune, pentru că nu am trădat-o niciodată. Nu am făcut «ciubucuri» niciodată. Chiar şi când am lucrat pentru Ceauşescu am făcut lucruri oneste, care stau şi vor sta în picioare. L-am făcut pe Avram Iancu de la Târgu-Mureş, pe Tudor Vladimirescu la Tabăra de la Măgura. Încep să fie repere în sculptura modernă românească. Nu am făcut decât ceea ce mi-a plăcut în viaţă. Ăsta e de fapt norocul meu. Nu am mâncat decât cu poftă! Am avut această baftă că nu a trebuit să fac compromisuri.”

Viaţa sa s-a desfăşurat doar într-o singură treaptă de viteză, a cincea. “Toate prostiile pe care le-am făcut în viaţă le-am făcut pentru că nu am redus viteza la timp. N-am avut frâne niciodată.”
Citeşte mai multe despre:   Florin Codre

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de