x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar "Astăzi e ziua ta...": Gabriela Vrănceanu-Firea

"Astăzi e ziua ta...": Gabriela Vrănceanu-Firea

de Ramona Vintila    |    12 Iul 2007   •   00:00
"Astăzi e ziua ta...": Gabriela Vrănceanu-Firea

Se incarcă de energie pozitivă oriunde s-ar afla: la birou, lucrănd la proiectele sale editoriale, in platou, discutănd cu invitaţii, acasă, alături de familie şi căţeluşii ei, şi chiar pe stradă, in aglomeraţie.Măine Gabriela Vrănceanu-Firea sărbătoreşte 35 de ani.

Se incarcă de energie pozitivă oriunde s-ar afla: la birou, lucrănd la proiectele sale editoriale, in platou, discutănd cu invitaţii, acasă, alături de familie şi căţeluşii ei, şi chiar pe stradă, in aglomeraţie. Credinţa, iubirea şi speranţa sunt armele ei secrete. Măine Gabriela Vrănceanu-Firea sărbătoreşte 35 de ani.

"Pentru mine timpul are dimensiunea pe care mi-o doresc. Intotdeauna eu am fost cea care a pus stăpănire pe timp şi uneori chiar pe vreme şi vremuri, nicidecum nu m-am lăsat purtată de val. Cum am reuşit? De una singură ar fi fost imposibil! Dar cu credinţă in suflet şi cu sprijin din partea familiei şi a prietenilor, totul este posibil. Meseria de jurnalist, sub toate formele sale: televiziune, presă scrisă, management media - inseamnă implicare, pasiune, risipă de energie. Imi iubesc meseria şi cred că este cea mai potrivită pentru mine. Atuul meu in faţa bărbaţilor din viaţa mea, fie că sunt din familie ori colegi de breaslă, este că nu am nici un atu. Mă comport ca o femeie, nu incerc să mă masculinizez, sper şi cred că am graţia unei doamne, in tot ceea ce fac. Nu caut persoane de gen masculin care să mă propulseze, să imi dea ceea ce nu merit. Ii admir pe bărbaţii care iubesc femeia şi o respectă in egală măsură. Şi ştiu cănd trebuie să-i trimită o floare sau un mesaj de incurajare. Nu sunt genul iscoditor, care vede peste tot relaţii nepotrivite. Mi-aş dori să ne trezim intr-o dimineaţă intr-o lume cu mai puţină invidie, meschinărie şi egoism.

Eu am reuşit multe in viaţă pentru că nu m-am comparat cu nimeni, nu mi-am măsurat succesul ori insuccesul cu altcineva, ci doar cu propriile mele forţe şi aşteptări. Am avut şi eşecuri, ca toată lumea, dar am găsit speranţă şi un drum al meu printr-un comportament cinstit şi prietenos faţă de ceilalţi. Cu siguranţă am făcut şi greşeli - e omeneşte - poate am făcut şi nedreptăţi - i se poate intămpla oricui - , dar nu a fost niciodată intenţionat sau calculat. Am cugetul impăcat că imi conduc viaţa după legile moralei creştine - atăt căt se poate in vremurile noastre agitate şi tulburi - , şi că imi cresc copilul invăţăndu-l că cel mai preţios dar primit la naştere este iubirea vieţii şi a aproapelui nostru. Mă bucur că Tudor este un copil credincios, are şi o colecţie de iconiţe - ca mine - , dar e şi o fire sportivă şi glumeaţă, ca tatăl lui, Răsvan.

Mă fortifică orice are esenţă naturală, pură, divină. Am venit singuri pe lume şi aşa o vom şi părăsi, dar aici, pe pămănt, e de dorit să fim buni şi răbdători, pentru a nu ne fi ruşine de noi. Imi doresc pentru mine şi toţi ai mei sănătate şi inţelepciune!"

Implinire

"Pentru o femeie, cea mai mare realizare sunt copiii, familia, meseria făcută cu şi din plăcere. Iar eu le am pe toate acestea, de aceea mă pot considera o persoană fericită"

Gabriela Vrănceanu-Firea

×
Subiecte în articol: calendar