x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Astăzi e ziua ta: Grigore Constantinescu

Astăzi e ziua ta: Grigore Constantinescu

05 Dec 2011   •   21:00
Astăzi e ziua ta: Grigore Constantinescu

Profesor universitar doctor Grigore Constantinescu, presedintele Uniunii Criticilor Muzicali din Romania, a implinit ieri 73 de ani. Jurnalul National ii ureaza "La multi ani!".

"Scrisul se pastreaza ca un stimul, in aceasta zona tarzie a vietii..."
"Sunt doua intelesuri legate de timpul ce-l traim. Primul reprezinta spectacolul lumii, cel din jurul nostru ca si cel de mai departe. Te miri de ce auzi, uneori te si temi de cum se intampla multe. Si, poate, mai ales, te doare indiferenta celor puternici fata de domenii pe care le consideri importante. Cel de al doilea inteles tine de varsta si de felul in care drumul spre inainte are o perspectiva mereu mai scurta, ale carei limite nu le cunosti. Un irevocabil duet al intrebarilor: Pana unde? Pana cand? Timpul se deruleaza in bataia mai rapida sau mai lenta a masurii ceasurilor, antotimpurilor, anilor, lasand loc pentru «inca» proiecte si re­nun­tari. Mai bine sa stii «ca faci ceva» decat sa uiti ce ai mai vrea. Pentru mine scrisul se pastreaza ca un stimul, in aceasta zona tarzie a vietii."

Cititorii acestor randuri ar trebui sa stie ca... "Multi dintre cei care ar trebui sa nu uite, trec cu nepasare pentru momentele in care le-ai fost aproape si de folos. Lor le-as cere sa-si mai aduca aminte, dar asta se intampla foarte rar. Chiar prea rar."

Despre conditia artistului in Romania. "Ce s-a adunat o viata, pe calea profesiunii, prin munca de zile si nopti, cercetarea bogatiilor spirituale, reprezinta motorul activitatii si salvarea de la abandonul dorit de organizatori, care nu prea realizeaza ca un om de muzica in Romania poate face parte din elita interna­tionala."

Cele mai frumoase amintiri... "Cred ca nu imi este greu de ales, caci sunt langa cele trei persoane cu care am trait astfel de amintiri. Inceputul vietii cu sotia mea Luli, sosirea intre noi a fiicei mele Irina si, mai de curand, darul primit prin nepotica noastra Eliza. Clipe minunate!" Ce i-ar placea sa stie generatiile viitoare despre domnia sa. "Odata cu trecerea in «Marele dincolo», probabil ca ce am fost va intra in umbra, fie discipoli, succese sau carti. Nu sunt ingrijorat de asa-ceva." Intrebarea care nu i-a fost adresata nicioadata. "Ce pret are trecutul, fata de viitor?" De la umbra si lumina celor 73 de ani. "Ca sa capeti darul Celui de Sus, fara de care nu existam, stiind ca Rugaciunea se invata mereu si isi castiga timpul cuvenit, odata cu viata."

×