Astăzi e ziua ta: Ileana Constantinescu

Una dintre cele mai frumoase voci ale cantecului popular romanesc. O artista care si-a pastrat cantecul la fel de proaspat si de curat asa cum l-a invatat si l-a adus la Bucuresti din satul Comani, din locul in care Tara Oltului se imbratiseaza cu tinuturile Teleormanului si Argesului. Radioul a lansat-o pe Ileana Constantinescu in urma cu 60 de ani iar publicul a indragit-o pe data, inca de la debut. Cantecele sale, cu o rezonanta aparte, sunt puse in valoare de vocea cu sonoritati de caval a celei care le interpreteaza cu acelasi patos si astazi. Ileana Constantinescu, doamna cantecelor muntenesti, a carei voce il facea pe scriitorul Mihail Sadoveanu sa lacrimeze, implineste maine 83 de ani. Jurnalul National ii ureaza "La multi ani!'

Interpreteaza cu aceeasi daruire, cu orchestra sau a cappella, de cate ori este invitata la diferite spectacole si evenimente, starnind ropote de aplauze. Miopia fortissima- de care sufera din tinerete – a impiedicat-o sa-si vada publicul. I-a simtit insa caldura si i-a auzit aplauzele necontenite. Isi reproseaza insa ca n-a avut mai mult curaj... "Daca ar fi sa ma mai nasc o data si sa practic aceasta meserie, cred ca ar fi bine sa am mai multa indrazneala, ceea ce eu n-am avut. Am fost nascuta dintr-o familie de oameni modesti iar aceasta modestie nu m-a parasit niciodata. Intr-o discutie, Maria Tanase, care mi-a fost profesoara la Liceul de muzica, mi-a zis: «Ileana, tu ar trebui sa fii in frunte! De ce nu esti mai indrazneata?» Probabil ca ochii mei, bolnavi, m-au determinat sa ma inchid. Nevazand publicul... De fapt, nici acum n-am curaj sa va spun ce-mi doresc eu... Nu pot sa ma plang ca sunt o muritoare de foame! Am o pensie de urmas, de 630 de lei, de la artisti primesc 30 de lei si supravietuiesc datorita pensiei de handicap, pentru ca sufar de aceasta miopie si trebuie sa-mi cumpar multe medicamente. Mai primeam si eu ceva din drepturile de autor, din difuzarile de la radio. Am cantece culese de la taica-mare, maica-mare, mama mea, din satul meu. Acum... le imprima altii, care sunt difuzati si primesc drepturi de autor!', spune cu mahnire Ileana Constantinescu.

Cine n-a auzit cantecele "Dunare, Dunare, drum fara pulbere', "Mierlita cand e bolnava', "Cand aud pe cer tunand' si n-a fost impresionat de simplitatea si bogatia metaforei? Din lumina varstei de 83 de ani, Ileana Constantinescu a rememorat clipa in care, in urma cu 60 de ani, la 3 august 1952, alaturi de maicuta draga, a parcurs 7 kilometri pe jos, pana la Draganesti Olt. Cum nu erau difuzoare la Comani, a mers pana la difuzorul din centrul orasului Draganesti Olt, sa poata asculta inregistrarea pe care o facuse la Radio, sub conducerea dirijorului Ionel Banu. Un moment pe care il retraieste cu bucurie, de fiecare data cand scotoceste prin tolba cu amintiri. Daca ar fi sa realizeze un clasament al celor mai frumoase aduceri-aminte, ar aseza aceasta intamplare pe locul intai. Insa momente dragi sufletului interpretei sunt multe. Dupa ce a cucerit intreaga tara iar cantecele sale rasunau la Radio, s-a inscris la Scoala Speciala de Muzica nr. 1, actualmente Liceul "Dinu Lipatti': "Am absolvit Liceul de Muzica in 1958. Pentru mine, caracaleanul Radu Serban a infiintat catedra de canto popular, care dainuie si astazi, sub indrumarea lui Gavriil Prunoiu. Un an am fost singura eleva din clasa doamnei Maria Tanase. Au venit apoi alti colegi, prin transfer, de la clasa de canto clasic – Victoria Darvai, Natalia Gliga, Natalia Serbanescu. Mi-a fost profesoara apoi doamna Elisabeta Moldoveanu, de la care am invatat tehnica respiratiei. N-am fost ragusita in viata mea decat o data, in 1956. Eu cant cum respir! Cantecul e respiratia mea!'

Primii pasi in cariera au fost facuti cu mare atentie de Ileana Constantinescu. "N-a fost usor. Am patruns intr-o lume necunoscuta, a fost lupta pentru supravietuire, lupta sa nu-i fac de ras pe cei care m-au adus. Intrarea mea la Liceul de muzica a fost extraordinara. Eu eram saraca, nici nu gandeam ca pot fi eleva la un astfel de liceu. Apoi, as aminti de casatoria mea. Am trait 22 de ani cu sotul meu, juristul Marian Ionescu, si ne-a despartit moartea. Sunt corecta, nu n-am mai recasatorit. Acum, sunt singura cuc! Regret ca n-am avut un copil, ca ma apasa singuratatea! Am aproape copiii fratelui meu, dar au si ei familiile lor! Unul e mai departe, la Pitesti – Mugurel Nitulescu. Este cornist, a facut si el Liceul de muzica. A lucrat la Fanfara Reprezentativa a Armatei. Acum e pensionar. O alta nepoata, Ileana Ciubuc, este profesoara de muzica la Draganesti Olt. Ei au imbratisat cariera in domeniul muzicii insa si celelalte nepoate din Bucuresti, Codruta Vitan – profesoara de franceza si Lacramioara Berlinski, canta si ele foarte frumos, dar eu nu le-am facut cantarete. In aceasta meserie trebuie sa fii foarte original, sa ai un bogat material! Nu sa preiei cantecele altora!

Imi amintesc cu drag de momentul in care am implinit 70 de ani iar doamna Angela Marinescu mi-a facut un spectacol, la Sala Radio, prezentat de regretatul Gruia Stoia. Intamplarile mele, de o viata, le-am spus pe scena, in fata publicului. Un alt moment frumos al carierei mele este prezenta la "Cerbul de aur', in 2004, la invitatia doamnei Elise Stan. Anul trecut, am fost invitata la Gala Electrecord, unde am cantat live o doina, cum cantam acum 60 de ani, cand am plecat din satul meu: "Cand aud pe cer tunand'. Am fost indelung aplaudata'.

Presedintele Ion Iliescu i-a acordat, in 2002, Medalia Nationala Serviciul Credincios apoi, in 2004 i-a conferit Ordinul Meritul Cultural in grad de cavaler, pentru promovarea culturii. O recunoastere a valorii interpretei, alaturi de numeroasele premii pe care le-a primit de-a lungul carierei. "Casa de cultura de la Draganesti Olt imi poarta numele iar Festivalul de doine si balade "De la Draganesti la vale' are titlul de la un vers de-al meu. As avea atatea de spus, insa intamplarile vietii mele au fost scrise intr-o carte, realizata de jurnalista Mariana Turbaceanu, pe care am cunoscut-o la Doamna Despina Tudor, sora interpretei Iustina Baluteanu, care mi-a facut o mare bucurie'.

Ileana Constantinescu se trezeste dis-de-dimineata. Isi pune casa la punct si pastreaza o curatenie desavarsita. Discuta zilnic, la telefon, cu alti artisti, buni prieteni, care i-au ramas aproape. "Mi-au murit patru colegi de suflet, de curand. Discutam cu ei, la telefon, in singuratatea mea! Moartea lui Ion Dolanescu m-a afectat extraordinar! Cum locuiesc foarte aproape de casa lui Ion Dolanescu merg de doua ori pe zi in aceasta curte unde hranesc catelusa lui Ionas, pe Lady. Ionut, care mosteneste harul tatalui sau, ma respecta si ma suna. Vorbesc zilnic cu prietena mea de o viata, Lucretia Ciobanu. Discut foarte des, la telefon, cu Tiberiu Ceia, alaturi de care, in 1977, cu Ion Dolanescu si Alexandru Lulescu, faceam parte din cvartetul celebru. Tin de asemenea legatura cu interpretele Elisabeta Ticuta si Ileana Domuta Mastan'.

Ileana Constantinescu spune ca este purtatoare de noroc pentru tinerii care i-au solicitat ajutorul. "Am dat sfaturi mai multor tineri care astazi sunt cantareti si au facut o frumoasa cariera. Am o mana buna!', spune zambind, completand, totodata cu o povata: "Tinerii sa nu mai tinda sa aiba totul de o data! Eu m-am multumit cu ce a fost in mod onorabil! Nu m-am luat dupa ce a fost modern, mi-am vazut de treaba mea, de linistea mea! Le doresc cititorilor si ascultatorilor mei liniste sufleteasca. As dori ca toata lumea sa aiba batraneti linistite, cum am eu!', incheie Ileana Constantinescu..