Astăzi e ziua ta, Ilinca Goia

S-a perfecţionat, a evoluat mereu, este genul de artist care nu acceptă stagnarea. Ilinca Goia şi-a dus dulcea povară a popularităţii pe umeri căutând cu insistenţă şi tenacitate căi spre un stil propriu. Suflet de o limpezime rară, Ilinca Goia ştie foarte bine că profesia de actor nu se poate face fără vocaţie. Când straturile de muncă, de aşteptare, de renunţare sunt date la o parte, la suprafaţă apare fiinţa aceea specială numită ACTOR, care arde pentru scenă, este dornică să se exprime, să se dăruiască, să treacă toate vămile pe care un rol le cere. Astăzi, Ilinca Goia îşi sărbătoreşte ziua de naştere, iar Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”

Fiecare faptă a noastră trebuie să aibă o moralitate, un tâlc mai adânc
“Am avut norocul să dau de oamenii potriviţi”
“Am avut un an destul de intens, bogat în evenimente. Am avut lansarea filmului lui Călin Netzer în România, cu un adevărat tur de forţă în oraşele importante din ţară ca să-l promovăm. Am avut şi deplasări în străinătate, am fost în Luxemburg cu el, la Bruxelles şi m-am bucurat să văd că are succes pe mai multe meridiane nu numai în ţărişoara noastră. Apoi, am demarat împreună cu trei colegi de-ai mei o companie de teatru independent şi am făcut tot posibilul să avem o premieră. Este vorba de Gabriela Iacob, Cristi Iacob şi Vitalie Bichir, iar compania de teatru se numeşte Bi-Gong. Ne-am plimbat cu spectacolul prin diverse spaţii neconvenţionale, prin café-cluburi, am jucat şi în teatru, la Nottara, e vorba de o piesă americană, «Vrei să mori în locul meu?». După aceea am avut premiera cu piesa «Micul infern» la Teatrul Naţional. S-a ajuns la spectacolul cu numărul 50, se joacă asiduu, este foarte îndrăgită de public. Şi am avut, de asemenea, lansarea cu spectacolul de teatru de televiziune după Henric Ibsen, «Hedda Gabler», nominalizat la Gala UNITER ce va avea loc la Târgu-Mureş curând. Cam asta am făcut anul trecut. Un an prolific, pentru că în meseria aceasta vin toate grămadă, trebuie să fie gata ieri şi trebuie să fii apt să le faci faţă.

Am avut mentori deştepţi, care m-au învăţat că-ţi trebuie un stomac de struţ, să înghiţi pietre, să le digeri şi să-ţi şi placă. La mine a fost simplu pentru că mi-am dorit să fiu actriţă de când eram copil. Am nimerit pe mâna unor oameni de mare talent şi har pentru a îndruma tânărul începător ce eram. Vorbesc despre Dan Micu, regretatul nostru regizor, care mi-a fost unchi, despre Cătălina Buzoianu, care m-a încurajat şi m-a învăţat să fiu perseverentă. Apoi despre Cătălin Naum, alt regretat mare mentor, un hărăzit pedagog, care a marcat multe destine actoriceşti, de la Bleonţ la Mişu Călin, nu pot să-i enumăr pe toţi, dar mulţi am trecut pe la Podu şi ne-am şcolit acolo. Am nimerit la clasa Florin Zamfirescu, când am intrat la institut, şi ce am învăţat de la toţi cei pe care i-am amintit este un bun câştigat pentru toată viaţa. Este o meserie pe care nu poţi să o faci decât dacă nu poţi fără, mai ales acum. Am debutat pe o scenă profesionistă sub îndrumarea şi bagheta lui Ion Cojar, în 1989, în «Vassa Jeleznova» de Maxim Gorki, la TNB. Apoi, m-am perindat pe la facultăţi aici sau de aiurea, la Teatrul Nottara, dar în 1999 a ţinut să mă aducă înapoi la Teatrul Naţional şi mi-a mărturisit înainte de a se prăpădi, Dumnezeu să-l ierte, că e mândru de decizia lui şi că nu a greşit. Am şi avut noroc să dau de oamenii potriviţi, care să mă încurajeze, pentru că la zodia mea e necesară ca aerul încrederea. E necesar curajul.

M-a ajutat să trec de greutăţi credinţa în Dumnezeu, credinţa în oameni şi iubirea. Sunt un om foarte dedicat şi când mă alătur unei idei, unui parteneriat sau când mă dăruiesc unei relaţii o fac cu totul. Sunt cam obsedată de dreptate, de tipul acesta de a face bine, de a aduce sănătate în preajma mea şi de a ajuta oamnii pe care-i iubesc să vadă viaţa pozitiv şi să o continue, să treacă de toate necazurile. Am trecut cu tata printr-un moment delicat şi mă uitam la el cum a reuşit să îmbătrânească frumos. Este o nouă obsesie de-a mea, pe măsură ce înaintez în ani, să am grijă cum îmbătrânesc. Nu mai ştiu care psihanalist a lansat ideea că există un Eu care se concentrează pe prezent şi alt Eu care se concentrează pe viitor. Eu am început să mă aplec asupra acestuia din urmă, firul roşu care merge mai departe. Cred că trebuie să avem grijă de cum trecem prin viaţă şi cu ce fel de graţie reuşim să ne păstrăm verticalitatea. Fiecare faptă a noastră trebuie să aibă o moralitate, un tâlc mai adânc. Comunicarea, cinstea, acestea sunt cuvintele-cheie în orice fel de relaţie, şi de prietenie, şi în familie. Ce false prietenii mi s-au spulberat au fost din cauză că am depistat necinste, minciună şi fals, am dat la spate, am trecut peste şi mi-am continuat căutările potrivite sufletului meu.”