Astăzi e ziua ta, Ion Besoiu

Cald, plăcut, deschis, un artist remarcabil, o personalitate a vieţii culturale a acestei ţări. Atent la detalii, curtenitor, apropiat, Ion Besoiu este partenerul de dialog perfect, ce-ţi lasă impresia că te ştie dintotdeauna. S-a confundat cu tot ce e omenesc, spontan, fără aere de vedetă, fără ostentaţie, senin, calm şi cu un râs atât de sănătos şi firesc încât în faţa lui cedează şi cele mai încreţite frunţi. A fost pe rând haiduc, aristocrat, politician, muncitor, intelectual, curtezan, căpitan de navă şi explorator. Rari au fost actorii care să se bucure de o popularitate atât de pasionată şi de o primire caldă pretutindeni unde merg cum i se întâmplă lui Ion Besoiu. Şi tot rar se întâmplă şi ca un actor să primească totul cu o asemenea modestie. Dacă ar fi să găsesc cuvinte care să-l descrie aş spune un copac cu rădăcini adânc înfipte în pământul din care s-a născut, un OM de-o verticalitate aparte. Ion Besoiu împlineşte 83 de ani, iar Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”

Prietenii ni-i facem, duşmanii vin singuri
“Poate că au nevoie şi îngerii de spectacole frumoase”
“Am avut un an bun. Am scos un spectacol în premieră la Teatrul Nottara, o piesă scrisă cu mulţi ani în urmă, dar care se potriveşte al dracului de bine şi cu epoca noastră, o satiră scrisă de Teodor Mazilu, «Mobilă şi durere», alături de nişte colegi foarte talentaţi în frunte cu Gelu Niţu, de la Odeon, continuând cu Ada Navrot, Dani Popescu, Ioana Calotă, Şerban Gomoi, Catrinel Dumitrescu şi o regizoare  bună, Alice Barb. Un spectacol care merge la public, nu-mi dau seama dacă este foarte bun sau mai puţin bun, dar publicul vine şi apreciază cu aplauze ceea ce am făcut acolo. Mă ţine în picioare, dacă se poate face o asemenea metaforă. Îmi dă senzaţia că sunt util la cei 83 de ani ai mei. Decât să ruginesc mai bine activez. Eu sunt de principul că vinul bun e acela care se învecheşte. Depinde deci de cum te învecheşti. Totul e să nu te oţeteşti. Depinde şi de butoi, de mediu. Mediul meu a fost bun, de ce să nu recunosc, am trăit printre prieteni adevăraţi. Am mai făcut un film izbutit, în regia lui Dan Chişu, cu un scenariu scris de el, foarte bun, şi m-am bucurat. Un rol scris parcă pentru mine, un bătrân care-şi pierde soţia. Trebuie văzut filmul. E în faza de post-producţie. Mai am o propunere din partea CastelFilm, un film pe care-l regizează Vlad Păunescu, care m-a invitat să joc un rol. Aştept apoi o nouă propunere de la teatrul meu, Bulandra, unde aveam nişte spectacole, la Grădina Icoanei, dar care s-au întrerupt din cauza unei defecţiuni majore la instalaţia electrică şi când se va repara voi reintra în spectacole. Pe mine asta mă ţine în viaţă, mă bucură că sunt în activitate. Când creierul merge, când eşti sănătos la minte atunci parcă şi sănătatea te ajută şi îţi dă forţă să exişti. Cred că sunt unul dintre longevivi profesiei mele, am împlinit 64 de ani de activitate scenică. Am început în 1949, în luna noiembrie, la Teatrul de Stat din Sibiu, ce astăzi poartă numele regizorului care m-a descoperit şi m-a adus la teatru de pe băncile Conservatorului şi ale liceului, Radu Stanca. Mă bucur de fiecare dată când ajung la Sibiu, văd spectacole interesante. E un teatru foarte bun, care e foarte bine condus şi care patronează un festival de teatru extraordinar. Am făcut şi un film documentar, un film despre Andrei Şaguna, urmează să fac unul despre nesfârşita bogăţie a folclorului şi a filosofiei noastre populare care există în această zonă formidabilă numită Mărginimea Sibiului. Aştept acum sprijin material din partea Consiliului Judeţean de la Sibiu. În vară am fost făcut cetăţean de onoare al judeţului Sibiu, eram numai al oraşului. M-au făcut şi cei de la Sebeş ­ Alba, datorită faptului că tatăl meu s-a născut acolo.

Mă bucur de bogăţia aceasta numită prietenie, căci a avea prieteni este cel mai important lucru. Important este să ai şi duşmani, că nu ai trăit degeaba. Prietenii ni-i facem, duşmanii vin singuri. Trebuie să ai duşmani, dacă ai calităţi, aşa spune proverbul acela foarte vechi «În pomul fără roade nu dă nimeni cu pietre». Am o carte foarte veche, de acum o sută şi ceva de ani, şi am găsit acolo unul extraordinar «M-am învăţat cu traiul rău şi o duc bine!» Vremurile nu sunt foarte dulci. Nu e o bucurie că ai mai adăugat un an. Dar pot să spun că de ceva vreme simt că fiecare zi e un dar de la Dumnezeu. Şi mai am o bucurie, o păstrez oarecum în suflat bine ascunsă. Fiica mea Ioana Bogdana este însărcinată şi aşteptăm doi gemeni, băiat şi fată, în luna iunie. M-aş bucura foarte mult să fie totul cum trebuie şi să ne ajute Bunul Dumnezeu, care m-a ţinut pe picioare întotdeauna din cauză că am crezut în el, şi a fost bun şi generos cu mine. Eu sunt un drept credincios, aşa am fost crescut de părinţii mei. Să mă ţină Dumnezeu sănătos, să-mi văd nepotul şi nepoata, s-o văd pe fiica mea fericită şi sănătoasă şi pe ginerele meu, dar şi pe toţi prietenii mei! Am pierdut foarte mulţi, au rămas destul de puţini. Mă uit în jurul meu, pădurea este tot mai săracă, locul pare tot mai defrişat de copacii aceia rămuroşi şi plini de roade. Timpul trece, noi ne ducem, e un dat al naturii, este imposibil să te opui. Cum spune poetul latin: «Fugit irreparabile tempus». Vin alţii. Dacă ne împăcăm cu această idee şi credem în viaţa de apoi, în Dumnezeu, parcă totul devine mai uşor. Anul acesta am pierdut atâţia prieteni, ultimul a fost Nicolae Herlea. Dar câţi actori au dispărut numai anul acesta? Nu putem rămâne toţi aici, că pe urmă nu mai avem loc. Mă bucur însă că toate filmele pe care le-am făcut noi în anii care au trecut sunt foarte bine primite de publicul tânăr. M-am bucurat că TVR 2 a reluat acel serial «Lumini şi Umbre» şi privesc cu nostalgie la cei care nu mai sunt. Dumnezeu să-i ţină acolo unde i-a dus, la dreapta Lui, să-i bucure şi pe îngeri, poate că au nevoie şi îngerii de spectacole frumoase.”