Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Cea mai mare bucurie este atunci când rămâi în memoria publicului: când eşti recunoscut şi primeşti zâmbete cu generozitate, însemn de preţuire şi recunoaştere a muncii tale", ne-a mărturisit actorul. Ion Lupu a împlinit ieri 59 de ani. La mulţi ani!
"Am fost un soldat răbdător..."
"Nimic nu este întâmplător!
M-am născut într-un ţinut binecuvântat de Dumnezeu, în Banat, mai exact la Lugoj, paradisul de unde am pornit în viaţă şi unde mă întorc mereu, acolo unde alături de părinţi şi sora mea am cunoscut oameni pe care-i păstrez cu sfinţenie în sufletul meu. Părinţii mei au cântat «o viaţă» în corala «Ion Vidu» şi-mi amintesc, copil fiind, că i-am admirat pe scena Teatrului Popular. Atunci s-a năs-cut şi dorinţa de a le fi alături. Dorinţă care a devenit peste timp certitudine, şi eu şi sora mea îmbrăţişând cariera artistică (eu actor, sora mea corist). Dar, dincolo de toate, datorez foarte mult pentru pregătirea şi susţinerea mea în îmbrăţişarea carierei de actor, unei distinse şi deosebit de generoase doamne, Any Capustin Şerbănescu, cunoscută actriţă a Bucureştiului interbelic. Cu tot sufletul îi amintesc pe Leopoldina Bălănuţă şi Mitică Popescu, mari personalităţi, puternice, cu mare talent şi înţelepciune pentru această meserie. Am învăţat mult de la ei şi-i preţuiesc în mod absolut. Am jucat împreună şi totdeauna m-am simţit aproape de sufletul lor. L-am invidiat pe Ştefan Iordache. Aş fi vrut să fiu mai mult lângă el. L-am admirat enorm. Era ca un magnet, un veritabil monstru sacru. Eram destul de apropiaţi, chiar şi prin zodie – 3 vărsători la Teatru Mic – Dinu Săraru (căruia îi datorez prezenţa mea în acest teatru), Ştefan Iordache şi Ion Lupu.
Întotdeauna ultimul spectacol, ultimul rol sunt cele care, pe mine, mă marchează şi se întipăresc ca cele mai dragi sufletului meu. Şi pentru că e vorba de ultimul spectacol (în succesiune), amintesc Furtuna de Shakespeare în regia distinsei doamne Cătălina Buzoianu şi purtând semnătura scenografului Dragoş Buhagiar care a avut de curând premiera la Teatrul Mic, acolo unde astăzi îmi desfăşor activitatea. Sunt Antonio, fratele lui Prospero, răul din spectacol, cel care face şi desface (doar în spectacol), rol cu care mă identific la fiecare reprezentaţie. Un spectacol viu, modern, un eveniment teatral la care vă invit să participaţi.
N-am visat niciodată un rol, dar am luat cu mine orice personaj. Şi nu au fost puţine, atât în teatru cât şi în film. Am fost un soldat răbdător în trupa care oferea celor înrolaţi şansa de a mai primi un rol. Şi mă număr printre norocoşii care au lucrat adesea cu marele nostru regizor, Sergiu Nicolaescu, având şansa unor roluri care m-au amprentat.
Urarea mea pentru mine la ceas aniversar este de sănătate cu «S» mare, de păstrare a pasiunii de a trăi şi a juca spre bucuria mea şi mai ales spre îmbucurarea marelui public."
