Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
A fi actrita nu este usor. Societatea nu te protejeaza intotdeauna. Uneori poti fi singur, vulnerabil, lipsit de aparare si nu intotdeauna esti apreciat pe cat ai merita. Dar este o mare bucurie sa vezi oameni care vin pentru tine la teatru, acolo unde respiri in acelasi timp cu ei si care se regasesc in personajul caruia ii dai viata. Irina Movila a crescut mergand la spectacole, a vazut actori uriasi, care i-au deschis pofta de a fi pe scena. Absolventa a Academiei de Teatru si Film promotia 1992, Irina Movila a debutat in filmul regizorului Horea Popescu, "Zbor inalt", dupa piesa lui Horia Lovinescu, "Moartea unui artist". In 1994, la Festivalul filmului de tineret de la Geneva, a fost desemnata Speranta cinematografului european. A ramas la fel de indragostita de ceea ce face. Poate nu la fel de visatoare, desi scena are nevoie imperioasa de vis. Irina Movila isi sarbatoreste maine ziua de nastere. Jurnalul National ii ureaza "La multi ani!". Irina Movila iubeste meseria pe care o are, crede ca atunci cand ai colegi minunati, acestia iti dau un suflu bun in legatura cu implicarea in profesie.
Si-a inceput cariera cu o foarte mare putere de munca si de daruire. A invatat in timp ca nu e bine sa se intristeze pentru faptul ca nu toata lumea stie sa raspunda la fel dorintelor sale de relatie, de comuniune, dorintelor sale de a crea contacte reale cu oamenii. A primit nenumarate dovezi de dragoste din partea publicului, caci acesta s-a regasit cumva in rolurile ei. Simtea revolta, bucuria sau tristetea pe care personajele create de ea le raspandeau. "Anul care a trecut, concret, a insemnat rolul Varia din «Livada de visini», o neasteptata si superba vizita la Moscova si amenajarea unui mic apartament pentru mine si fetita mea. In rest... intimitatea noastra bogata si tandra si multe, multe asteptari. Uitandu-ma la viata mea, ma felicit pentru ca n-am obosit sa sper ca intr-o zi voi deveni mama si ma mustru pentru greseli si pentru ca nu am reusit sa ma transform intr-o fiinta sociala. «Motorul» care ma face sa merg inainte, oricat ar fi de greu, ramane credinta absurda ca fiecare pas in plus este o datorie care iti remodeleaza si intregeste perpetuu fiinta in fata lui Dumnezeu. O zi pierduta inseamna o zi fara copilul meu. Pretuieste-te! Gestioneaza-ti cu grija revoltele si nu te irosi incercand sa placi celor care nu te plac! Asta i-as spune adolescentei care am fost. In aceasta lume dezlantuita inca zambesc. Ma lumineaza si ma doare candoarea fiicei mele. Daca mai am incredere in oameni? Nu."
