Astăzi e ziua ta, Irina Movilă

Irina Movilă este unul dintre diamantele pe care teatrul românesc le etalează cu mândrie de fiecare dată. Însufleţită parcă de o briză delicată, actriţa vibrează la fiecare apariţie pe ecran sau pe scenă, făcându-te să priveşti mai atent ca să găseşti răspunsul la atâtea frământări omeneşti încât să descoperi tot atâtea întrebări nepuse. Irina Movilă are o sensibilitate atât de aparte încât te doare pe tine, ca spectator, îţi transmite şi te contaminează cu vârtejurile sale interioare într-atât încât îţi ia o vreme să te recompui după întâlnirile cu ea. Irina Movilă reuşeşte să surprindă şi cu siguranţă acesta nu e puţin lucru. Ce actor adevărat nu şi-a dorit de-a lungul carierei să treacă prin întreaga gamă a posibilităţilor interpretative? Irina Movilă îşi sărbătoreşte mâine ziua de naştere. Îi urăm “La mulţi ani!”

“Actoria e ca un strigăt pe care-l simţi înăuntru, în cel mai profund loc al fiinţei tale”
Arta reprezintă pentru ea un punct de sprijin în univers
A intrat la clasa Mircea Albulescu, dascăl atent, exigent şi eficace, care a reuşit să o înveţe să-şi domolească frica. A trebuit de frică (sub ameninţarea că va trebui să părăsească şcoala) să-şi învingă frica. A reuşit să-şi înfrângă timiditatea, emoţiile care o paralizau şi să-şi stăpânească ambiţia. A avut şansa întâlnirii unor profesionişti de excepţie precum regizoarea Cătălina Buzoianu, care a susţinut-o în dorinţa de a o interpreta pe Maşa, din “Pescăruşul”, aşa cum o vedea, o femeie plină de viaţă şi iubire, care nu se resemnează să fie o înfrântă, ci lupta pentru iubirea ei neîmpărtăşită. Sau cu Vlad Mugur a ajutat-o să-şi perfecţioneze vocea, impostaţia scenică şi să o aducă aproape de sonoritatea unui instrument muzical. Arhitectul scenograf Ion Oroveanu i-a stimulat atenţia pentru detaliul costumului şi machiajului, şi asupra semnificaţiei mişcărilor într-un anume costum. De la toţi aceşti dascăli extraordinari a învăţat că arta presupune şi dezinvoltură în marile sacrificii, nu doar aplauze şi flori sub luminile rampei ori ale reflectoarelor de pe platou. “Actoria nu e o profesie. E o chemare. E ca un strigăt pe care-l simţi înăuntru, în cel mai profund loc al fiinţei tale. Actoria e un fel de a exista şi de a învăţa să-ţi trăieşti mai bogat viaţa. Unul din primele caractere dramatice pe care le-am interpretat în Institut, Ifigenia, mie mi-a modificat geografia interioară. Personajele interesante – şi nu cele întâmplătoare pe care le joci fără implicare – se suprapun cu timpul în tine, se decantează şi îţi pot influenţa major sensibilitatea, gândirea, modul de a privi oamenii şi de a acţiona în viaţa ta personală. Mai ales în perioada noastră de formare, avem nevoie de asemenea personaje-reper. Ele ne pot ajuta să ne împlinim şi ca oameni, nu doar ca artişti. Tinerilor de azi, care-şi pierd busola şi plutesc în derivă le sunt mai necesare ca oricând asemenea personaje – semnal de alarmă. Literatura, muzica, arta în general reprezintă pentru mine un punct de sprijin în univers”, recunoştea Irina Movilă într-un interviu.

“Uitându-mă la viaţa mea, mă felicit pentru că n-am obosit să sper că într-o zi voi deveni mamă şi mă mustru pentru greşeli şi pentru că nu am reuşit să mă transform într-o fiinţă socială. «Motorul» care mă face să merg înainte, oricât ar fi de greu, rămâne credinţa absurdă că fiecare pas în plus este o datorie care îţi remodelează şi întregeşte perpetuu fiinţa în faţa lui Dumnezeu. O zi pierdută înseamnă o zi fără copilul meu. Preţuieşte-te! Gestionează-ţi cu grijă revoltele şi nu te irosi încercând să placi celor care nu te plac! Asta i-aş spune adolescentei care am fost. În această lume dezlănţuită încă zâmbesc. Mă luminează şi mă doare candoarea fiicei mele.”