Astăzi e ziua ta... Iuliana Tudor

Nu-si mai apartine de mult. Pentru ca, altfel, ceea ce face sarbatorita noastra s-ar numi simplu: slujba! "Or, televiziunea adevarata, aceea pe care am cunoscut-o eu, nu ma vrea asa. Cum spuneam odata, EA ma rascoleste si nu ma lasa sa dorm noaptea, imi cere mereu mai mult si mai bun, ma obliga la reinventari permanente, imi cere putina nebunie, ii place sa ne-ntelegem din priviri si cate altele... N-are nevoie de slujbasi..." Iuliana Tudor implineste maine 35 de ani. Ii uram "La multi ani!".

"Inca invat sa nu am prea multe certitudini. E cert insa pentru mine, acum, ca singurul lucru care conteaza este dragostea!"
"Am 35 de ani si inca invat sa nu am prea multe certitudini. E cert insa pentru mine, acum, ca singurul lucru care conteaza este dragostea! Fara ea nu pot fi mama, sotie, fiica, prietena, fara ea nu pot face televiziune si nu ma pot darui publicului meu, nu pot vedea dincolo de ziduri, nu pot avea umor, nu pot renaste… si nu pot nici macar muri fara dragoste. Am trait frumos acesti 35 de ani, unii ar spune cat pentru trei vieti. Si nu i-as contrazice. Cum sa nu simt asa, cand fiecare zi a fost o provocare… sa ma bucur, sa iubesc, sa dau viata, sa visez, sa rostesc, sa rostuiesc, sa ma descopar, sa aflu, sa ma ridic, sa gresesc, sa inteleg, sa iert, sa simt, sa-mi doresc, sa gandesc, sa vad, sa fiu in atatea feluri… aceeasi. Ziua aceasta e singura din an in care timpul se opreste. Insa, doar pentru a nu continua oricum. In fiecare an e de vazut ce si cum a trecut, ce si cat ramane, ce si cum merge mai departe. Pana acum ceva timp, aceste regasiri cu mine insami erau doar in spatiul personal, departe de judecata celor din jur. De cativa ani insa, de cand Jurnalul National imi reaminteste ca «astazi e ziua ta», am impartit din gandurile mele cu cititorii in ochii carora imi proiectez parte din bilantul personal.

Ma bucur ca nu am pierdut naivitatea anilor de-nceput. Ca nu am pierdut dorinta de a face lucruri pentru simplul motiv ca-mi place sa le fac. Ca tresar si acum ca o adolescenta cand ma uit in ochii barbatului care ma iubeste. Ca ma emotioneaza pana la lacrimi cand parintii mei imi spun «La multi ani» si ma gandesc cata fericire e ca-i am «pe pamant, nu in gand». Ma bucur de tot si traiesc cei mai frumosi ani de pana acum! Nu-mi doresc decat sa-mi fie ingaduit sa pastrez dragostea din ei pentru tot restul vietii.

De ziua mea sunt oameni care imi ofera crampeie din timpul lor… doar mie. De ziua, mea telefonul nu suna sa-mi dea probleme de rezolvat, ci doar sa-mi aminteasca de iubirea care ma-nconjoara. Imi dau seama ca mare parte din iubirea de care ma bucur este un dar adus in viata mea de Televiziune. Oameni de orice varsta, cu scoli inalte sau doar cu invataturi de viata. Oameni care mi-au impartasit povesti triste, dar si oameni bogati care au vindecat lacrimile celorlalti. Oameni pentru care ecranul televizorului este cel care m-a adus in casa si mai apoi in sufletul lor. Oameni pe care nu-i cunosc, dar care ma opresc pe strada de parca ne-am cunoaste dintotdeauna. E teribil de coplesitoare iubirea aceasta anonima, si le multumesc acestor oameni pentru ea.

Iubirea care-mi taie insa respiratia este iubirea pentru copilul meu, puiul de om in care mi-am varsat toate visurile, toata grija si sufletul pe de-a-ntregul. Uneori am impresia ca Tudor este cel mai iubit copil de pe lume, pentru ca-l iubesc fara seaman si nu stiu sa existe masura in iubirea aceasta.

In timp ce scriu il privesc cum doarme fara griji. Si-mi dau seama ca astea sunt momente irepetabile… Clipe din ziua mea… si-mi spun soptit in oglinda: «E ziua ta. Viseaza, roaga-te, iubeste!»"