Astăzi e ziua ta: Margareta Pogonat

Face parte din galeria actorilor pe care ti-e greu sa ti-i imaginezi in afara datului lor artistic, deoarece starea de actor este un dat natural. Iubim teatrul, dar si filmul numai pentru ca si aceasta actrita si-a acceptat menirea de a infaptui un miracol pentru noi, in fiecare seara, pe scena. Si-a inteles menirea de a ne face mai buni. Farmecul sau, distinctia, dar si generozitatea-i de dascal innascut dezvaluie o personalitate incarcata de forta. Are imprejurul sau o aura care a dat o sansa in plus generatiilor de actori care au iesit din mainile sale. Si are o stea dupa modelul Walk of Fame in fata ci­nema­to­gra­fului din Ploiesti, alaturi de Toma Cara­giu si Stefan Banica senior. Margareta Pogonat isi sarbatoreste maine ziua de nastere. Jurnalul National ii ureaza "La multi ani!".

"Intrarea in 2012 nu a fost una placuta nici pentru mine, pentru ca ma desparteam de profesorat, de activitate, in general. Dupa ce ai fost cu agenda plina o viata, sa nu mai ai ce face a doua zi dimineata, decat ceva de gospodarie, nu e placut. Pana cand m-am obisnuit. Am dus la capat o promotie de studenti si am iesit din activitate la varsta. Este si greu, dar si frumos sa fii dascal. Trebuie sa o faci cu placere, cu interes, sa-ti iubesti studentii ca pe copiii tai, ca pe viitori actori, sa-i iubesti si sa vrei sa le dai tot ce a trecut prin tine o viata de cariera.

Toate emotiile, toate starile bune, toate starile chiar si mai putin bune, dar constructive, ca daca esti foarte multumit de tine nu prea ai ce face in viata. Am primit o stea pe Walk of Fame, la Ploiesti. Este coplesitor, da. Chit ca este imprumutata ideea. M-am bucurat ca sunt printre cei apreciati si ca nu m-a uitat lumea. Nu cred ca iubirea spectatorilor mai tine mult, nu de alta, dar cei care sunt acum in putere nu m-au vazut jucand, nu stiu ce am facut. Am coborat de pe scena din 1998. Nici film nu am mai facut. Am lucrat la cateva scenarii, incercand sa dau ultimei mele promotii ceva la mana cu care sa se miste, cu care sa munceasca, sa incerce ceva. Trebuie sa joace.

Nu este o meserie pe care s-o vorbesti. Nu merge cu hai sa vorbim despre teatru. Trebuie sa-l faci, sa si gresesti, sa incerci sa rectifici tot ce ai gresit. Sa gasesti lucruri noi, sa faci cum n-a mai facut nimeni ceva, sa indraznesti, sunt o multime de lucruri pe care trebuie sa le faci din practica, nu din vorbe. Avem norocul ca nu suntem medici, caci o greseala nu ne iarta o viata, dar e destul de grav sa gresesti pe scena si sa strici ceva in sufletul celui care se uita la tine. In fiecare seara te lasi la intrarea in scena pe tine si te duci cu personajul pe care-l interpre­tezi sa faci ceva, sa-l inveti pe cel din sala, sa plece cu tine, sa te cunoasca si sa faca la fel ca tine sau nu. Ii prezinti un om si-i spui «Fereste-te de mine» sau «Nu te feri de mine. Hai sa fim prieteni!».

Mie mi-a fost profesor maestrul Alexandru Finti, care era si regizor la National. Era foarte exigent si dur in acelasi timp, nu te lasa sa te alinti. O viata intreaga i-am multumit pentru ce m-a invatat, dar nu i-am multumit in sinea mea, eu fiind sensibila, ca nu-mi facea atmosfera de lucru. Un actor are nevoie de o atmosfera calda, de o atmosfera de intelegere, sa se simta iubit, chiar si student fiind. Cineva se uita la el cu dragoste. Acela este profesorul. Eu l-am simtit pe profesorul meu foarte exigent, dar nu cu iubire. El era barbat, eu sunt femeie, era normal. Studentii mei m-au iubit si ca mama, nu numai ca profesor. Puteau sa-mi spuna orice, veneau fiecare in particular cu suferintele, cu necazurile, cu nevoile lor. Si stiau ca la mine gasesc intelegere. Faptul ca m-a invatat ce m-a invatat, tratandu-ma dur, profesorul meu l-am pomenit toata viata si i-am multumit pentru ca a avut dreptate. Am constatat de fiecare data jucand, in practica fiind, ce dreptate avea maestrul Finti.

Primesc cadouri de la fiica mea, nepoata mea, care se zbat in disperare sa gaseasca mereu ceva sa-mi faca placere, dar cu daruri care sa fie pe suflet nu m-a prea gratulat viata. Cred ca m-ar lovi Dumnezeu daca as spune ca nu a fost bine. Am facut o cariera fara sprijin, fara speze, fara amanti, fara sot regizor. Am facut-o eu cu puterile mele. N-am prea gresit, nu sunt supermodesta, dar dupa reactiile publicului n-am prea gresit. Imi doresc sanatate, caci asta ma deranjeaza foarte tare, nu mai am puterea pe care o aveam.

Proiecte se pot face si la varsta mea, dar cand gafai din pat catre bucatarie si te intorci tot asa tinandu-te de ceva, asta nu mai este viata. Sa nu transformati interviul in altceva, chiar daca e plat! Tot proiectul acesta, care s-a chemat viata mea, o fi neinteresant pentru altii, dar va rog sa nu faceti, de dragul gazetariei, sa para mult mai interesant decat este in realitate. Este o viata de om. Sunt la un capat de viata, dupa ce am asezat lucrurile unul langa altul cu dragoste."