Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Arta actorului are ceva misterios, deoarece succesul nu depinde numai de anii de studiu, pregătire, inteligenţă sau voinţă. Pentru un actor, importantă este prezenţa. De fapt aceasta este o calitate ce emană din suflet, ce iradiază şi impune. Când e conştient de prezenţa sa, actorul cutează să exteriorizeze ceea ce simte şi o face just, fără să exagereze. Publicul îl va urmări, îl va asculta. Mariana Mihuţ este o actriţă care-şi cunoaşte puterile, care ştie tot timpul ce o aşteaptă şi cu măsuri ştiute doar de ea croieşte hainele personajelor sale în aşa fel încât să devină unice, de neuitat. Mâine împlineşte 70 de ani. Îi urăm "La mulţi ani!".
"Încă mai joc şi joc lucruri foarte grele şi care mă solicită grozav. Poate că asta este o performanţă"
"Am muncit foarte mult începând din vară. Am repetat cu Silviu Purcărete «Conu Leonida», dar, din păcate, nu am putut da premiera, era spectacolul aproape gata. După aceea am repetat o a doua variantă cu «Regele Lear», tot în regia domnului Andrei Şerban, a cărei premieră a ieşit săptămâna trecută. Am jucat-o direct în festival într-o sală nouă, într-un decor nou, cu o distribuţie aproape în totalitate nouă, şi asta am făcut. Am avut foarte multă treabă, nu m-am odihnit anul acesta.
Oamenii vin la teatru nu numai la spectacolele acestea. Şi la reluări mai vechi cum sunt «Căsătoria» şi «Sorry», cum o să fie şi «Îngropaţi-mă pe după plintă», pe care o vom relua cât de curând. Eu joc din plin, numai că uneori se mai descarcă bateriile, şi din când în când aşa mai cârâi, că mai am nevoie de odihnă, dar cred că mă odihnesc din mers. Şi caii dorm în picioare, nu?
Se întâmplă că rolurile care mi se propun în film să mi se pară, prin comparaţie cu cele care mi se oferă în teatru, atât de neinteresante, pur şi simplu îmi pierd vremea dacă mă duc să spun acolo două vorbe şi să încerc să fac faţă unor oameni cu totul necunoscuţi, care nici măcar nu au încredere în mine, pentru că nu vin la teatru. Atunci mai bine joc «Îngropaţi-mă pe după plintă», mai bine joc în «Sorry», mai bine joc în «Conu Leonida», mai bine joc «Regele Lear» decât să joc două vorbe şi chiar să nu mă intereseze. Sigur că toţi avem nevoie de bani, dar nu până într-atât, încât să nu alegem.
Împlinesc o vârstă rotundă. E o cifră impresionantă. Mie mi s-a părut când i-am serbat ziua lui Victor că este o imensă sărbătoare. Acum, când o trăiesc pe propria mea piele, mi se pare mai puţin interesant şi cred că e o cifră acolo, ca oricare alta. Dă bine să spui am 70 de ani, asta impune respect. Probabil că numai pentru cei de vârsta mea impune respect. Dar nu o simt ca pe o mare victorie. Singura victorie ar fi că mai joc încă şi joc lucruri foarte grele şi care mă solicită grozav. Poate că asta este o performanţă. În rest, cifra asta nu mă mai impresionează.
Dacă mi-e dor de ceva? Mi-e dor de mama, dar pentru aşa ceva nu există răspuns, dorul există şi gata."
