Astazi e ziua ta, Maya Simionescu

Maya Simionescu şi Nicolae Simionescu, soţul său, au făcut un mare dar României: au înfiinţat, în 1979, Institutul de Biologie şi Patologie Celulară din Bucureşti.

Maya Simionescu şi-a luat doctoratul în ştiinţe biologice în 1978. Între timp, lucrase la Institutul Rockefeller şi era profesor asociat la Universitatea Yale din SUA. Fusese chemată, împreună cu soţul său, profesorul Nicolae Simionescu, să lucreze în echipa lui George Emil Palade, singurul român laureat cu Premiul Nobel. S-au întors în România, din dragoste de ţară. Academician Maya Simionescu duce mai departe povestea de succes a institutului înfiinţat în anii grei ai comunismului. Astăzi, academician Maya Simionescu îşi sărbătoreşte ziua de naştere. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”.

Acum, când priveşte în urmă, la momentul în care a luat hotărârea de a se întoarce în România să înfiinţeze Institutul, sentimentele sunt foarte puternice. “Din câte îmi amintesc, am luat această hotărâre chiar din primele luni în care am păşit împreună cu Prof. Nicolae Simionescu pe pământ american, primind cu greu aprobarea de a pleca din ţară doar în urmă a numeroase intervenţii ale Profesorului Palade. Cum privesc în urmă? Privesc înapoi cu duioşie. Văd doi tineri cercetători (soţ şi soţie) care lucrează în condiţii de excepţie la Universitatea Rockefeller din New York, alături de unul dintre cei mai importanţi oameni de ştiinţă ai secolului, Profesorul George Palade şi, cu toate acestea, se gândesc ce şi cum trebuie să facă pentru ca să transfere în ţara lor, viaţa de cercetare autentică pe care o trăiau în SUA.

Doi cercetători, poate visători, dar realişti, care cu îndrăzneala carateristică tinereţii cred că vor putea să înfrunte un sistem represiv şi obtuz şi privesc greutăţile ca pe o provocare. Ei se gândesc cum să construiască o casă cu grădină şi tot ce este necesar – în care să adune tineri cercetători pentru ca talentul lor să nu se risipească şi să nu treacă prin greutăţile pe care le trăiseră ei. De aceea, privesc înapoi cu duioşie.” Recunoaşte că ar lua-o oricând de la capăt. “Absolut! În special că, între altele, ar însemna să am din nou 30 de ani!”.