x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Astăzi e ziua ta... Mihai Măniuţiu!

Astăzi e ziua ta... Mihai Măniuţiu!

de Ramona Vintila    |    30 Oct 2009   •   00:00
Astăzi e ziua ta... Mihai Măniuţiu!
Sursa foto: Desen de Romeo Răileanu/

"Într-o viaţă de om, numai intensitatea contează" Unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai apreciaţi regizori de teatru români, profesor onorific al Departamentului de teatru al Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj, Mihai Măniuţiu, împlineşte astăzi 55 de ani.



"Mă întrebaţi ce o să fac de ziua mea? Ei bine, în afară de a visa la plaje în amurg, la faleze de marmură şi la golfurile nimfei Calypso, o să repet spectacolele care sunt programate în Festivalul Naţional, la Bucureşti. Iar seara o să beau un pahar de vin cu Anca, soţia mea, şi, poate, cu alţi doi, trei prieteni, şi o să vorbesc la telefon cu Adrian, fiul meu, şi cu Oana, nora mea, care sunt acum bucureşteni. Cât despre ce proiecte am pentru la anul... oho!... n-ajung toate paginile ziarului ca să le enumăr. Oricum, proiectul principal e acela de a aduce ofrande zeilor, pentru ca toţi cei pe care-i iubesc - şi eu, undeva, printre ei - să fie sănătoşi şi să continuăm să ne iubim. Altfel, în ianuarie montez la Istanbul, la Teatrul Municipal, după aceea la Iaşi, şi aşa mai departe... Ca director artistic, îmi doresc ca trupa Teatrului Naţional din Cluj să devină una dintre cele mai puternice din ţară. Mai vorbim peste un an-doi... Intenţionez, de asemenea, să termin un volum de proze la care lucrez de vreo doi ani. Mă gândesc, totodată, să găsesc o editură românească unde să-mi public romanul «Memoriile hingherului», care a apărut, deocamdată, în versiune completă, doar în limba maghiară. (Apropo, trebuie să vă mărturisesc că publicul meu cititor pare a fi majoritar maghiar! Amuzant, nu?)

În scrisorica dumneavoastră cu întrebări e una care mă chestionează despre cele mai importante lucruri pe care le-aş fi învăţat de-a lungul carierei. Răspunsul e simplu: să am încredere numai în cei care mă iubesc şi pe care îi iubesc. Din aceeaşi scrisorică a dumneavoastră înţeleg că aţi vrea să ştiţi, spre folosul cititorilor, presupun, care sunt cele mai frumoase trei amintiri «din orice felie a vieţii» mele pe care aş dori să le retrăiesc. Ei, aici răspunsul e mai complicat. De ce? Pentru că într-o viaţă de om numai intensitatea contează. Iar eu nu sunt în stare să aleg trei momente de graţie (sau de dizgraţie) din viaţa mea, deoarece acestea au fost cu sutele... ba chiar cu miile. A le retrăi ar însemna să mai trăiesc cel puţin o viaţă. Perspectiva e tentantă. Dacă puteţi aranja ceva în acest sens, vă rog, sunaţi-mă imediat!

În ceea ce priveşte curiozitatea cu privire la evenimentul pe care l-am tot aşteptat până acum, n-a venit şi vreau să apuc ziua în care se va întâmpla - mă mir că n-aţi ghicit: păi - mai încape vorbă? - inaugurarea autostrăzii care să lege Transilvania de Marea Neagră!

În rest, nu ţin deloc să fac bilanţuri ori să evoc chestii grave. Cu o singură excepţie: azi, de ziua mea, mi-e dor, mi-e foarte dor de toţi cei pe care îi iubesc şi nu pot fi cu mine, pentru că au trecut la Domnul. În încheiere, aş vrea să le urez tuturor cititorilor dumneavoastră LA MULŢI ANI! - indiferent de data la care îşi serbează ziua de naştere."

×
Subiecte în articol: calendar