Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
A ironizat şi demascat de-a lungul timpului prin caricaturile sale defectele societăţii, trăgând de nenumărate ori un semnal de alarmă. A improvizat şi a captivat într-un limbaj modern în caricatură cu talent şi har, de aceea nu poate fi confundat, are amprenta sa unică. Maestrul Mihai Pânzaru PIM împlineşte 65 de ani, iar Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".
"Dacă nu ai discipoli, ai trăit de pomană"
Mihai Pânzaru Pim s-a născut la Bucureşti la 16 ianuarie 1946, a debutat la Urzica în 1969, deşi terminase Facultatea de Hidrotehnică Bucureşti. A publicat în ţară şi în străinătate peste 20.000 de lucrări de grafică umoristică, portrete, ilustraţii de carte, are 25 premii naţionale importante şi 5 mari premii internaţionale. Grafician, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, vicepreşedinte al Asociaţiei Caricaturiştilor Profesionişti din România, a primit brevetul Ordinului Naţional "PENTRU MERIT" artistic, în rang de Cavaler, cu Cruce de Argint, acordat de preşedintele României. Cu greu poate vorbi despre anul care s-a încheiat, deoarece un dezastru sufletesc l-a răvăşit, despărţirea de soţia sa. "Anul care a trecut a fost un dezastru pentru mine. A murit soţia mea şi s-a terminat o etapă foarte importantă a vieţii mele. A venit pe neaşteptate. Nu eram pregătiţi cu nimic, nici un semn prevestitor. A fost o săptămână turbată de luptă, de speranţe, apoi de speranţe deşarte şi cu asta basta. Se împlinesc doi ani de când am demarat un proiect cu Iulius Mall Suceava alături de un actor minunat, care este şi patron, Stelian Nistor, la solicitarea lui am dezvoltat un astfel de proiect, împreună cu el. A dat roade, a oferit plasticienilor din judeţ şi nu numai, din ţară, chiar din străinătate, spaţii neconvenţionale, dar foarte elegante de expunere. Acest ambient cu iz comercial atrage foarte mulţi cumpărători veniţi să cumpere cadouri şi nu de puţine ori s-au axat pe a cumpăra lucrări expuse de plasticieni. Formula este elegantă, aspectul întregului spaţiu este unul de palat şi se creează o atmosferă specifică unui act de cultură. Avem aici şi o filială Cărtureşti, unde au loc lansări de carte şi vernisaje, expoziţii. Oferta este interesantă. Avem pictură, grafică, caricatură, sculptură nu prea, poate şi pentru că sculptori sunt mai puţini în spaţiul nostru.
Ca artist, ai har sau nu. Eu de mic am desenat, mi-a plăcut caricatura şi m-am manifestat în domeniul acesta în mod natural. Mi-am urmat toată viaţa această vocaţie. Am luptat ca să mă impun de la debut şi în continuare. Nu e greu să apari pe o scenă, ci să te menţii. Am avut norocul să debutez în perioada generaţiei de aur a caricaturii care venea consecutiv numelor mari precum Eugen Taru, Neagu Rădulescu, Cik Damadian, Ion Popescu Gopo. O generaţie de aur coagulată în ceea ce numeam Punct grup, care demonstra în anii '70 că avem dorinţe şi vocaţii de a ne impune într-un limbaj modern în caricatură. Nu trebuie să uităm că şi Urzica, revistă fanion atunci, intrase într-un context dominat de crocodilul sovietic. Totdeauna se evitau problemele mari, era umor de dragul umorului, subţirel. Or, noi am venit cu o caricatură ermetică, fără cuvinte. Foloseam noi mijloace de expresie, precum metafora, hiperbola, şi atunci era foarte greu pentru cenzură să argumenteze la un moment dat apariţia în presă a unor desene. Am debutat în 1969 la Urzica şi m-am impus cu o rubrică, ceea ce-mi dădea o anumită notorietate, foarte multă lume credea că sunt mult mai în vârstă decât în realitate. Cine a fost tâmpit înainte este tâmpit şi acum, cine a avut valoare înainte are valoare şi acum! Cei care au avut valoare înainte au refuzat compromisurile, le refuză şi acum. Mulţi se consideră maeştri, dar vorba lui Arghezi: «Maestre, această vorbă scurtă, ca gâdilatul porcului pe burtă». Nu poţi fi maestru dacă nu ai cel puţin un discipol. Nu epigon, discipol. Dacă nu ai discipoli, ai trăit de pomană. Am primit la un moment dat un sfat de la Eugen Taru. Eu nu înţelegeam ce se dorea la vremea aceea, anii '70, trebuia să fii atent, pentru că nu ştiai ce politruc poţi deranja şi te trezeai dat deoparte. Mi-a spus: «Prietene, desenează cum simţi! Nu te uita după mode, dacă ai să te impui, ai să fii răsplătit!». La 16 ani de la această discuţie am primit poate cel mai important premiu, cel pentru autenticitate grafică acordat de revista poloneză Szpilki, de specialistate, deci chiar în fieful părinţilor graficii mondiale. Din 2005 am revenit la Suceava, după ce am lucrat 15 ani la Bucureşti, ca freelancer, pictură şi jurnalism. Sunt consultant artistic la Centrul Cultural Bucovina şi profesor de Grafică şi Istoria artei la Şcoala populară de arte «Ion Irimescu». Unica ofertă de clasă specială de bandă desenată din ţară. Am avut deja patru generaţii de absolvenţi cu premii internaţionale şi naţionale. Aş vrea să ies la pensie ca să las locul unui tânăr. Am fost zdrobit de despărţirea de soţia mea, dar vreau să termin proiectele despre care ea avea habar, îmi era şi partener, şi primul critic. Am terminat o carte în ultimele zile ale lui 2010, care cuprinde ilustraţiile mele la poezii semnate de 62 de poeţi bucovineni în viaţă ori decedaţi. Antologia îi aparţine poetului, scriitorului şi jurnalistului Ion Drăguşanul (coleg cu mine la Centrul Cultural Bucovina), care este de altfel şi redactorul de carte la acest proiect, iar fotografiile de pe coperţi sunt realizate de Carmel Georgescu. Va fi un succes, de referinţă în biblioteci."
