x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

"Astăzi e ziua ta..." - Mihail Gălăţanu

0
Autor: Roxana Vintila 11 Sep 2008 - 00:00


Harul este lumină. Şi are toate culorile iluminării: portocaliu, purpur, violet. Aşa defineşte Mihail Gălăţanu... talentul. Astăzi, scriitorul şi jurnalistul îşi sărbătoreşte ziua de naştere. Îi urăm "La mulţi ani!".



Harul este lumină. Şi are toate culorile iluminării: portocaliu, purpur, violet. Aşa defineşte Mihail Gălăţanu... talentul. Astăzi, scriitorul şi jurnalistul îşi sărbătoreşte ziua de naştere. Îi urăm "La mulţi ani!".

"Se tabloidizează pînă şi... viaţa"

"Sînt un om a cărui viaţă a fost împărţită, acum o lună şi jumătate, în două părţi: viaţa lui Mihail Gălăţanu de dinaintea morţii mamei lui şi viaţa de după moartea mamei. Am avut sentimentul că, o dată cu moartea mamei, poarta prin care am fost zvîrlit în lume s-a închis – şi, de acum înainte, nu mai am decît o singură cale. Îmi fac pomana de 40 de zile a mamei mele. Îmi îngrop morţii mei personali. Şi ei sînt singurul lucru cu adevărat personal, sînt singurul lucru care îmi aparţine. În rest, sînt sărac lipit pămîntului. În care i-am îngropat.

RODUL MÎINILOR. Scrisul este o pasiune ruşinoasă ca autosatisfacerea. Dar iluminatorie. De curînd mi-au apărut două cărţi: «Stradivarius», la Editura Aurei Cristi şi a lui Nicolae Breban, la CONTEMPORANUL/ IDEEA EUROPEANĂ (corect, se numeşte EUROPRESS GRUP), şi «Poeme Amniotice», la LIMES, de la Cluj, a scriitorului Mircea Petean. Dar drama e alta. Nu există receptare. La o carte anterioară, romanul «Mireasa fără corp», la care ţineam mult, am avut o singură cronică, onestă, dar a unui critic care nu a înţeles foarte mult din carte. Atît. Nu e cam puţin? Ca să ai o idee despre rodul mîinilor tale, trebuie să vezi măcar două sau trei cronici, bune ori rele. Ce să înţelegi dintr-o singură părere, oricît de bună ar fi ea? Sînt, aşa cum am scris, pe o carte, «Mihail, robul lui Dumnezeu».  

Nu îmi place prea mult tabloidizarea. Observ că nu numai presa se tabloidizează. Se tabloidizează şi literatura. Mai mult, se tabloidizează şi viaţa noastră. Moartea se tabloidizează, naşterea devine entertainment, pomana de după înmormîntare – un fel de divertisment.

Dacă, brusc, mîine aş fi întrebat dacă vreau să fiu Pavel Coruţ sau Stephen King, aş spune nu, Doamne, eu vreau să fiu doar Mihail Gălăţanu. Dacă aş putea să mă ridic la nivelul celor mai mari poeţi români ai secolului al XX-lea, Ion Barbu şi Nichita Stănescu, atunci aş spune răspicat da. Nu îmi doresc glorie, dar rîvnesc foarte mult recunoaşterea lucrului mîinilor mele. Nu i-aş da un sfat unui tînăr scriitor ca să fie... de succes. Decît, poate, dacă e vorba despre un succes profund. Autentic. Cărtărescu, da, Patapievici, Pleşu, Dinescu, da, ăsta înseamnă succes adevărat. Dar succes e şi la Ion Mureşan, discret. Sau la Nichita Danilov, Luca Piţu (cel mai bun eseist al nostru, probabil), la Manolescu sau Alex Ştefănescu (interesantă aici e relaţia maestru-discipol). Succes are (ca şi farmec) Alexandru Cistelecan. Succes are Brumaru, deşi insuficient, faţă de cît ar merita. E, repet, cel mai mare poet român în viaţă. Comparabil cu Goethe. Succes, sobru, are şi Grigurcu, un mare critic român. Sau, dacă vreţi superlativul absolut, succes au doar Cioran, Eliade, Ionescu... Dar, în România, succes au Sorinel Puştiu (a se citi fără diacritice), Iulian Miu. Sîntem ţara lui Caiac. Şi nu canoe. Ţara lui Mavric. O ţară de manelişti, fotbaliatori cu capul sau cu picioarele – şi de ibovnice de fotbaliatori, adică topmodele. Ţăranii au murit de mult, oamenii obişnuiţi nu există. Ce-o să te faci tu, fetiţă, cînd o să fii mare? Topmodel. Tristă sau ştiristă. Oricum, tristă. Sîntem o ţară în care toţi visăm să ajungem Bănel Nicoliţă.

ŢARA LUI GUŢĂ. Mă gîndeam că, într-o ţară ca a noastră, congenerii mei care au ajuns la 50 de ani, să zicem Ioan Es. Pop şi Lucian Vasilescu, mari poeţi români, în loc să fie sărbătoriţi ei ca valori naţionale, nişte posturi de radio confuze mintal au propus, probabil în locul lor, nişte pedofili şi centuriste de succes – şi mă gîndesc la Michael Jackson şi Madonna. Deşănţarea absolută. Dezmăţul lubric al imbecililor. Trăim în ţara nu lu’ Gaiţă, ci Guţă. Trăim în ţara Nicoletei Guţă. A lu’ Liviu Guţă. Sau fîţă. A lu’ Florin Salam. Conduc al optulea sau al nouălea trust de  presă din România, care, chiar dacă e mai mic, îmi lasă o independenţă politică, financiară etc. Şi fac ceea ce e visul meu dintotdeauna să fac: să fac publicaţii noi. Sau să le «repar» pe cele vechi. Şi să fiu cel mai bun în asta. În plus, am în plan mai multe emisiuni de televiziune: una despre vinuri, alta ca un talk-show cultural de impact (ceea ce ne lipseşte), poate împreună cu Horia Gârbea (sau Radu Ruba).

RELAŢIE MONOGAMĂ! E un joc de societate pe care l-am jucat adesea, dar, altfel, poate fi şi subiect de roman, ca Avatarii faraonului Tla: în orice epocă te-ai fi născut, ce ţi-ar fi plăcut să faci şi, mai ales, unde pe glob. În Roma, în Eleusis sau la Paris, mai apoi, în Theba egipteană, în Japonia shogunilor, navigator cu căpitanul (singur) Cook, în Siberia shamanilor, să colind împreună cu Sindbad sau să-l cunosc pe Iisus Hristos, pe Mahomed sau pe Budha...

Am visat de la început să fiu unul dintre cei mai mari scriitori ai lumii, din toate timpurile. Şi cel mai bun făcător de gazete din România. Nu mă întorc de la ele. Aş vrea să fiu un formator de opinie şi să am posibilitatea de a mă exprima printr-o emisiune de televiziune, dar una de atitudine. Îmi doresc cu ardoare colaborarea cu o singură editură, dar care să se dovedească loială. Şi îndeajuns de puternică pentru a realiza împreună visele şi proiectele mele. Am terminat, de exemplu, de curînd o carte despre Heidegger. Nu am, pur şi simplu, unde să o dau ca să simt eu, cu adevărat, că acolo îi e locul. Pînă acum, editurile care au aproximat cel mai bine idealul meu au fost ALL şi CARTEA ROMÂNEASCĂ, la care am şi publicat. Editurile nu sînt, în general, loiale, nu se ţin de cuvînt, e un dezastru ce e pe piaţa românească de carte: întruchiparea neseriozităţii absolute... Ferice de cel care are o relaţie monogamă cu o singură editură."
Citeşte mai multe despre:   calendar,   succes

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de