x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Astăzi e ziua ta... Mircea Baniciu!

Astăzi e ziua ta... Mircea Baniciu!

de Ramona Vintila    |    31 Iul 2009   •   00:00
Astăzi e ziua ta... Mircea Baniciu!

"Am rămas acelaşi puşti încrezător..."



Şi-a păstrat o bună parte din dorinţa de a face ceva şi din optimismul pe care l-a avut la începutul carierei sale, dar s-au schimbat vremurile şi s-a adaptat lor. De la început, visa să fie undeva pe o scenă mare, cu o sală imensă în faţă, vis care a devenit real la primul spectacol Phoenix la Sala Polivalentă din Bucureşti. Marele nostru artist, Mircea Baniciu, împlineşte astăzi 60 de ani. La mulţi ani!

"Acum, că sunt în situaţia de a schimba încă o dată prefixul, nu mă gândesc de loc la un bilanţ. Am încă destule de făcut, iar faptul că soarta m-a ajutat să rămân eu, fără schimbări esenţiale, îmi dă curaj să îndrăznesc mai mult. Mă uit din ce în ce mai rar în oglindă, asta fiindcă e singura care mă aduce cu picioarele pe pământ. În fond, am rămas acelaşi puşti încrezător, uşor naiv, care încearcă să vadă doar partea luminată a lucrurilor. Am învăţat că e important să ai încredere în tine, să-ţi propui să faci doar ce-ţi place, atât timp cât nu ţi se oferă decât o viaţă, iar până şi asta se duce destul de repede. Să trăiesc până la capăt fiecare din momentele ce îmi sunt date. Şi câte şi mai câte... O zi pierdută înseamnă pentru mine una în care n-am pus mâna pe chitară. Sunt multe lucruri care nici măcar nu speram să mi se întâmple, cu alte cuvinte viaţa a fost generoasă cu mine. Nu mi-am dorit lucruri pe care să nu le pot obţine, aşa că sunt puţine cele pe care să mi le doresc în mod special. Privesc în urmă cu un soi de nostalgie şi, încerc să refac unele momente cu mintea de acum, poate să mai îndrept din greşeli. Am făcut destule şi mă gândesc cu amărăciune la unele, însă de fiecare dată îmi vine gândul că doar privind înainte poţi scăpa de obsesii. Greşeli trebuie să facem, doar suntem fiinţe supuse greşelii... ce ne-am face fără ele! Despre greşeală s-a scris şi se va mai scrie. S-au făcut şi vor mai face.

Cele mai frumoase trei amintiri ale vieţii mele... există poate multe..., dar cred că e mai bine să le păstrez cu străşnicie, cu egoism chiar, şi n-am să le dau nimănui. Dacă m-aş mai naşte o dată... nu prea cred în reîncarnare, în fine, dacă totuşi... atunci sigur nu în România! Poate undeva pe malul unui ocean, oriunde ar fi el. La 20 de ani iubeam tot ce se putea iubi, asta fiindcă în naivitatea mea nici nu-mi trecea prin gând că nu poţi cuprinde tot ce spune cuvântul, într-o singură viaţă. La 40 mă gândeam la sentimentul cel mai de seamă, cel ce ţi-l dă privirea primului copil. Nu există pe pământul ăsta ceva mai curat. Astăzi îi iubesc pe toţi cei ce-mi sunt aproape, cu toate câte sunt, bune şi rele şi pe Dumnezeu, doar el ştie mai bine cum a făcut, şi de ce... Îmi este dor, şi nu numai de ziua mea, de toţi ai mei, cei care mi-au fost şi mi-au rămas dragi, dar... din păcate nu mai sunt."

×
Subiecte în articol: calendar