x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Astăzi e ziua ta: Mircea Baniciu

Astăzi e ziua ta: Mircea Baniciu

de Loreta Popa    |    31 Iul 2011   •   12:51

Are inca destule de facut, iar faptul ca soarta l-a ajutat sa ramana acelasi ii da curaj sa indrazneasca mai mult. Intr-un fel special a ramas acelasi pusti increzator, ce incearca sa vada doar partea luminata a lucrurilor. A invatat ca e important sa ai incredere in tine, sa traiesti pana la capat fiecare din momentele ce-ti sunt date. La 20 de ani iubea tot ce se putea iubi. La 40 se gandea la sentimentul cel mai de seama, cel ce ti-l da privirea primului copil. Astazi ii iubeste pe toti cei care-i sunt aproape, cu bune si rele. Lumea se schimba mai repede decat suporta puterea noastra de a intelege. Unii raman in urma, altii pleaca pe alte emisfere, altii-si tradeaza visurile, Mircea Baniciu e neschimbat. Ieri si-a sarbatorit ziua de nastere. Jurnalul National ii ureaza "La multi ani!'

"Pieselor pe care le am in lucru le las sa le vina clipa'
"Am fost si anul acesta la Folk You , am avut succes si ma bucur. Momentul a fost bun pentru ca a fost sambata si a fost multa lume. A fost un an bun. Pentru mine nu a fost deloc criza. Dimpotriva, anul acesta a fost chiar unul foarte bun, motiv care ma indreptateste sa cred ca mai am inca treaba. Lucrurile merg pozitiv inainte. Au fost spectacole, au fost plecari. Acum se pregatesc tot felul de alte evenimente in Germania, Canada, Statele Unite. Vor fi drumuri mai lungi. Sunt multi romani din diaspora care ma doresc din ce in ce mai tare si nu este un lucru rau. Cei care imi iubesc muzica sunt plecati din tara si trebuie sa avem grija si de ei cumva. Sunt nu stiu cate milioane de romani in toate colturile lumii. Ma bucura sa vad tineri, copii, care imi canta piesele, inseamna ca nu am facut ce am facut de pomana. Sunt multe lucruri care ma fac sa zambesc. Mai ales daca ma uit la televizor, ceea ce spre norocul meu se intampla din ce in ce mai rar. Sunt la mare si mi-e bine fara tot felul de emisiuni care sa-mi strice buna dispozitie. Zambesc cand mi-e bine. Bunica mea avea mereu un sfat pentru mine, ceva de genul , de fapt sfaturile bune au venit de la ea. Daca ar fi sa o iau de la inceput, as face acelasi lucru. Nu am jena sau neliniste din cauza a tot ce mi s-a intamplat. Am facut ce am crezut ca este bine si am realizat mult mai mult decat credeam ca o sa realizez atunci, la inceputuri. Nu fac planuri, traiesc clipa. Cand iti faci planuri nu merg intotdeauna cum trebuie. Am o multime de piese in lucru, dar nu am apucat sa le desavarsesc pentru ca mereu aveam altceva mai important de facut si ma refer la spectacole, drumuri, iar pentru a compune ai nevoie de liniste. Cele mai frumoase lucruri mi-au reusit atunci cand nu-mi mergea prea bine, dar nu pot sa spun ca mi-a mers rau in ultima vreme. Pieselor pe care le am in lucru le las sa le vina clipa. Ele vor iesi de la sine, fara vreun efort special'.

×
Subiecte în articol: mircea baniciu