Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
“Aproape întotdeauna am fost şef”
Directorul Spitalului Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti,
profesor universitar doctor Monica Pop, şi-a aniversat ieri ziua de
naştere. La mulţi ani!
“Aproape întotdeauna am fost şef”
Directorul Spitalului Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti, profesor universitar doctor Monica Pop, şi-a aniversat ieri ziua de naştere. La mulţi ani!
“Aş putea să-mi permit să spun că fac parte chiar din a patra generaţie de medici a familiei, pentru că şi străbunicul meu a fost cadru medical veterinar. Am fost opt medici în familie şi, din păcate, nu am mai rămas foarte mulţi. Singura excepţie este soţul meu, care este inginer chimist, dar iubeşte foarte mult medicina. Prima dată cînd am intrat în sala de operaţie aveam vîrsta de 7 ani. Am rugat-o pe mama, care făcea şi chirurgie toracică, să mă ducă în sala de operaţie. M-a impresionat foarte neplăcut această experienţă. Drept urmare, aproape o lună nici nu am mîncat, mi-a rămas imaginea acelui torace tăiat întipărită. Un an mai tîrziu am fost obligată să o ajut pe mama la o intervenţie chirugicală pentru o exteriorizare de sînge din plămîni şi mama nu a avut nici un fel de alt ajutor. Cînd am văzut că inginerul pe care mama îl operase trăieşte, mi s-a părut că atunci începe lumea. În afară de a-i înmîna mamei instrumentele necesare nu am făcut nimic altceva, dar am avut senzaţia că am participat la operaţie şi că eu am salvat omul. Aproape întotdeauna am fost şef. Şi la grădiniţă, la grupa de copii, la şcoală la fel. Am fost secretar UTC pe şcoală. Mi-a plăcut foarte mult, în general, medicina de urgenţă. Am avut noroc de maeştri cu totul deosebiţi la Facultatea de Medicină din Bucureşti. De la început am ştiut că voi adopta calea unei ramuri chirurgicale. Am avut noroc că la sfîrşitul facultăţii mi s-a ivit posibilitatea de a da examen pentru a intra la învăţămînt. Erau nişte posturi un pic mai deosebite pentru absolvenţii de la medicină şi am putut ajunge, în 1982, asistent universitar la Catedra de Oftalmologie a Institutului de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, condusă de profesorul Mircea Olteanu. Am o familie foarte frumoasă, care m-a susţinut întotdeauna. Nu e o familie mare, dar avem relaţii extraordinare. Soţul meu m-a ajutat, m-a stimulat în ceea ce priveşte meseria, ceea ce este un lucru rar. Nu am văzut urmă de supărare, deşi erau perioade în care făceam cîte nouă gărzi pe lună. După şase ani de căsnicie am adus pe lume o fetiţă, care acum a terminat Facultatea de Ştiinţe Politice în limba franceză, un copil foarte bun. De multe ori a fost şi cu mine în gardă, a participat la tot felul de lucruri deosebite. Îmi pare rău că nu a ales medicina, dar, dacă ea a vrut asta, nu m-am împotrivit. În afara fetiţei mele şi a soţului meu, mai sînt două persoane la care ţin foarte mult. Este vorba despre mătuşa mea, sora mamei mele, Viorica Miulescu. A fost şi dînsa profesor universitar. Este mama mea în momentul de faţă şi sper din tot sufletul să aibă parte de multă sănătate. La fel şi pe nepoata mea, Raluca Preda.”
