x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Astăzi e ziua ta: Monica Pop

0
23 Iun 2010 - 00:00

Directorul Spitalului Clinic de Ur­genţe Oftalmologice din Bucureşti, prof. dr. Monica Pop, şi-a sărbătorit ieri ziua de naştere. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".



De medici va fi nevoie întotdeauna
"Timpul meu se împarte între spital - ca medic şi director (vin şase zile din şapte, de luni până vineri şi în fiecare duminică, timpul fiind întotdeauna insuficient pentru tot ceea ce îmi propun) - rectorat, studenţi, familie şi prieteni. În medicină vorbim despre «vârsta biologică». Eu mă simt mai tânără, mai ales de când am scăpat de peste 35 de kilograme, printr-un efort de voinţă pe care ar fi fost cazul să îl fac de mult. Sper că orice vârstă voi împlini vreodată, spiritual să rămân veşnic tânără, să nu devin niciodată o persoană acră şi nesuferită.

Privind în urmă, am trăit aproape tot ce se poate, şi bune, şi triste, dar fiind în general o fire optimistă, am reuşit să depăşesc obstacolele şi să-mi menţin firea veselă. Ce se vede înainte? E greu de anticipat. Deşi trăim vremuri grele, sper să le putem depăşi. De medici va fi nevoie întotdeauna. Am şi norocul unui colectiv de colegi cu totul deosebiţi, la care ţin mult - sper să fie reciproc, ei v-ar putea spune -, şi o familie şi prieteni pe măsură. Ne susţin doar speranţa în mai bine şi optimismul.

Nu voi fi niciodată ministrul Să­nă­tăţii, dar, dacă aş fi, aş avea multe de făcut. E greu de ierarhizat, dar pot încerca: pe primul plan este legife­rarea obligativităţii plăţii asi­gurărilor de sănătate de toţi cei care ar trebui să o facă, aşezarea medicului pe scară valorică a societăţii acolo unde îi este locul, asigurările de malpraxis, una din­tre cele mai mari în­şe­lătorii din do­meniu, să devină un element co­rect, care să apere atât me­dicii, cât şi pacienţii, oferind siguranţa de care este nevoie. Până în prezent, so­cie­tă­ţile de asigurări de acest gen au adu­nat, numai în beneficiul lor, zeci de mii de euro, fără a plăti nici măcar un ban vreunui pa­cient. Legiferarea obligativităţii consultaţiilor oftalmologice la vârsta de 3-4 ani pentru prevenirea orbirii sau a rămânerii cu handicap vizual defi­ni­tiv. Pedepse exemplare pentru me­dicii care dau permise de conducere auto celor inapţi, contribuind astfel la un ade­vărat genocid, cât şi celor care dau certificate de handicap ne­meritate, transformând astfel Ro­mâ­nia într-o «ţară de handi­ca­paţi». Eve­nimentul pe care l-am tot aşteptat s-a întâm­plat, am reuşit să ajung la o greu­tate, pentru mine, ideală, să nu mai am complexele oricărei persoane supraponderale. Păcat că atât de târ­ziu, dar... mai bine mai târziu decât niciodată!

Cele mai frumoase amintiri ale vieţii mele... sunt mai multe decât trei: cea care mi-a marcat întreaga viaţă este bunica mea maternă, Su­zana, care m-a crescut singură, de la vârsta de 6 săptămâni, şi căreia îi datorez enorm şi îi port o amintire veşnică. Anii petrecuţi alături de verişoara mea, Dana Miulescu, ade­vărata mea soră, medic şi ea, care acum nu mai este printre noi, dar care mi-a lăsat în grijă o a doua fiică, pe Raluca, acum studentă eminentă la Medicină.

Întâlnirea cu soţul meu, Mircea Pop, om de ştiinţă, care m-a sprijinit profesional enorm şi care era tatăl fiicei noastre Suzana-Letiţia, naş­te­rea ei fiind cel mai frumos eveniment şi totodată cea mai mare realizare a vieţii noastre.

Bunicul meu patern, ofiţer superior, pot spune că a fost corespondentul masculin al bunicii care m-a crescut. Marii mei maeştri, medici renumiţi, dr. Nicolae Staicovici, acad. prof. dr. Mircea Olteanu, dr. Ana-Maria Dumitrescu-Vişan.

La 20 de ani iubeam viaţa grea, dar frumoasă de studentă la Medicină. Cu puţin înainte de 40 de ani, am devenit director al spitalului, ceea ce m-a determinat să cred că pot face mai mult. Am încercat, am reuşit şi mi-am dat seama cât de mult îmi iubesc meseria, colegii şi spitalul. La fel familia şi prietenii din ţară şi din Belgia, unde am fost pentru o bursă pentru directori de spitale. Azi îmi iubesc meseria, familia, unii prieteni şi pe Becky, căţeluşa noastră, dar şi alte animale."
Citeşte mai multe despre:   calendar

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de