x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Astăzi e ziua ta: Nadia Comăneci

Astăzi e ziua ta: Nadia Comăneci

de Ramona Vintila    |    12 Noi 2012   •   00:03
Astăzi e ziua ta: Nadia Comăneci
Sursa foto: Alexandra Pandrea/Intact Images

Cea mai valoroasă gimnastă a României, "Zeiţa de la Montreal", împlineşte astăzi 51 de ani. La mulţi ani!

"Mă bucur că prin ceea ce reprezint pot să ofer şi celor cu care soarta nu a fost la fel de darnică un sprijn"
"Sărbătorirea zilei de naştere este pentru toţi oamenii un moment de bucurie şi este un moment în care te uiţi înapoi la ce ai făcut şi încerci să îţi stabileşti viitorul. Eu sunt o persoană căreia îi place să se ancoreze în prezent şi în viitor. Şi totuşi, privind în trecut, văd o persoană care a trecut prin multe provocări, o persoană care, de mică, s-a luptat, a muncit pentru ceea ce şi-a dorit. Am avut norocul să fiu înzestrată cu mult talent, să am în jurul meu oameni care m-au sprijinit şi încurajat să trec peste momentele grele, să înţeleg că în viaţă trebuie să munceşti pentru visurile tale. În viaţă este bine să îţi construieşti destinul, să munceşti pentru el, şi miracolele nu vor întârzia să apară. Am avut însă şi multe insuccese peste care am trecut şi am mers mai departe, am avut momente în care mi-am asumat riscuri calculate, am pierdut şi am câştigat, dar chiar şi atunci când am pierdut mi-am recunoscut înfrângerea şi mi-am asumat eşecul, am învăţat din greşeli pe care le-am evitat ulterior. Pot să spun că destinul mi-a fost favorabil încă din copilărie, rezultatele obţinute în cadrul competiţiilor de gimnastică, şi cu atât mai mult rezultatele bune pe care le-am avut la Olimpiada de la Montreal, m-au făcut să cred în mine, să cred că orice îmi propun poate fi realizabil, întărindu-mi astfel caracterul şi dârzenia de a urmări să fac tot ceea ce îmi propun, atât timp cât muncesc pentru ceea ce vreau şi fac totul cu pasiune şi dăruire.

Astăzi mă pot considera o femeie împlinită, o femeie fericită, care, pe lângă o carieră de succes, are şi o familie frumoasă, prieteni care o susţin şi îi sunt alături în tot ceea ce face. Mă bucur că prin ceea ce reprezint pot să ofer şi celor cu care soarta nu a fost la fel de darnică un sprijn sau o vorbă bună, un îndemn, o încurajare. Regret că nu pot face atât cât mi-aş dori pentru aceşti oameni, dar sper că măcar le pot oferi un model prin care pot reuşi prin munca lor.

Revenind la ce-şi poate dori un om de ziua sa este de fapt ceea ce îşi doreşte oricine în fiecare zi: puterea şi înţelepciunea de a depăşi obstacolele vieţii, să fie sănătos şi să aibă alături cât mai mulţi oameni pe care să-i iubească şi care să îl iubească în egală măsură, să aibă întotdeauna un ţel pentru care să merite să lupte."


×
Subiecte în articol: Nadia Comaneci