Astăzi e ziua ta, Octavian Sava

Prozator, dramaturg, autor a numeroase texte umoristice şi scenarii de televiziune, Octavian Sava împlineşte astăzi 85 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”

“Mă felicit pentru că, într-o perioadă dificilă, eu şi colegii mei am reuşit să aducem zâmbetul şi speranţa în vieţile românilor”
“Vreau să vă spun în primul rând că destinul meu a fost predestinat. Dacă naşterea unui copil este mai mult sau mai puţin anunţată, naşterea mea a fost anunţată în revista Cinema a anului 1928. Bunicul meu era proprietarul unui cinematograf, după care a devenit importator de filme, tatăl meu, de asemenea, s-a ocupat de această meserie, a fost multă vreme directorul adjunct al Cinematografului Aro, actualmente Patria, şi eu am tras spre genul acesta, deşi mama dorea grozav să mă facă medic, cauză din care eu chiar am dat examen la Medicină, am intrat la Facultatea de Medicină, dar în 1949, cum eu colaboram pe la Ora Tineretului, Ora Şcoalei, mi s-a oferit şansa să fiu redactor la radio. Şi astfel a pornit destinul vieţii mele. Am abandonat Medicina, ulterior am făcut Facultatea de Litere, iar în momentul de faţă sunt pensionar, dar continuu să lucrez. La Teatrul de Revistă aproape a intrat în repetiţii un text de revistă care se cheamă «Trăiască Revista!», text care îmi aparţine. Probabil că în aprilie va avea loc premiera.

În acelaşi timp, pentru că în ultimii ani am avut o preocupare pentru aşa-numitul musical, am recitit o piesă de teatru, care la vremea ei a avut un mare succes, este o piesă a lui Ronetti Roman, coleg de redacţie cu Eminescu, Caragiale şi a scris o dramă, prima dramă modernă românească, ce s-a chemat «Manasse». Eu aproape am terminat textul adaptării, modernizării într-o oarecare măsură acestei piese clasice, pe care am oferit-o spre lectură şi punere în scenă doamnei Maia Morgenstern. În afară de asta, considerând că nu este suficient, pentru că la 85 de ani eu mă consider încă tânăr, am desoperit o piesă care în anii adolescenţei mele a avut un foarte mare succes, se chema Potash&Perlmutter. Autorul, pseudonimul autorului, nu ştiu care era numele lui adevărat, este Montague Glass. Adolescent fiind am asistat la această piesă în care juca marele actor Constantin Ramadan. Aducându-mi aminte de acest spectacol, am căutat foarte mult textul lui, m-am adresat unui lanţ de librării britanice şi am reuşit în sfârşit să găsesc un text care cred eu că este acelaşi. L-am tradus din englezeşte şi îi fac o adaptare în limba română, în spiritul epocii în care trăim. Cam acestea sunt preocupările mele actuale. Sigur mai am şi oarecare planuri de viitor. Acum doi ani am tipărit o carte care se cheamă «Prinţul rătăcitor», în care este vorba despre biografia foarte aventuroasă a prinţului Gheorghe Bibescu, fiul primului domnitor care se numea la fel. Editura Coresi mi-a comandat o continuare a acestui roman. Am început să lucrez, am scris vreo 300 de pagini, la ora actuală caut un editor, pentru că Editura Coresi, din păcate, şi-a încetat activitatea. Sper să găsesc editorul şi să închei acest ciclu privitor la familia Bibescu.

Cred că orice om trebuie să muncească, indiferent că este la pensie sau nu, că este sănătos sau mai puţin sănătos, trebuie să muncească până în ultima clipă. Au existat cândva celebrele revelioane ale TVR. Materialele acestor revelioane, cele cu Caragiu, Stela Popescu, Dem Rădulescu, Tamara Buciuceanu şi aşa mai departe au avut nişte autori, în număr de trei: Grigore Pop, Dan Mihăescu şi subsemnatul. În mod exagerat şi poate nemeritat am fost numiţi atunci tripleta de aur. Noi socoteam atunci cine se va duce mai întâi pe drumul veşniciei. Eu eram cel mai în vârstă dintre ei... Dumnezeu a vrut altfel. Primul a plecat Grigore Pop, care era cel mai tânăr dintre noi, astăzi (luni, 28 ianuarie, când am realizat acest interviu), din păcate, tocmai m-am întors de la crematoriu, unde a fost incinerat prietenul şi colaboratorul meu de o viaţă, Dan Mihăescu, iar ultimul vă dă acum un interviu. Vorba domnului Caragiu: «Aşa e în tenis!».

Mă felicit pentru că, într-o perioadă dificilă, eu şi colegii mei am reuşit să aducem zâmbetul şi speranţa în vieţile românilor, oferindu-le acele momente de divertisment.

Îmi pare rău că de genul mai serios, adică genul romanului, m-am apucat puţin mai târziu, deşi am debutat publicistic cu o nuvelă care se numeşte «Meteoritul de aur», care a deschis colecţia de povestiri ştiinţifico-fantastice. Domnul Alexandru Mironov, un fel de mentor pentru mine, a retipărit această povestire şi intenţionează să deschidă această colecţie de lecturi ştiinţifico-fantastice care au avut succes la vremea lor, sunt 55 de ani de atunci.
În afară de sănătate, îmi doresc să pot să lucrez, să termin acel roman despre George Bibescu şi Martha Bibescu.”