"Astazi e ziua ta..." - PS Chira Iustinian

Toata viata sa si-a petrecut-o in mijlocul celor mai buni prieteni ai sai, cartile. Sambata, PS Chira Iustinian, Episcopul Maramuresului si al Satmarului, a pasit in al 84-lea an al vietii sale, lucru care aproape ca nu ii vine a crede.

"In zilele de pe urma, timpul se va scurta"

"Eu consider ca acest an este un dar de la Dumnezeu, pentru ca este totusi un mare lucru ca la o varsta inaintata sa iti dea Dumnezeu inca un an in care ai toata integritatea. Un an, adica o batranete, adica o viata in care sa nu poti face datoria aceasta, nu este un dar, iar daca ai o zi in plus in care poti sa iti faci datoria pentru care esti chemat si asteapta lumea la tine aceasta, inseamna ca e un dar de la Dumnezeu si de care ma bucur din toata inima. Aproape toata viata mea mi-am petrecut-o cu prietenii pe care ii iubesc foarte mult, si anume prietenii mei cei mai intimi si mai dragi: cartile. Cartile inseamna autori, inseamna scriitorii. Eu, cand citesc o carte, traiesc ceea ce citesc, parca ma intalnesc cu ce a scris cartea, nu fizic, dar spiritual ma intalnesc. In fiecare zi cand nu sunt pe teren, am audiente la birou in care vin oamenii cu problemele lor, stam de vorba si rezolvam problemele lor. Mie mi se pare, si celor in mijlocul carora traiesc si cred ca la toata lumea i se pare, ca in ultima vreme timpul fuge mai repede. Timpul trece grozav, parca numai ieri au fost Sfintele Pasti si acum suntem in cateva zile in plina vara, intram in iunie. Probabil se implineste cuvantul pe care l-a spus Mantuitorul, ca in zilele de pe urma timpul se va scurta. El din punct de vedere fizic, ca minute si ceasuri, ramane acelasi, numai ca exista si un alt timp decat timpul care masoara ceasul si acesta e mai scurt ca altadata, trece mai rapid. De ziua mea imi doresc sa imi ajute Bunul Dumnezeu sa imi pot face sfanta datorie pe care mi-a incredintat-o de la nastere, pentru ca de la nastere cand m-am nascut in ziua de Duminica Mare cand la ora 10, asta mi-o spunea mama, intra preotul in slujbe, cand pe toate satele se trageau clopotele. Moasa a spus: "Nepoata, ca asa se spune femeilor pe care le asista la nastere, ai un fecior! Va ajunge un om mare!". Nu mare cu rangurile, nu mare cu fizicul, ci mare ca sluga, slujitor al vietii. Pana voi pune mainile mele pe piept, sa ma ajute Dumnezeu sa imi fac datoria, aceasta datorie exceptionala fata de popor. Multumirea cea mai mare, o spun cu adanca modestie, e ca sunt linistit pentru ca mi-a ajutat Dumnezeu si mi-am facut datoria si vad ca in jurul meu s-au format oameni, au inflorit asezaminte, biserici de cand am venit ca Episcop al Maramuresului si, inainte de aceea, e linistea mea ca nu am trait zadarnic, degeaba. Am fost foarte modest, noi suntem oarecum mai izolati de marile probleme ale tarii, intr-o oarecare forma. Ne-am facut datoria cum ne-a ajutat Dumnezeu si pe timpul ocupatiei maghiare ’40-’44, si pe timpul regimului comunist pana in ’89, si de atunci incoace ne-a ajutat Dumnezeu sa facem ce eram datori, ce am putut si noi sa facem, mult - putin."