Astăzi e ziua ta, Stela Enache

A descoperit devreme notorietatea, iar viaţa i-a aşternut în cale un covor de miracole. Muzica a fost primul dintre acestea, apoi soţul său, Florin Bogardo, copiii, apoi nepoţii şi ultimul, dar nu cel din urmă, publicul. Pentru meseria aceasta îţi trebuie instinct, o înclinaţie specială şi mult antrenament. Viaţa te antrenează, experienţa te antrenează şi ea, dar în primul rând ai nevoie de talent. Există o mulţime de piedici în drumul spre vârful piramidei, aşa că ai nevoie şi de curaj. Este o viaţă plină, dar nu e deloc una uşoară. Trebuie să-ţi cunoşti punctele tari, dar şi pe cele slabe şi să poţi să dai tot ce e mai bun în tine. Talentul a fost acel ceva special primit de Sus de către Stela Enache, iar faptul că şi astăzi cântăm o piesă de la început până la sfârşit, fără să greşim un vers, nu poate spune decât ce iubită este interpreta de muzică uşoară de către noi, românii. Pentru că astăzi împlineşte 64 de ani, Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”

Ne batem joc de tot ce înseamnă comoară naţională
“O naţie trăieşte numai prin cultură. Ori noi ne pierdem identitatea”
“Numai Dumnezeu ne ţine în mână şi veghează, pentru că dacă ne bizuim pe oameni nu avem nicio şansă. Te duci spre cineva cu totul sufletul şi cu inima deschisă şi te trezeşti că eşti folosit. Am încercat să ies pe unde am fost invitată, pentru că lumea doreşte să mă vadă. Sunt un om cu picioarele pe pământ, iar meseria mea ţine de anumite lucruri şi nu vreau să cad în penibil, nu am cântat ca meserie, ci pentru că mi-a făcut plăcere. Oamenii mă iubesc şi asta mă bucură. Vremurile s-au schimbat în rău, iar noi am importat tot ce s-a putut mai prost. Mă doare când văd că tineretul nu ştie cine a fost Eminescu. Dacă eu reuşesc să ţin numele lui Florin Bogardo în atenţia oamenilor şi să-i fac pe copii să iubească muzica bună, consider că mi-am împlinit menirea.

În ultima vreme am fost invitată în mai multe jurii la festivaluri de copii, iar una dintre mame a venit cu copilul şi m-a întrebat dacă sunt de acord să cânte «În numele Iubirii». Sigur că mă bucur că aceşti copii simt unde este calitate. Dacă reuşesc să o transmit tinerei generaţii care acum se ridică, mă consider fericită. Am avut o surpriză când am văzut că un băiat a cântat «Tu eşti primăvara mea», iar o altă fată a ales, fără să i se impună, «Ora Cântecului», a luat şi premiu cu ea. Văd că nu mai ţine lumea la calitate, parcă nu mai avem sentimente, totul se rezumă la un câştig material rapid, indiferent prin ce mijloace sau indiferent cum, uitând că şi această muzică uşoară face parte din cultură, ori dacă noi nu avem grijă puţin de cultura noastră românească se va alege praful, pentru că o naţie trăieşte numai prin cultură. Ori noi ne pierdem identitatea. Mă uit la ţările civilizate, acolo lucrurile au fost bine puse la punct şi noi ar trebui să învăţăm de la ele. Câtă grijă au de casele vechi pe care noi le dărâmăm. Trebuie să ţinem cu dinţii de tradiţie, de cultură. Mă bucur că există nişte regiuni, precum Bucovina, Maramureş, care mai ţin tradiţiile. Ce dovadă mai mare vrem? Chiar Prinţul Angliei, Charles, vine şi se închină României. Oare nu ar trebui să ne pună pe gânduri, că doar ştim că are de toate? Ce-i mai trebuie, ce-i place aici, oare nu ar trebui să tragem nişte semnale de alarmă? Ori dacă noi ne închinăm la tot ce este prost, uităm că-i avem pe Eminescu, pe Caragiale... Nu ştim să ne preţuim pe noi şi să ne vindem greu. Noi doar ne închinăm la toate prostiile. Noi nu mai ştim să gândim corect. Acest popor, care a fost atât de cald şi primitor, un popor credincios, s-a îndepărtat de Dumnezeu. Faptul că nu mai există morală, conştiinţă, nimic, ne va determina să tragem nişte ponoase grele, pentru că nu mai avem principii. Se vede asta în fiecare zi. Din nefericire şi mass-media poartă o mare vină pentru că aduce în lumina reflectoarelor personaje care nu au nimic de arătat. Sau este o politică de manipulare, pentru ca oamenii să nu mai gândească.

Mi-a rămas un gust amar pentru că la înmormântare la Mişu Fotino, un mare actor al acestei ţări, au fost puţini oameni. Public, o nimica toată. Sunt semnale de alarmă. Şi la Titus Munteanu, la fel. Un mare realizator şi un promotor al tineretului. Acesta este cursul vieţii, dar oricât ar trăi omul, viaţa pe pământ este foarte scurtă. Pentru un om care a muncit pentru această ţară, a adus zâmbetul pe buze românilor în nişte momente grele ale istoriei, mi-ar fi plăcut să văd mai multă consideraţie. A intrat în conul de umbră pentru că era bătrân şi bolnav. A fost uitat. Uită lumea că ţi-ai dat sufletul şi inima, că ai făcut concesii, ai neglijat uneori familia, ca să fie bine. Pentru meseria ta. Meseria a fost altarul vieţii tale, oricât te-ai sacrificat pe acest altar, asta a contat. Nimeni nu ştie care-ţi sunt problemele, decepţiile, trăirile. Am ajuns să ne batem joc de tot ce înseamnă comoară naţională. Este vina politicienilor. Eu îi mulţumesc lui Dumnezeu am avut nişte profesori devotaţi, care ne-au introdus în cultura adevărată şi pură şi ne-au inoculat dorinţa de a învăţa, de a citi. Au fost niter oameni care au pus o piatră de temelie la această cultură română, iar fără ea nu existăm.”